marți, 28 februarie 2012

Spun aici in fata celor 2-3 cititori ca de maine ma las de ciocolata. Nu pot continua asa, chiar daca in doua luni am luat doar un kil. Nu se poate sa ma scol din pat ca sa ma duc sa cumpar sau sa ies din consultatie intre doi pacienti si sa ma intorc mancand si sa ies apoi cu halatul patat. E sanatoasa (nu fac misto), am analize minunate dupa 2 luni de adictie incrancenata (inainte aveam perioade mult mai scurte de pierdut controlul).
Am zis ca de azi, dar dis de dimineata m-a intampinat un reprezentant farma care promoveaza un unguent cu capsaicina (extract de ardei iute) si mi-a dat o Lindt neagra cu chilly. Bre Javier, data viitoare vino cu creme sau cu pixuri.
Deci de maine; am zis.

luni, 27 februarie 2012

Recitit "Kaddish pentru copilul nenascut" de Kertesz, bun si acum, bun oricand. "Siempre tuve una vida secreta y esta fue siempre la verdadera"

"Spunea ca vorbesc mult despre libertate, dar libertatea la care ma refeream fara incetare nu insemna pentru mine, spuse, libertatea profesiei, a artistului [...] si de fapt nu insemna libertatea inteleasa ca amplitudine, forta, capacitate de acceptare [...] nu, libertatea mea era de fapt intotdeauna indreptata contra cuiva sau ceva, impotriva faptelor sau persoanelor [...], era un atac sau o fuga sau amandoua in acelasi timp si fara asta in fond nu putea fi pentru ca, dupa toate indiciile, libertatea mea nici macar nu exista. De aceea, daca nu existau aceste "lucruri si persoane", eu insumi inventam si creeam astfel de dependente pentru a avea de ce fugi sau ce infrunta."
De cand am renuntat la cafea si dorm 5 ore pe noapte, sunt intr-o continua alergare, toti mi se par impiedicati ce ajung mereu tarziu si pierd vremea vorbind. Iar eu n-am rabdare sa-i ascult si vreau liniste, liniste, sa se termine forfota din cap si palavrageala din afara.

marți, 14 februarie 2012

Mai vreti povesti cu africani? Mai am.
Vine ieri un senegalez la consultatie; un ONG se ocupa de el (e vanzator cu cearceaful) si si-au pus in cap sa-l opereze si o sa-l, nu stiu cine plateste, dar nu e treaba mea. Era inalt cat usa si imbracat lalai. Ii spun sa-si dea jos partea de sus ca sa-l auscult. Isi da cateva haine. "Si restul!" ii zic si isi mai scoate cateva straturi; ca-n filmele cu 20 de indieni intr-o masina. Cand ma plictisesc sa-l vad dezbracandu-se, ii zic sa-si ridice cele 2-3 bluze ramase. Si de sub tot mormanul de haine se iveste un corp plapand, un torace de adolescent malnutrit, o talie mai subtire ca a mea.

Mai vreti? Mai am.
Acum vreo 3 ani, o cameruneza imi spune, in spaniola fluenta, ca e constipata de cateva zile pentru ca mananca putin, de exemplu ieri a mancat o felie de paine cu branza, cand au bani isi cumpara fructe, dar acum n-au. Era slaba moarta, avea 2 degete amputate la una din maini si cicatrici de arsura pe ambele. Ii spun sa-si cumpere linte, 1,5 euro jumatatea de kg de linte uscata si din aia mananca mai multi. Imi raspunde ca nu au foc (traia cu un grup intr-o "albergue", dar nu stiam ca exista asa ceva neracordat la gaze in Madrid in 2008). Asistenta ii aduce un irigator de clisme si fata ramane in sala de asteptare sa citeasca instructiunile. Revine si-mi spune ca stie ca are hipocalcemie si daca nu cumva o sa-i faca si mai rau.
Iar eu in viata de zi cu zi am pacienti-petarde care iau "o pastila mica alba, dintr-o cutie verde" si nu citesc nici macar numele medicamentului, d-apoi prospectul. Si nu pricep neam ce le zici, desi le vorbesti limba materna.

joi, 9 februarie 2012

Seful medicinii muncii mi-a fost antipatic de la bun inceput - de la prima (si singura, desi ar trebui anuala) evaluare in care m-a pus sa fac niste teste psihologice la care n-am indraznit sa mint.
Apoi un an intreg veneam cu acelasi autobuz si nu stiam cum sa ma ascund mai bine intr-o carte.
Intr-o zi s-a asezat la masa mea si a T-ei, desi erau locuri destule prin sala. Ca de pe ce sectie suntem, daca avem vreo terapeuta gravida ca asa a auzit el si daca respectiva intra la electro unde n-are voie. Si pana la sfarsitul mesei si-a bagat nasul in toate cele. 
Intr-o vreme il tot vedeam pe linkedin, mai nou a incercat sa ma adauge pe fb.(??)

miercuri, 8 februarie 2012

Ce ma distreaza tehnicienii astia care vin sa repare un surub in casa si vazandu-ma ca pun intrebari destepte rau, v o r b e s c    r a r    s i   c u   t o a t a    g u r a   si fac gesturi explicative ca sa inteleaga si asta palida cum sta treaba; degeaba, n-au cu cine.

