luni, 20 mai 2013

Conferinta azi cu fandositii aia din justitie despre evaluarea handicapului in fibromialgie si oboseala cronica.
Moderatoarea a venit intr-un beetle roz ca un milkshake de capsuni. O jurista a coborat atat de tantosa dintr-un taxi de-am crezut c-a gresit adresa.
Presedinta de onoare a nu'sh carei asociatii de fibromialgice era Printesa, asa ca trei colege dintr-un alt centru s-au imbracat in culorile Spaniei republicane, dar La Leti nu ne-a onorat. Pacat.
Magistratii au intrat in sala si s-au asezat la poza, 'na seara, 'na seara, camere, blitzuri, agitatie, ilustrii tepeni in scaune ca niste divi si dive, vai vai.
De incalzire a vorbit singurul medic invitat, un neurofiziolog care ne-a explicat printre altele ca exercitiul prescris e un tratament foarte util, doar ca urmatorul diapozitiv vorbea de taichi si qigong (n-am inteles cine-l prescrie), iar ultimul despre echipa medicala din care lipsea taman ala de recuperare.
Dupa cafeluta a vorbit o magistrata din Cantabria, monoton, circular, fara semne de punctuatie, dar privind direct in camera din stanga, apoi in cea din dreapta, insirand date si sentinte din comunitatea ei autonoma, timp in care am scris un mail, am frunzaritul FBul, m-am dat pe-un forum, iar cand in fotoliul de div s-a asezat judecatorul, am citit in diagonala stirile.
Multe fumuri, zero informatie, taiat venele in lung.

duminică, 19 mai 2013

Azinoapte in timpul votarii eurovision citeam pe twitter 2 (probabil) brits - @Charles_HRH si @Queen_UK    - si radeam cu gura pan' la urechi.
Azi la un brunch cu niste expati vegetarieni ma hahaiam cu doi englezi.
Cam cat de rau trebuie sa ajungi ca sa te distreze umorul britanic?

vineri, 17 mai 2013

Ce-o avea in ea o placinta cu ton care expira intr-o luna?
Da' biscuitii aia care m-au umplut de bube?

Zic niste domni citand din Harrison ca dependenta de produse cosmetice a unui ten uscat trece in 4-6 saptamani. :-/

luni, 13 mai 2013

Fizica invatata de la meditatorul al carui nume nu mi-l amintesc m-a ajutat sa intru la facultate; acum, la 15 ani dupa, e cazul sa profit si de celelalte invataturi.
Anume ca nu e niciodata prea tarziu sa te apuci de altceva. Era deja prof universitar cand s-a inscris la Stiinte Politice si era in sesiune cand imi facea harta astrala, previziuni pe anul in curs si ma intreba rabdator:
"Ia zi, Nume, care-s raspunsurile corecte la problema asta de jumatate de pagina?"
Cand nu stiam imi intindea o mana: "Ce spune intuitia ta feminina?"
Ehh, oricat se chinuia el sa mi-o dezgroape si oricate eforturi facea sa-mi creasca increderea in mine si in viitorul mic si negru, intuitia mea feminina dadea rateuri peste rateuri la fizica, iar in viata de zi cu zi era campioana in ale prostiei, obisnuita fiind cu teste grila, nu cu probleme cu raspuns incert.
Crescuta de mica drept toanta familiei, intuitia mea feminina ma avertizeaza in ultimul timp doar cu jumatate de gura si n-o iau in seama, doar imi aduc aminte tarziu ca parca a zis ceva.


sâmbătă, 4 mai 2013

"Oamenii tari pot sa infaptuiasca aproape tot ce doresc, dar nici cei mai tari dintre ei nu pot hotari ce sa-si doreasca" (Amos Oz - Sotul meu, Mihael)

Daca nu am eu grija de mine, cum sa ma astept la altul sa aiba? Si daca nu am grija de mine, cum sa am de altul? Si de cand e egoism sa am grija de mine?

miercuri, 1 mai 2013

Bucurestiul, in caz ca aveati vreo grija, e acelasi bucale cu multa spoiala.
Prima teapa mi-a dat-o o biserica. Eram pe langa Stavropoleos si am auzit toaca, m-am apropiat s-o si vad. Era acolo singura, neatinsa, si difuzoarele chemau credinciosii la slujba. Mda, hai pa.
A doua (si nu-s decat de 16 ore aici) a fost la Hanul Berarilor, repet, Hanul Berarilor, in zona Iancului (Bd. Pache Protopopescu) -  chelneri cu obrazul ca talpa pantofului care nu-ti mai aduc restul ca doar bacsisul e dreptul lor.

Preturi oribile peste tot, mai mari ca-n Madrid.

Acasa

Acolo unde tata opreste pe contrasens ca sa ma lase fix unde i-am zis.
Unde mama ma asteapta cu fructe, cafea, ceai, martipan, ciocolata.
Unde umblu desculta in casa desi mi-e o sila teribila de praful orasului.
Unde in sfarsit il intalnesc pe prietenul D si toate par in regula si la locul lor. Si ne plangem (mai ales eu) si bem, si ne facem curaj si mai bem, si ne spunem asteptarile si mai bem, si dezamagirile mici si repetate...  Si planurile -  pentru ca intotdeauna avem planuri cand vorbim unul cu altul. Si neinfrangerea, mai ales neinfrangerea.
Acasa e unde iti permiti sa alegi, unde toate mizeriile sunt optionale; dar pentru asta trebuie mai intai sa pleci, sa-ti faci un alt acasa cu program continuu si obligatoriu de care sa fugi. Dar acasa nicio intoarcere nu e posibila, zice Blaga.