joi, 25 decembrie 2014

De sezon

miercuri, 24 decembrie 2014

Partea grea la Craciunul petrecut de unul singur e sa explici ca e alegerea ta. Si ca important e sa te simti bine, nu sa-l petreci dupa un model dat.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Ma enerveaza rau, dar rau de tot, aia care se fac vegetarieni pentru ca "e mai sanatos".

miercuri, 26 noiembrie 2014

Interviu:
- In principiu contractul tau e pe perioada nedeterminata, dar depinde de contractul nostru cu ministerul local; asta e tare vechi si se reinnoieste la fiecare 4 ani. Daca la un moment dat statul decide sa nu mai semneze, locul tau de munca dispare. Dar sunt sigura ca asta n-o sa se intample. Oricum mai dureaza un an pana expira, poti sa stai linistita.

Dupa ce batem palma si imi dau demisia de la vechiul loc de munca:
- Nu se semneaza contracte de perioada nedeterminata de la bun inceput, ci trebuie cateva provizorii pana implinesti 2 ani cu noi, abia apoi ti se face unul pe timp nelimitat. Pot sa-ti fac de 6 luni, de un an sau de 3 luni, dar 3 luni mi se par prea putine, asa ca-ti fac de 6.

La resurse umane:
- Stii ca ti se termina contractul cand se termina al nostru cu ministerul, nu?
- Da, dar ala se termina peste un an, iar al meu peste 6 luni.
- Nu, ambele se termina pe 28 februarie 2015.

Am impresia ca undeva pe parcurs am fost luata de proasta.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Intru in randul lumii, vai mie!
Vineri mi-am semnat demisia (a doua in lunga mea cariera), am scormonit prin amintirile din Institutul Cervantes si n-a fost chip sa scot vreun tipar, asa ca m-am apucat sa traduc cu grija si pe sarite o cerere oarecare din romana. "Subsemnata (¿¿eh??) N N, cu buletinul Y, domiciliata in... (ii pasa cuiva? ma bine sar peste) va pupa din mers" I-am multumit nesimtitei aleia de la personal care mi-a mancat zilele in 2012 si-am scuipat in urma.

Maine, si Dios quiere, semnez cu un spital catolic, aaaahhh :) M-asteapta un job ca la carte: 40 de ore pe saptamana, nu 28, orar de dimineata, nu de la 3, purtat halat si ecuson, vazut pacienti internati, facut recuperare, nu balarii conexe. Cel mai probabil o sa am un sef medic, dar n-o sa am biroul meu personal sa-mi dau pantofii jos si sa stau turceste pe scaun, ca acum. Cu alte cuvinte o sa fie fix pe dos din toate punctele de vedere.

Imi dau o luna jumatate ca sa ii conving si p-astia ca n-am nevoie de halat.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Speranta are noua vieti

... si tot de atatea ori poate sa moara.

vineri, 10 octombrie 2014

Fac tot posibilul sa nu ma sperii de ce intuitie buna am, o ascult oricand, ma amuz in metrou incercand sa ghicesc (si nimerind) la ce statie coboara vreunul ca sa ma pot aseza pe locul lui.
Cum sunt anxioasa, nesigura pe mine si paranoica, de multe ori ma intreb daca nu cumva din cauza mea mi se intampla ce mi se intampla. Citisem un articol scurt (care promitea sa continue in numerele viitoare ale unei reviste "alternative") despre cum sa-ti observi emotiile detasat; bineinteles ca nu-mi amintesc nici numele autorului, nici unde dadea cursuri de meditatie, am ramas doar cu ideea ca se poate, dar nu stiu cum, sa deosebesc ce intuiesc de ce ma tem.
Partea proasta e ca acum sufar ca un caine din orice prostie.

joi, 9 octombrie 2014

Daca esti neica nimeni, cetatean spaniol, si da boala peste tine in Sudaca, te intorci intr-o urna, pentru ca statul spune ca n-are bani sa te aduca acasa intr-un avion cu suport vital.
Daca esti in afara Spaniei de mai mult de 3 luni, pierzi dreptul la asistenta medicala acasa, ceea ce intr-un fel e ok, pt ca nu platesti impozite (sanatatea aici e finantata si din impozite indirecte, nu doar din cel pe venit, asa ca africanul ajuns cu barca isi plateste dreptul la un termometru si o vorba buna cand isi cumpara un sandwich cu TVA, dar doar teoretic).
Oh, dar daca esti popa, stai de douaj de ani in Africa si vrei sa mori de ebola la tine acasa, te aduce guvernul ultracatolic imediat, redeschide spitalul de boli tropicale pe care guvernul local il transforma in spital de cronici si iti trimite cadre medicale care-au vazut filmul ala cu Morgan Freeman. Cand o infirmiera se contagiaza, dau vina pe ea, ii izoleaza familia si cativa colegi si ii omoara cainele pentru ca, nu-i asa, expertii celulei de criza stiu mai bine ca prostovanii aia care stau in mijlocul epidemiei africane, ca un caine poate fi sursa de contagiere.

