miercuri, 28 aprilie 2010

Abia ma tarasc pe pista; respiratia se regleaza repede, dar imi obosesc picioarele. Nu-mi place stretchingul, rar ma incalzesc cu adevarat si inca si mai rar fac "racirea".
La castiguri mici in yoga, lungeam mult durata. Au inceput sa se simta efectele adevarate cand am injumatatit brusc sesiunea; acum una dureaza ca la inceput - 8 respiratii pe asana - dar sunt mult mai flexibila si evit contracturile.
Ma gandesc sa fac la fel si cu alergatul; in locul unor curse lungi de 4 ori pe saptamana, mai bine curse jenant de scurte de 2 ori pe zi vreo 4 zile, a 5a zi pauza, a 6a zi o cursa lunga, a 7a zi pauza. Important e sa ajung la totalul saptamanal de asta toamna. In caz ca sar un antrenament, pierderea e mai mica. Iar la distante scurte pot lucra mai bine viteza.

duminică, 25 aprilie 2010

un pic de normalitate

- cand iubita poloneza cu pantofi de papusa a prietenului basc E. imi spune ca mananca ciorba
- cand suedezul care-si termina berea pe strada arunca ambalajul la gunoi
- cand fiecare dintre noi scoate mobilul sa-si calculeze partea din nota de plata
- cand ai mei imi raspund fara sa ma intrebe de ce vreau sa stiu
- probabil c-o fi normal si sa am doruri cretine, or fi de duca, nu reale


Nu, indiferent de culoarea pielii, nu e normal sa fiu intrebata pe strada sau in supermarket daca vorbesc spaniola (de parca ei ar vorbi altceva). Nu e normal nici sa-mi spuna un pacient ca are o servitoare ("sirvienta", nu "empleada" cum zic toti) romanca. Si cu siguranta nu e normal sa ma simt prost sau ciufuta de fiecare data cand ii atrag atentia vreunei colege de apartament ca face mizerie in zonele comune.

"- A veces, cuando me levanto y me miro en el espejo, me parece estar viendo a otra persona. Si no ando con cuidado, esa persona me va a ir dejando atrás.
- ¿No sería mejor que la dejaras pasar delante? - dije.
- Entonces, habiéndome quedado atrás, ¿dónde me metería?
- Si fueran dos o tres días, podrías quedarte en mi casa. Tratándose de ti, que te has perdido tú sola, siempre serás bienvenida."
(H. Murakami - Sputnik, mi amor)

marți, 20 aprilie 2010

Poate seful, cand ne-a dat temele pentru sesiune, si-a pus in cap sa vada cine pe cine enerveaza mai tare (el pe noi sau invers); azi l-am invins. Se scorojeau peretii de plictiseala, cadeau capetele adormite, io dadeam inainte cu explorarile functionale, imi impleteam parul de nervi si constatam tardiv ca schimbasem gresit ordinea diapozitivelor.
Dupa gramada de critici facute de seful actual si de seful "onorific" si discutiile iscate de marimea literelor, lipsa pozelor (am avut grafice, ei voiau poze) si aprozodie, o multime de colegi de rang mai mic au venit sa ma linisteasca, sa ma bata pe umar, una m-a si imbratisat, "asta ni se intampla tuturor". Sensibilosi oamenii astia! Eram doar obosita, nu incurcata, nici indispusa.

In alta ordine de idei, pentru ca nu vreau sa ajung sa ma porcaiesc pe blogurile altora, spun doar aici ca-mi plac de mor comentariile barbatilor romani referitoare la conationalele care umbla cu straini.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

sindromul raducioiu

M-am obisnuit sa nu stiu sa ma exprim, sa trebuiasca sa ma gandesc, sa ma incurc si sa renunt. Presupun ca din cauza asta nu-mi pasa cand nu reusesc sa spun in romana ce vreau. Jumatatea de ora vorbita cu mama o data la cateva zile nu-mi foloseste. Incep sa tac si-n romana, de multe ori tac si in sinea mea, desi acolo pot sa dau backspace si sa sterg greselile, doar ca mi-e lene sa reformulez.

marți, 13 aprilie 2010

Ne-vini

Cand imparteam zborurile cu compatrioti asteptam imbarcarea la alte porti ca sa nu-i aud vorbind. Acum mi se face sila de mine cand ma vad gandind in sabloanele lor imbecile, cand imi critic gazdele desi eu sunt neica nimeni din fundul balcanilor. Se spune ca asta ar fi faza a 2a a emigrarii; Rushdie vorbea in "Furia" despre ea (si-n "Versete", dar acolo o facea atat de discret incat daca n-ar fi fost vorba despre musulmani, n-as fi sesizat-o), dar n-am retinut nicio etapa ulterioara.

joi, 1 aprilie 2010

Ne-acasa

Vara pe care o simt si acum, care a dat un rost tuturor anilor care i-au urmat (singurul rost, singura motivatie), la care cu drag ma intorc cand trec poduri peste autostrazi e a lui `85. Am amintiri concrete de umplut doar cateva minute (niste poduri din Budapesta, turnul cu ceas din Praga, o vale plina de tantari, cat de amabili au fost cehii, cum ne ascundeam - eu si fratele meu - sub patura ca sa platim in campinguri pentru 2 persoane in loc de 4, un display circular din nu stiu ce oras, cred ca unul din RDG) si am senzatii de siguranta, de "totul e bine si la locul lui" de fiecare data cand inchid ochii si ascult limbi pe care nu le inteleg.

Cat mai departe, cat mai diferit.

Pana la Stockholm am avut escala in Amsterdam; primul avion a fost plin de spanioli (deja imi pareau "de-acasa") care nu intelegeau boaba din engleza stewardeselor si urcau genti si haine mari ca bagaje de mana. Am stat cu jacheta langa mine si cu geanta sub scaun pentru ca in marea migratie a tiganilor n-aveam loc sa arunc un ac. La Amsterdam ibericii s-au imprastiat prin alte zboruri si am calatorit cu blonzi poligloti, cu borsete sau valize minuscule de mana. Ascultand si neintelegand glumele in olandeza ale pilotului m-am relaxat, fara urma, fara oras de origine, fara vreo legatura intre pasaport si destinatie, gandind, citind si vorbind in lingua franca, ne-acasa, ne-musafir, nimeni, oricine. Toate erau bune si la locul lor.