La noi in sat la club is dansuri

Mi-e dor de-un concert Zdob si Zdub; dar ma ia jalea cand ascult albumul nou - in engleza, fratii mei estici??? omaigad!
De la "Tabara noastra" incoace sunt din ce in ce mai slabuti. Ba cel mai mult imi place "Hardcore moldovenesc", asa in rusa cum e (ca tot intreba Cora ce muzica bastineasca ascultam). Problema cu nostalgia e ca doar putin s-o adulmeci si naiba te-a luat. Iata de mai bine de trei ore ma dau pe iutub si-mi tratez adictiile cu tuica, vin n-am, scuzati derapajul. 
Nu-i zi in care sa nu-mi vina amintiri de-a valma, inainte de a adormi mai ales. Azinoapte pe pragul de dincoace al somnului a fost vocea lui Pitis - se potrivea cu dealul inverzit ca-n teleenciclopedia. 

Am si nostalgii noi, de cand eram recent sosita si totul mi se parea posibil; astea ma tin lipita de Madrid si ma fac sa traiesc mai mult in capul meu decat in oras.

Am si mixte -  m-am dus singura la Barcelona in turism si ca sa nu par crescuta in padure, mi-am sunat colega din ultimul an aflata in stagiu acolo. Ne-am intalnit toti 3 (ea cu barba-su, cubanezi amandoi) si am ajuns, nu stiu cum, intr-o bomba pe o straduta perpendiculara pe Ramblas, in care puneau muzica din anii `80. O cunoasteam de 8 luni (pe barba'su deloc), dar asta pt caraibi e cam de juma de viata. Recunosteam toti trei melodiile de la primele acorduri; erau din copilaria noastra comunista (fiecare cu a lui, dar cat de asemanatoare), ne povesteam despre casetele inregistrate cu muzica de dincolo de granite, despre videoplayere. 

Am tot cautat o melodie de incheiere ca sa termin odata cu tuica asta ca sa nu miroasa maine de la o posta, nu stiu, fiecare pt sufletul lui.

marți, 7 februarie 2012

Cantec (vechi) de luat bocceluta si plecat in lume.

vineri, 3 februarie 2012

La Farola - "el periódico que da pan y techo"* - costa 2 euro si e vandut de "somerii in dificultate" (zic ei), adica practic de negri. Fiecare vanzator castiga un euro pe exemplar. Am vazut lume dandu-le bani fara sa cumpere, dar mi s-a parut jignitor.
Prima oara cand am cumparat, a fost de la unul tacut, lipit de peretele centrului comercial, nu asezat in usa si salutand "HOOOLAAAA!!" cum fac majoritatea;  m-a intrebat de unde sunt; am uitat de unde era el. Acum in acelasi loc e altul, la fel de nevorbitor si discret. Ieri m-am oprit sa cumpar; am scos toate monedele, am numarat pana la 1,7 si i-am intins un bilet de 10. Mi-a zis ca n-are sa-mi dea rest si sa-i dau banutii, ca-s suficienti.
Cum vine asta, ca unul care n-are dupa ce bea apa, sa-mi vanda un ziar de 2 euro mai ieftin?
(O fi fost o strategie de marketing, nu stiu :) Am schimbat la vanzatorul de gogosi si i-am dat diferenta)

In lumea civilizata se procedeaza asa.

*ziarul care da paine si adapost

miercuri, 1 februarie 2012

Sunt acum intr-un stagiu in care ma simt ca acasa - asa ceva n-am mai vazut din bastinezia.
Seful locului imi scoate intr-o zi cafeaua din cuptorul cu microunde in timp ce se incalzeste ca sa-si puna el ceasca. Una dintre infirmiere trece azi punga cu migdale prin fata tuturor invitandu-i, doar pe mine ma sare.  Terapeuta mica si razgaiata - iubita fiului sefului meu - autoritara cu pacientii de-mi vine s-o iau la palme, ridica tonul si mai si cand vrea sa intrerupa conversatia altora si simte o placere deosebita in a-mi incuia usa si a ma lasa sa astept. Rezidenta de cardio nici nu ma saluta; da' ma rog, o stiu de cativa ani si n-a fost o simpatica de la bun inceput.