duminică, 14 septembrie 2014

Poate nu e buna scuza pe care o asistenta sociala incearca sa mi-o gaseasca, anume ca din cauza accentului si a intonatiei nu par compasiva. Adevarul e c-as schimba maine meseria daca as sti cu ce.
Vineri am gasit reclamatia unui pacient (pusa dupa primirea rezultatului, nu la iesirea din cabinet), spunea c-am fost brusca si ca in meseria asta e nevoie de mai multa "umanitate". Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreo problema cu el. Maine ii dau reclamatia sefei sa-i raspunda.
Deci da.

luni, 8 septembrie 2014

An de an din 2008 maica-mea ma anunta (sau ma ameninta) ca e ultima oara cand vin. In ultimii 2 ani am incercat sa am mai multa rabdare cu ei, sa nu spun chiar tot ce gandesc, ba chiar sa gandesc mai pasnic ca sa nu izbucnesc. Credeam ca am reusit sa ma port un picut mai bine, dar se vede treaba ca prea tarziu. Anul asta lucrurile au mers si mai departe, taica-miu mi-a spus azi ca au vrut sa schimbe biletele de avion si sa se intoarca mai devreme pentru ca au impresia ca ma deranjeaza.
Ieri m-am rastit la el dintr-o tampenie, recunosc. Mi-au cerut niste explicatii banale si mi-a sarit tandara. Nu, nu mi-am cerut scuze, n-am facut-o cred niciodata. Maica-mea a plans, a facut amenintarea anuala, iar eu m-am facut ca ploua. Stiind ca dintre ei doi ea e cea exagerata sau teatrala (e mai degraba sincera in disperarea ei decat manipulatoare), am intrebat-o care e faza cu biletele. Si inca o data am dat peste adevarurile alea vechi si putrezite cu care m-a crescut:
- n-au schimbat biletele pentru ca ce ar spune lumea daca s-ar intoarce mai devreme acasa, "lumea" incluzandu-l si pe frati-miu (ha???). Pe taica-miu cred (sper) ca il doare la basca.
- trebuie sa ascult si alte pareri. Drept, doar ca parerile lor au doua hibe: una, ca sunt fabulatii (unde nu stiu, inventeaza; si sunt in stare sa se si contrazica daca nu coincid), iar a doua ca nu sunt pareri, sunt ordine. Iar eu am fost toata viata o lasa si am ascultat ce mi-au zis, n-am fost in stare sa urmez sfaturile prietenilor de a spune ca ai mei si de a face ca mine. Si nici la varsta asta nu sunt in stare, asa ca fac scandal in loc sa spun "da, bine".
- maica-mea isi toarna cenusa in cap pentru orice rahat de cand ma stiu. I-am spus ca nu trebuie sa fie cineva de vina, nu cautam vinovati, lucrurile sunt asa si punct, nimeni nu trebuie sa plateasca pentru asta.
- oh, ce nenorocire sa-ti dea Dzeu ce-ai cerut, ca ea a vrut sa emigrez cand a plecat cea mai buna prietena a mea si na, poftim acum, ce greu ii e. Da, asa o fi, dar eu de la 6 ani a trebuit sa ma bucur pentru ea cand a primit viza de turist pt SUA, iar la 10 ani mi-a repetat ideea cand au emigrat profa de pian si cea de engleza si-am suferit ca un caine. Asa ca sa ma scuzati daca nu sunt impresionata.

Sunt multe chestii care ma deranjeaza la ai mei; sunt gesturi care ma scot din sarite si ajung sa ma rastesc. Dar nimic nu e suficient de grav incat sa nu vreau sa ii mai vad. Dar da, ma enerveaza rau cand mi se spune cat trebuie sa mananc sau cand isi spun unul altuia ce trebuie sa faca; nu, alea nu sunt pareri, sunt ordine, credeti-ma. La mine in casa se asteapta ca lucrurile sa fie facute dupa modelul lor si in momentul convenabil lor. Si sa fiu tot timpul multumita (n-am voie nici sa ma plang, n-am voie sa fiu nemultumita de job sau c-am fost lasata balta de unul dupa care n-am avut timp sa-mi revin).

