joi, 30 august 2012

Ca o sa-mi fie greu era oarecum de asteptat; nu-mi vedeam asa inceputul de specialist cand am ajuns, dar in ultimul an m-am obisnuit cu ideea.
Dar tara se duce dracului, acum accelerat. Manifestatiile incepute in mai 2011 mi se pareau o adunatura de perroflautas, dar uite c-au grabit alegerile cu 4 luni, iar eu am ajuns sa le dau dreptate. Ma cam pune pe ganduri adancirea mea in stanga mai ceva ca la 20 de ani  :)
S-a marit TVAul, dar marile supermarketuri au zis ca si-l asuma. De micii comercianti o sa se aleaga praful, cine are bani* acum sa-i sustina? Restaurantul vegetarian in care mancam de cateva ori pe saptamana la inceput s-a inchis. Azi am trecut pe la celalalt sediu sa intreb daca de tot sau sunt in vacanta; de tot. Cafeneaua din fata camerei de garda, inchisa. Cel mai mare magazin chinezesc din Lavapies avea azi pe rafturile cu produse importate doar niste taietei si sos de soia; produse spaniole din plin. Magazinul mexican pe langa care treceam, cu ciuda, doar la ora siestei si de unde mi-am luat de ziua mea niste pahare mi-nu-na-te, inchis. Mai pusesem ochii pe niste ceramica, ufff. Aprozarul algerianului de pe strada mea din Lavapies, inchis.
Rezumand, Madridul ala care m-a primit in 2008 si unde am inceput sa-mi fac un loc, in mare parte inchis.

*mintea mea de pe urma... Cand imi permiteam sa cumpar de la ei, preferam supermarketul, prea putin cumparam de la chinezul de aici... De la aia din Lavapies da, pentru ca ma mutasem acolo de 1 mai si carfurul era inchis, sarbatorea ziua muncii; n-aveam de niciunele in casa si micile magazine chinezesti m-au salvat si le-am ramas fidela.

marți, 28 august 2012

Recunosc, e discriminatoriu si cine-s io sa trimit tamplarul la plimbare cand ii aud accentul romanesc.
Ieri am sunat la un numar gasit pe internet, am dat peste un Antonio spaniol care mi-a spus ca-s doi si ca o sa ma sune colegul de pe un numar privat. Ivan, un pic cam nedumerit, ar fi trebuit sa vina azi dup-amiaza si ori n-a conjugat bine verbul, ori chiar asta a vrut sa zica, am inteles c-ar veni singur.
E vorba de niste dulapuri suspendate in bucatarie, imposibil de fixat de o singura persoana. Si desi mi s-au parut amandoi ok la telefon, n-am avut incredere in compatriot - nici ca persoana, nici ca meserias - si am anulat comanda.
Stiu, sa-mi fie rusine, dar n-am putut, imi pare rau. Poate dac-as fi fost barbat, as fi gandit altfel. Dar sa primesc singura un tamplar care nu-si da nici macar numarul de telefon, parca nu-mi vine.

luni, 27 august 2012

Nepotul meu 'al mare, care a suportat, ca orice prim-nascut, exercitiile si poate si erorile de parenteala, altfel spus a crescut timid si inhibat, are 301 preteni pe FB, o relatie (nu spune cu cine) si se pupaceste virtual cu niste pustoaice deloc geloase sau competitive care se arata fie in bikini, fie in tricou tras un pic peste cracii goi. 14 ani (o fi de la hormonii din mancare).
Cu tristete am calculat azi ca "acu', recent" cand am vazut Vama a fost in urma cu 9 ani.

sâmbătă, 25 august 2012

Circula o idee prin Spania ca dreapta face bani, iar stanga ii cheltuieste. Cand s-a ajuns la sapa de lemn s-a votat dreapta in niste alegeri un pic anticipate pentru ca stanga nu mai credea nici ea c-ar fi in stare de ceva si ce s-o mai lungeasca...
Asa tampitei cum erau socialistii, au civilizat totusi tara; s-au legalizat casatoriile homosexuale, s-a terminat transmiterea coridelor la tv, s-a interzis fumatul in locurile publice, s-a asigurat asistenta medicala primara universala.
Popularii nu-s doar cretini, dar si corupti, aroganti si retrograzi. De cand erau in opozitie au fost contra casatoriilor homosexuale, acum cazul a fost judecat si au pierdut. In campania electorala (finantata ilegal) promiteau reformularea legii antitabac; inca n-au schimbat-o, dar exista riscul s-o faca pentru eurovegas... In septembrie se reiau, dupa 6 ani, coridele la televiziunea publica desi sunt in "orar infantil" si prezinta "violenta contra animalelor" (interzisa in "manualul televiziunii", dar nu-i nimic, daca trebe').
Asistenta medicala primara nu mai acopera imigrantii fara acte si nici nu se mai compenseaza 417 medicamente (incluzand pentru herpes, raceala, gastrita, hemoroizi, colesterol, constipatie, afectiuni vasculare cerebrale si periferice, alergii etc)

Despre masurile economice nu mai vorbesc, ca-mi plezneste vana-n cap. Si nici despre cretina de Fabra care a strigat "fuck them!" (¡que se jodan!)  cand se anunta in parlament cum se va alege praful de someri.

vineri, 24 august 2012

Numita clinica particulara m-a intrebat de viza, de drept de munca, m-a sfatuit sa-mi declar venitul...
Ei bine, eu lucrez perfect legal, nicio scapare, nicio hartiuta nu-i ascund statului (care stat a hotarat  amnistierea fiscala a marilor defraudatori... dar sa nu ne enervam acum). Clinica in schimb se scarpina la oua de fiecare data cand ii intreb de facturi... Ca io-s discreta (sau toanta) si ma jenez sa intreb de bani. Pe la inceputul lui august mi-au zis ca tocmai emisesera facturile din mai.
S-au implinit si depasit cele 50 de zile promise - cat intarzie plata - de la sfarsitul lui iunie si am vazut o laie de bani. Azi mi-au zis ca pot sa-mi scot la imprimanta facturile de pe calculator. Ah, ce bine, pot sa-mi declar venitul fictiv si sa platesc impozite reale!... Asta pe langa cei 400 de euro pe care i-am dat pana acum pe asigurari.
Vorbind de asigurari, am 3 - una de raspundere civila, una de consiliere juridica, iar colegiul medicilor imi promite si el ceva sustinere. Iar munca mea este perfect legala, declarata si neplatita. Ma gandesc ca macar una din asigurari ma poate scoate din cacao - nu sa-mi dea bani, ci sa-i pizdeasca pe nesimtiti din partea mea. Daca pana joi nu se rezolva, imi fac curaj sa trec la amenintari.

LE (27 august): mi-au dat banii pe iunie. Urmatorii, peste 50 de zile probabil.

luni, 20 august 2012

Asta a fost ultima vara in care m-am dus de bunavoie intr-o zona calda. De parca n-as fi tampit in Madrid la 38º, mi-a trebuit Roma (mai putine grade, dar lipicioase). Ultima! Am zis.

Arde Spania peninsulara si ard rezervatii naturale din Canare la al nu-stiu-catelea val african de caldura. Pe autostrazi esti avertizat de riscul de incendii. 32º in casa noaptea.

duminică, 19 august 2012

Parintii tizului au un motan care miauna ca Begemotul lui Bulgakov, caini care torc, caini care vorbesc si un om deghizat in caine.
De paza, un inger amputat.