sâmbătă, 29 mai 2010

Cei doi nouveniti (F si J.A.) sunt prea tinerei, frumusei, cu corpuri lucrate, imbracati chic si cel putin unul dintre ei - J.A. - are aceleasi gusturi cu mine*. Amandoi s-au integrat repede, dupa o saptamana si cateva pahare de vin.
J.A. zambeste cu toata fata si vrea sa se faca tuturor placut; in prima zi nu m-a interesat, in schimb nu-mi putea lua ochii de la profilul perfect, tras cu rigla, al celuilalt nou venit.
F cateodata pare obosit sau satul, parca se forteaza sa ne bage in seama sau sa accepte glumele expansivului coleg de an. La petrecere a fost intr-atat de retras fata de noi toti incat mi-a inhibat pornirile vodkolizate de bunvenit. Cand a venit sa se ia in brate cu noi ** am crezut ca-si ia la revedere.
Lui J.A. ii place sa fie in centrul atentiei, n-are inhibitii, "es un encanto" ("e fermecator" suna ca naiba) si desi imi era clar ca are doar 25 de ani, ca ne-am chiaunit si, cel mai important, ca amandurora ne plac barbatii*, nu-mi puteam lua mainile de pe el.


**spaniolii sunt pipaiciosi, mai ales la betie

sâmbătă, 22 mai 2010

Metro Madrid anunta

ca o sa asigure transportul intre Bernabeu si aeroport toata noaptea; anunta doar in spaniola.
Italienii fac galagie, incurca circulatia si din cand in cand scandeaza "va fan culo". Nemtii beau pe stradute si fac mizerie in liniste si cativa dintre ei fugaresc niste italieni, restul se uita.

joi, 20 mai 2010

Amintiri cu data fixa

Prima Remedios din "Un veac de singuratate" cara dupa ea oasele parintilor; singura prezenta care li se permitea celor nevii era saculetul cu ramasite.
N-am uitat-o pe bunica-mea, imi dau voie sa-mi amintesc de ea cand ma uit in oglinda, cand simt anumite mirosuri, cand citesc despre come ori duminica dimineata cand imi fac o cafea. Dar nu simt nevoia unei amintiri ritualice.
Azi ma suna mama sa-mi spuna ca aniversarea tatei coincide cu Mosii, cu parastastul de 7 ani al fratelui ei si cu parastasul de un an al tatalui cumnatei. Asa ca o matusa se va ocupa de coliva, iar mama de aniversare. Pana in urma cu putini ani aniversarea nepotului mai mare coincidea cu parastasele bunicii. Acum 7 ani mama a venit la aniversarea casatoriei fratelui meu direct de la spital, unde tocmai ii murise fratele.
Probabil ca o superstitie nu o lasa sa uite de comemorari; absenta fizica cere ritualuri de amintire. Cred ca un saculet ar rezolva problema, i-ar aseza pe ceilalti la masa cu viii .

sâmbătă, 15 mai 2010

Inca o data

La multi ani, Madrid!





marți, 11 mai 2010

Orasul de sticla

E prima parte din Trilogia new-yorkeza .
Auster are asupra mea acelasi efect pe care il are Murakami - imi starneste curiozitatea, desi nici stilul, nici ideile nu mi se par extraordinare. Citesc in metrou, in lift, in pauzele conversatiilor de pe internet, in general in timpii morti pentru ca nu mi se pare ca merita un timp dedicat.
Dar vad ca mi se strecoara in ganduri, ca visez mult si dens, ca atunci cand imi las mintea sa vagabondeze ajunge pe coclauri interesante.

"Estar dentro de esa música, ser atraído al círculo de sus repeticiones: quizá ése sea un lugar donde uno pueda al fin desaparecer"

(libertatea e la o aruncatura de bat)

luni, 3 mai 2010



La multi ani, Madrid!

sâmbătă, 1 mai 2010

¿Como huir cuando no quedan islas para naufragar?*

Maica-mea a avut grija sa nu-mi placa nimic prea mult. Am vrut initial sa dau la biologie, dar niciunul din familie (incluzand unchi, matusi, veri) n-a fost de acord, ca doar erau medici si nu puteam fi mai prejos. Bunica-mea bioloaga n-a avut niciun cuvant de zis, iar bunica-mea geografa a fost cea mai insistenta. Vazand ca n-am nicio sansa sa fac biologia, obosita de meditatii si vazand relaxul unei colege ce se pregatea pentru arte si ASE in acelasi timp (a ajuns economista pana la urma), m-am orientat spre pictura, sprijinita de o prietena de-a mamei, prietena care a facut ce-a facut si pana la urma s-a sinucis prea devreme. Iar eu am facut ce-am facut si-am terminat medicina. Irevocabil.
Singurul argument al mamei a fost ca artistii mor de foame si ca asta m-ar face sa-mi urasc meseria, asa ca mai bine s-o tin ca hobby. Mi-a promis ca vorbeste cu meditatorii si n-a facut-o, a boicotat subtil alegerea mea, dar asta e alta poveste. Toate crizele mele de nervi, foamea, reprosurile, depresia si tot mi s-a-ntamplat cand am picat rezidentiatul i le-am pus in carca si consider c-a platit suficient. N-a invatat nimic din asta, acum i s-a pus pata pe unul din nepoti (sau pe amandoi?) sa-l faca medic.
In fine, revenind; ideea era ca e mai bine sa nu afli adevarul despre ce iti place. In facultate eram hotarata sa plec mai la sud. Toata lumea imi propunea tari mai dezvoltate, cu traditie a imigrarii, dar eram satula de sfatuitori si m-am incapatanat sa ajung la mediterana; Madridul l-am ales pentru Sabina si l-as alege inca o data si inca o data si de cate ori as fi intrebata, chiar stiind ca nu e cel visat. In Cervantes m-au invatat ca visatul e gratis.
Acum ca stiu ca nu exista nici mos craciun, nici zana cea buna, nici tara ideala, nici "acasa", imi permit sa fac abstractie de realitate. D-asta ma plimb singura, asa vad Madridul cu ochii de proaspat imigrata. Si vagabondez si (nu) mananc ca atunci cand locuiam intr-un hostel - acum pentru ca nu ma mai tenteaza si le cunosc, atunci pentru ca nu-mi permiteam.
Ce m-ar mai invata prietenul A. acum?

*Peces de ciudad

Ne-vini (2)

Stiu ca n-au nicio vina ca suntem atat de diferiti si ca nu ma simt bine cu ei, n-au nici o vina ca ma exclud (ei pe mine sau eu de buna voie). Nu inteleg de unde furia asta impotriva lor, dar fara tinta concreta - "impotriva lor" in general - pentru ca-s tembeli, betivi si au baruri (de parca ar fi ale lor!) in care fumul e dens ca o pasta.
Si cu ce drept ma cazez in casa lor si abia ma abtin sa nu le zic ca-i nasoala?

"Noi, publicul, cu usurinta ne simtim ofensati mortal. Am ajuns sa consideram ofensa un drept fundamental. Valoram putine lucruri mai mult ca furia care, in opinia noastra, ne confera un inalt suport moral." (S. Rushdie - "Orient, Occident" - traducerea mea dupa o traducere spaniola)
Ramanem din ce in ce mai putini pentru ca ceilalti sunt din ce in ce mai multi.