vineri, 22 august 2014

Si-astia din Irlanda se pupa, nu cand fac cunostinta, ci o ora mai tarziu, cand se despart. Si a doua zi, daca se vad.
In Madrid ma intreb de fiecare data cand cunosc un strain daca trebuie sa fac ca mine, ca spaniolii sau cum imi vine. Si cand ma pupa vreunul din cei 2 irlandezi care traiesc acolo credeam ca se simt obligati de obiceiul locului.

joi, 21 august 2014

Ce-or bea astia in Irlanda de-s atat de faini? Aseara am fost la o petrecere de expati si pana si un neamt era haios.

marți, 19 august 2014

Playlist

"I'm the life's wonderful way of letting you down" urma prea agitatei pentru vorbit PJ Harvey. "Cine-s astia?", oh, niste norvegieni, nu-i stii tu, dar nu e o intamplare ca te las sa-i asculti in timp ce incalzesc apa. "Madrugada", atat ii zic.
Pe Fito y Fitipaldis inca se juca cu motanul in timp ce infuzam ceaiul de lotus pe care mi-l adusese din vacanta.
Am sarit peste Lenny Kravitz pentru ca-l ascultasem impreuna prea mult si peste Radiohead pentru ca-i placeau versurile ("Lotus flower", ca sa vezi). Pe Zebre a inceput sa vorbeasca la adapostul zgomotului pana am coborat sonorul si s-a blocat.
La Mick Jagger eram deja despartiti.
La Asaf Avidan eram prieteni si vorbeam medicale, artrodeza de glezna si alte balarii, colegul R si rezonanta de umar.
La Massive Attack deja plecase si de atunci nu-i zi in care sa n-ascult terapeutic Mezzanine cap - coada.

joi, 7 august 2014

Mantra mea e ascunsa aici*.

In ultima vreme nu-mi mai vine sa etichetez postarile drept "nevroze"; sunt oarecum linistita, dorm prost, nu ies din casa decat ca sa beau prea mult, mi-e dor (n-am niciun repros sa-i fac, n-am niciun motiv sa ma enervez ca sa-mi treaca mai repede), dar nu ma mai zbat. Bine, cred ca mi-am cam si prajit creierii in ultimele saptamani.

*she was made of mercury, she'd come together later piece by piece

luni, 14 iulie 2014

1. Problema mea cu lumea nu e ca as crede-o stramba, ci ca nu cred ca e asa cum e. Sunt sigura ca exista explicatii acolo unde mi se spune ca nu-s. Nu e vorba de subiectivitate, chiar si chestiunile care nu ma privesc le banuiesc diferite de cum ni se arata (nu pot sa cred ca exista evrei care se urca pe deal sa se uite la bombardarea Gazei ca la cinema).
Imi dau seama ca pot parea fie retardata, fie deliranta cand repet intrebarile pana la greata. Dar imi pasa prea putin pentru ca exista punctul 2.

2. Prostia desavarsita nu se arunca de la geam, nu se desteapta cu o palma dupa ceafa, nu se amelioreaza cu nimic. Traieste bine merci, ba chiar infloreste cand isi spune "bai, macar am fost sincera". Sigur, nu te alegi niciodata cu nimic, dar macar dormi linistit pentru ca ai fost sincer ("dormi" e un fel de a spune)

Iata doua motive pentru care o sa traiesc pana la o suta de ani fara regrete.

Si daca va era dor de fb:




miercuri, 2 iulie 2014

Mai stiti cand mi-au plecat mintile de acasa? S-au dus dupa ele somnul si apetitul. Umblu chiauna si nemancata, era sa ma calce masina de doua ori in oraselul in care lucrez din februarie (abia luna trecuta am observat semaforul), am pus la pastrare in caietul meu personal biletele de iesire ale unui pacient (???), intarzii peste tot macar jumatate de ora.
Avantajul insomniei e ca am pierdut simtul orei, al zilei, ca traiesc pe loc intr-un acum intens si solicitant; la asta s-au adaugat pentru prea scurt timp programul lui si mai flexibil decat al meu, orele tarzii si lungi, diminetile fara parchimetru. Singurele repere sunt meciurile de fotbal.

Posibil ca explicatia sa se gaseasca aici (in prolog*, nu in trailer). Sau avertismentul.

Prietenul gay la nevoie se cunoaste, desi nu mi-e clar daca-mi trimite muzica de pus pe rana sau nu intelege nimic. In orice caz e linistitor de stiut ca exista un Sabina pentru orice.




*Buenos Aires crece descontrolada e imperfecta. Es una ciudad superpoblada en un país desierto.  Una ciudad en que se yerguen miles y miles de edificios sin ningún criterio. Al lado de uno muy alto hay uno muy bajo, al lado de uno racionalista hay uno irracional, al lado de uno estilo francés hay otro sin ningún estilo. Probablemente esas irregularidades nos reflejen perfectamente; irregularidades estéticas y éticas.
Estos edificios que se suceden sin ninguna lógica demuestran una falta total de planificación. Exactamente igual en nuestra vida. La vamos haciendo sin tener la más mínima idea de cómo queremos que nos quede. Vivimos como si estuviésemos de paso en Buenos Aires. Somos los creadores de la cultura del inquilino.
Los edificios son cada vez más chicos para darles lugar a nuevos edificios más chicos aún… Los edificios, casi como todas las cosas pensadas por el hombre, están hechos para que nos diferenciemos los unos de los otros. Existe un frente y un contrafrente. Están los pisos altos y los bajos. La vista y la luminosidad son promesas que rara vez coinciden con la realidad. ¿Qué se puede esperar de una ciudad que le da la espalda a su río? Estoy convencido de que la separación y los divorcios, la violencia familiar, el exceso de canales de cable, la incomunicación, la falta de deseo, la abulia, la depresión, los suicidios, la neurosis, los ataques de pánico, la obesidad, las contracturas, la inseguridad, el hipocondrismo, el estrés y el sedentarismo son responsabilidad de los arquitectos y empresarios de la construcción. De estos males, salvo el suicidio, padezco todos. 

vineri, 20 iunie 2014

Vesela constatare, cu cat sufar mai mult dupa unul, cu atat rad mai rau dupa ce-mi trece. Trebuie sa-mi fi pasat mult la un moment dat ca sa ajunga un fapt banal sa-mi para ironic. Sa nu uit asta cand oi plange dupa actualul - de care mi-e teama sa vorbesc ca nu cumva sa spulber vraja - probabil o sa ajung sa rad pe masura (sau peste masura).
Azi dom' doctor si-a pus poza de profil pe whtspp cu gagica-sa aia pe care o insela pe la toate colturile cu seninatate. Am ras doar un pic pentru ca mi s-a facut repede sila. 
Robert Moss - Active Dreaming
"Visatorii indigeni sustin ca daca nu facem nimic cu visele noastre, nu visam bine"
"Capacitatea de a ne explica povestea (si facand-o, de a alege povestile pe care le traim) nu e doar un talent, ci si o unealta necesara supravietuirii."


vineri, 23 mai 2014

(continuare de azinoapte)

Solutia perfecta ar fi ca sefa mea sa faca un "escrito" cum ii sugera cretina de luni, sa ma reclame consejeriei (ministerului local) si ei sa ma dea afara. Dar n-am eu norocul asta.
Demisia nu mi-o dau pentru c-as ramane fara somaj.
Nu mai pot, ma seaca pacientii (si aia de la "patron", si aia din "social"), nu mai suport fandositii care vin la recuperare de parca s-ar duce la spa ca doar plateste firma de asigurari si imi vine sa-mi iau campii cand vreun nesimtit incearca sa ma minta (la social), iar cand ii spun ca nu se pupa examenul fizic cu boala si cu analizele, imi face reclamatie. Luni o dilie s-a dus in audienta la directoarea centrului, care directoare mi-a explicat timp de o ora ca trebuie sa ma prefac ca ii cred, ca unul prins cu minciuna nu o sa recunoasca, ci o sa se porneasca impotriva mea. Directoarea e psiholoaga, asa o fi cum zice (am mai intrebat o psiholoaga si i-a dat dreptate), dar eu cand avertizez pacientii, o fac in ideea ca se lasa de mintit si colaboreaza pe bune.
Cica nu-i asa, e invers. Si ca trebuie sa le fac jocul. Si sa le suflu in fund (nu exista echivalent in spaniola). Si sa ma prefac ca empatizez. Si sa fac pe proasta cu alte cuvinte, apoi sa scriu ce cred de cuviinta.
Cam cat de nesimtit si batut in cap pana la urma trebuie sa fii ca sa crezi ca poti sa prostesti pe unul care din start stie mai mult decat tine? Nu exista in spaniola "a vinde castraveti gradinarului" - nici expresia si se pare ca nici conceptul.
Cum nu exista, din pacate, nici "a cobi".

Acum vreo luna mi-a pus unul o reclamatie pentru c-am ras in consultatie; nu era nimic grav, n-a fost lipsa de empatie, ci am facut tot posibilul sa nu ma enervez si sa destind atmosfera. "A mal tiempo, buena cara", dar n-a tinut.

Luni am fost la un interviu la un spital public; seful mi-a zis sa plec in alta tara sau sa ma apuc de altceva; i-am spus ca am facut un curs de biomecanica si m-a sfatuit sa ma orientez pe ceva de genul.

A. imi spune ca poate e o lectie si ca n-o sa scap de imbecili daca nu invat cum sa ma port cu ei.
Cand imi mai vine sa-mi iau campii si sa ma apuc de gradinarit, imi amintesc de prietenul D si teoria lui cum c-ar fi putine meserii pe lume in care sa poti progresa constant, ca-n multe atingi un plafon si gata, pe cand in medicina...
Mama imi zice c-o sa ma obisnuiesc, ca nervii se tocesc cu anii... Mie cu varsta imi cresc, cum le creste unora parul in urechi. Ce mi se toceste e rabdarea.
Din pacate imi place specialitatea, altfel as fi schimbat-o de mult. Si nu stiu vreo alta fara pacienti care sa-mi placa tot atat. Si poate A are dreptate si trebuie sa invat sa relationez cu toti. Probabil dupa moarte o sa ajung intr-o lume populata de imbecili si e bine sa fiu pregatita.


duminică, 4 mai 2014

N-a fost usoara uitarea intr-un oras cu asa buna memorie.
In somnul intrerupt de la intoarcere l-am visat. Nu-mi venea sa cred, il impingeam (?) din pat spunandu-i ca doar un vis, chicotea si vedeam cum i se urca la cap... Mi-am zis sa inchid ochii si sa-l ating, asa as fi sigura ca nu visez; i-am cautat mainile sub plapuma si i le-am gasit, fir-ar.
Poate pentru ca gazonul ala amarat in care i-am ingropat urma se numea - am aflat abia cand am ajuns in Madrid - Lustgarten, ieftina ironie.

miercuri, 16 aprilie 2014

Bilant de meetup

Ies cu un grup de presupusi expati vegetarieni de vreun an. De la o vreme vin multi spanioli si prea putini dintre ei sunt vegetarieni. Ce ma deranjeaza e felul ultimelor intalniri - prea spaniole pentru gustul meu, prea de-ale locului. Inteleg din asta ca m-am integrat fenomenal daca mi se pare c-as iesi cu bucuresteni.
M-am inscris in 5-6 grupuri locale si unul din Berlin (din care probabil o sa ies peste o saptamana, la intoarcere). M-am dus doar la cinele veggie si o singura data la muzica live cu o gasca bine formata (eram singura de pe meetup) de divortati, holtei si fete batrane, absolut toti spanioli.
Am "agatat" in total 3 femei (hetero toate, nu va mai hliziti). Una e spaniola, e stressata ca naiba - s-a bagat in seama cu mine de la prima intalnire pentru ca-i paream "de-a casei"; atunci mi-am dat seama ca-s cat de cat integrata.
A 2a e o columbiana iesita din patria muma la 14 ani - drept care are un accent neidentificabil, o mimica si o intonatie din care nu inteleg nimic. Imi place mult tipa, dar o deranjez cu grija ca sa nu devin pisaloaga, nu stiu cand are chef sa socializeze si cand nu... Din filmele coreene, chinezesti si africane intelegeam mai mult decat inteleg cand ies cu ea.
A 3a e o irlandeza un pic dusa (spune prietena comuna spaniola); e o tipa faina, extrem de frumoasa si tanara pentru cei 40-si-multi-spre-50 ani pe care ii are. N-are pic de rabdare cu nimeni, e satula de "spaniolul tipic" (asa cum l-a cunoscut in cele 6 saptamani de cand sta aici), drept care se duce la intalniri cu InterNations (la care jumatate sunt localnici); m-a chemat la una, mi-a spus ca voi cunoaste multa lume (ciudata publicitate din partea unei introverte get beget), dar am chiulit.

Si cand ma gandeam cu jale ca nema barbati, au aparut. Trei purii absolut neinteresanti, despre unul dintre ei eram sigura ca e gay si ma amuza cand ma pupa si ma atingea, pana cand m-am chiaunit de tot si am inceput sa ma indoiesc (e trist sa fii mai treaz cand esti beat decat cand esti treaz hahaha).
Mie-mi plac alti 2, dar degeaba. Unul dintre ei are un prieten de vreo 20-si-un-picut de ani, baiat destept, citit si cu capul in nori care m-a lasat cu gura cascata cand a inceput sa vorbeasca; dar se pare c-a inteles altceva din uimirea mea.

In alta ordine de idei, dupa ce am urcat pe fb 2 selfies cu un prieten in vizita prin Madrid, tizul m-a scos din lista lui suprapopulata de prietene. Am ras toata dup-amiaza de una singura. 

Ahhh, maine ma duc la Berlin sa ingrop fantome.

Se face ca la patru ani fara patru luni de cand am calatorit ultima data singura si la jumatate de viata de cand nu am mai pus piciorul in Germania, ma duc singura la Berlin. M-am inscris deja la o bere cu niste expati.

- Ai grija pe acolo! imi spune facandu-mi cu ochiul virtual.
- Ah, doar stii ca-s o sfanta.
- Da da, si eu! (hahahaha mie-mi spui?) Dar uneori trebuie sa-i dai frau liber placerii.
(urmeaza o scurta discutie despre fantezii, dar e confidentiala pentru ca e medic - pacient)

O iau de la capat cu uitarea si numaratoarea; o luna - doua, cum ziceam.

miercuri, 9 aprilie 2014

Draga S,

O sa iesim din asta amandoua - impreuna, separat, odata sau pe rand - dar o sa iesim; noi de capul nostru, nu date afara. De ce pizda ma-sii ne-a apucat la varsta asta nu stiu sa zic, cand am putea sa ne plictisim de moarte ca tot omul serios la 35 de ani :)

Am o varza in cap, vreau sa scriu multe si sa-ti scriu, dar cred ca pana la urma tot despre mine as vorbi.

Am incercat cu detasarea, meditatia, reiki, am citit pana si carti de buddhism... Si-am ales vechea metoda a fugii; plec din cartier, cum am plecat din Lavapies ca sa scap de sarb si cum n-am calcat pe acolo un an ca sa nu dau ochii cu el desi se presupunea ca e plecat din Spania.
Nu stiu ce-mi doresc, nici ce mi-ar face bine, dar nu ma mai tem. Imi bat mult capul, fac scheme si tabele, intorc problemele pe toate partile, le visez si le rezolv aiurea... Apoi ca-ntr-un delir, fara sa am intentii sau control, fac brusc un gest care schimba tot. Ca si cum mi-as face prea mult curaj si m-as arunca fara sa ma uit unde. Asa am "hotarat" sa ma mut; in mai putin de o ora de cand am vazut un apartament mai mic si mai intunecos decat actualul si la fel de scump, am sunat si-am zis "da". Apoi m-am perpelit doua zile ca ce mi-a trebuit. Acum stiu c-am ales bine si c-am facut bine cand i-am zis si lui, intr-o doara vorbind de mobila, ca plec. De unde se intelege (sau se va intelege mai tarziu, veterinara a priceput din prima) ca schimb si medicul, ay ay ay :)

Timpul pe care ni-l dam amandoua sa ne vindecam se amana, nu se prelungeste, ci se amana. Eu numar 19 zile (dupa un cantec al lui Sabina) sau o luna - doua. Dupa o relatie se admit 3, dar nu cazul niciuneia dintre noi, sa nu ne intindem. Mi-e ciuda de fiecare data cand trebuie sa iau numaratoarea de la capat. Asa ca data viitoare cand ma mai apuca o sa iau calendarul, o sa innegresc zilele probabile de ovulatie si-o sa astept sa-mi treaca. Putine lucruri sunt mai penibile decat sa fii controlata de ovare. Oricum e bine ca ma tine doar cateva zile din cand in cand, nu cu lunile (ca atunci cand l-am cunoscut).

Desi pare greu de crezut c-o sa iesim zdravene din asta, putem incerca, n-avem nimic de pierdut.

Te pup.


luni, 7 aprilie 2014

Intr-o lume ideala micul meu dejun ar arata asa.

miercuri, 26 martie 2014

Un calcul simplu

100 de persoane (aparent nu toti studenti) se baricadeaza intr-o universitate din Madrid ca protest impotriva schimbarii conditiilor pt a accede la bursa si a scumpirii taxei de scolarizare. Dupa mai multe zile conducerea universitatii cheama politia care-i ia prin invaluire si aresteaza... cam cati credeti?

sâmbătă, 22 martie 2014

22M

N-am fost, am zacut. Pacat, din poze arata fain.
O ciordeala de la Reuters:

vineri, 21 martie 2014

Coloane de manifestanti au plecat de cateva zile din toate provinciile Spaniei spre Madrid; maine dup-amiaza se intalnesc aici, in centru. M-as cam duce.


joi, 6 martie 2014

Casa del Libro e o librarie (fizica si online) de la care am comandat des, dar nu-mi amintesc sa fi primit vreodata publicitate (sau s-o fi deschis, in caz ca). Ieri imi trimit prin e-mail din senin o recomandare, ceva despre amorul liber (nu hippy, ci independent). Am zis hai s-o cumpar, chit ca n-am ce face cu ea acum, dar e la oferta, mai nou sunt obsedata de detasare, inteleptul isi face vara sanie si iarna car, mi-a zis o cucoana din Retiro ca inainte de toate trebuie sa-mi gasesc echilibrul si dup-aia o sa-mi mearga bine, terapeutul ala de vise vorbea despre coincidente si sincronii; in fine, s-au aliniat planetele si am cumparat-o.
Sunt la a 3a pagina din primul capitol si am reusit sa rosesc pe dinauntru, eu in sinea mea sunt jenata de mine si in fata mea, daca e posibil asa ceva :)

luni, 3 martie 2014

y la vida siguió como siguen las cosas que no tienen mucho sentido*

*evident, Sabina

Adevarul adevarat e ca n-am curajul sa-l infrunt (pe el, pe adevar). Cand am inceput sa ma interesez de visul lucid, am dat inapoi speriata de ce visez. Si cand am avut mai mare nevoie sa ma lamuresc (inaintea interviului pentru postul de pe granita cu Franta), am incetat sa visez, probabil de teama.
Cand ma pileam la ore dubioase prin cafenele cu muzica live, "planurile" mele de viata erau altele - anume sa n-am niciun plan si mai ales, mai ales nicio responsabilitate. Dar intr-o zi m-am trezit din siesta speriata intrebandu-ma ce naiba fac in Madrid.

Maestra de Reiki a spus c-o sa mi se ascuta intuitia. Asa e, doar ca nu-mi pica bine ce-mi zice. Si tot incerc sa negociez cu evidentele.  "Speranta ne ingaduie sa atingem un grad de stupiditate inaccesibil prin alte mijloace" :)
Pentru ca m-am hotarat sa visez, am facut-o - un fel de compromis intre ce voiam si ce stiam. Mi-a aparut prietena M (cea din Franta), cu intrebarile lui, meseria lui si maini barbatesti (chiar daca nu semanau cu ale lui) pe piciorul meu. Apoi ca sa nu exite dubii ca e chiar ea, a aparut si tatal M-ei. Nu mi-a zis sa-mi bag mintile in cap, dar intrebarea reala (pe care in urma cu 2 saptamani o luasem ca pe-o gluma) reluata in vis a fost ca o palma dupa ceafa.

Mi-am spus ca n-am sa mai vorbesc despre asta, asa ca postarea e de fapt despre uitare. "el trabajo más sucio y más siniestro fue cosa del olvido".

sâmbătă, 22 februarie 2014

Vizita in Franta  (din ianuarie) a fost un reality check brutal; o surpriza - neplacuta - sa aflu ca pot sa fiintez langa prieteni, nu legata de ei. Am crescut cu M, am trecut toate puntile varstei impreuna - copilarie, adolescenta, varsta adulta - ne-am regasit jurnalele comune in Bucuresti cand era gravida cu al treilea copil. N-am indraznit sa le citesc, nu ma grabesc sa dau ochii cu mine si sa confirm ca "oamenii sunt tot mai mult aceiasi".
In ziua in care am implinit 35 de ani am hotarat ca drumul meu trebuie sa fie altul si ca modelele cretine mostenite in tara de nenumit trebuie schimbate; si ca pana la urma, vorba lui Robert Moss, viata e cea pe care ti-o povestesti.
Amanarile au devenit certitudine. Tot ce-am dorit sa-i povestesc celei mai bune si vechi prietene a ramas exclusiv al meu, desi am evitat sa iau decizii inainte de a vorbi cu ea. Varsta adulta es una puta mierda in care te descurci, surprinzator, singur, indiferent de cate mesaje de incurajare vin sau lipsesc.

Cu prietena S (eram un grup de 3 - M, S si eu) am vorbit sambata trecuta aproape 4 ore; sta in Moscova pentru ca instinctul a trimis-o acolo. Inainte de pleca a vazut incheindu-se capitole vechi de 15 ani. Din ce-mi aminteam despre ea, sfarsitul adolescentei imi era cel mai clar si acum am aflat ce s-a intamplat cu el.

Despre mine? Numai de bine. Noua mea viata? Un cadril de mucava, vorba cantecului. Ahhh, dar cat imi place! Dileme am doar in vise (si visez mult de cand cu reiki), in afara lor accept haosul meu si al altora cu seninatate si mult alcool. Nimic, dar nimic nu e cum ar trebui sa fie, insa cum ziceau aia mai destepti ca mine, viata e cea pe care alegi s-o povestesti.


sâmbătă, 15 februarie 2014

Dom' doctor E merita efortul doar ca doctor; altfel e un pustan razgaiat care face doar ce vrea si apoi isi cere scuze (stiu cel putin o persoana care ar spune ca mi-o merit hahaha).
Si mintile mele se intorc incet-incet acasa.

sâmbătă, 8 februarie 2014

Tema pentru acasa

Detasarea (si mama ei).
Am vrut libertate si nimic nu mi se parea a avea sens fara ea, am primit cu toptanul, ia de aici bre Nume, sa-ti fie de bine!
In urma cu o saptamana m-am initiat in Reiki (nivel I). Recomandari: exercitii zilnice, dieta detox. Am mancat  de parca n-as mai fi apucat ziua de maine, am dormit putin si prost, dar am reinceput sa-mi amintesc ce visez, am baut mult mai multe cafele si ceaiuri ca inainte, basca alcool… Un fel de anti-detox.
Dar ce m-am straduit sa schimb a fost atitudinea. Mi-am stapanit cat de cat nervii, nu m-am plans, am zambit, am fost recunoscatoare… Bai frate, dar mor cu detasarea de gat. S-a nimerit ca si carticica pe care o citeam dinainte de Reiki sa vorbeasca despre ea. Si s-a mai nimerit sa am si o “chestie fara obligatii” in care s-o practic. Si in fiecare zi imi spun ca e un bun exercitiu, c-o sa ies mai frumoasa si mai desteapta din asta. Si ca eterna dieta, detasarea va incepe de maine. Sau de luni.

In alta ordine de idei, am gasit in sfarsit o clínica particulara. Au angajat-o si pe toledana aia insuportabila care nici n-a terminat bine interviul si mi-a si schimbat ziua de consultatie ca sa-i fie ei pe plac. M-am crizat, am sunat-o si i-am cerut explicatii, pana la urma am cedat pt ca n-aveam nimic de pierdut.
Ah, detasarea aia!

Mda, sunt intr-o etapa de tranzitie. Pana joi  aveam un simulacru de viata – un fel de job (nici full time, nici pe specialitatea mea), un fel de grup cu care ies (pe unii nici nu stiu cum ii cheama), un fel de follamigo pe care il vad mai rar decat atunci cand ii eram pacienta. Dar joi a fost prima zi de consultatie la clínica. Dupa un an si jumatate am revenit in sfarsit la ce stiu si-mi place sa fac. Sper sa se aranjeze si restul.

vineri, 31 ianuarie 2014

Dupa ce ma trotilez cu niste necunoscuti, simt un fel de infratire cu toti ciudatii din cartierul gay si din ultimul metrou al noptii. Si pt cateva ore Madridul e acasa.
Cea mai buna inventie din ultimii ani e comunitatea meetup. Orice neadaptat isi gaseste locul si ceva de facut.
Un cantec vesel (cu mult suflet) s-ascultam.

marți, 28 ianuarie 2014


M-am spalat din cap pana-n picioare ca sa scap de mirosul lui. La serviciu am observat ca-mi miroase pulloverul a el si m-am enervat maxim.
In mod neasteptat, desi am fost distanta cu pacientii, aproape toti mi-au intins mana si mi-au multumit, or fi vazut (simtit) ca nu mi-e bine. O lectie folositoare de buna crestere si empatie pt astia care suntem mai ciufuti la consultatie.

vineri, 24 ianuarie 2014

Cu E nu mi s-a parut, n-am luat-o razna. Dar daca n-ar fi fost interviul, nu mi-as fi luat inima-n dinti sa-l invit.
Cu mai putin de o ora inainte de a pleca spre granita, pe fb imi apar chestii: "follow your brain, your heart is stupid as shit", "March on. Do not tarry. To go forward is to move toward perfection."

marți, 14 ianuarie 2014

Citind pana la 3-4 noaptea, dormind putin si mancand la ore neobisnuite, in doua zile mi-am dat ritmul peste cap, am intrat si-am ramas o buna bucata de vreme in lumea din capul meu unde nu-mi era foame, nici somn, nu stiam daca trebuie sa-mi fie ceva, nu simteam ce ora e, de mi-era teama ca uit sa ma duc la munca. Perioada aia o vad acum ca pe o convalescenta deliranta - am trimis un CV pentru un post de pe granita cu Franta, l-am cunoscut pe E, mi-am pierdut capul si-am ramas cu ovarele.

Maica-mea imi spune ca ma simte intr-o tranzitie; eu ma simt in afara desi n-am fost niciodata inconjurata de atata lume ca-n astea ultime doua luni, probabil am atins maximul de socializare in viata de pana acum. In mod curios multe persoane s-au pus in contact cu mine nu doar ca sa-mi ureze sarbatori fericite si sa ma invite la masa, ci si ca sa-mi vorbeasca de locuri de munca. Din pacate niciodata n-am fost mai imprastiata ca acum - intarzii, iau metroul in sens invers, uit sa cobor din autobuz, uit ce mi se zice, trebuie sa ma gandesc bine daca e zi lucratoare sau nu.

O iau razna si-mi notez cum, in speranta ca poate mi se pare. De cand am fixat data interviului pentru postul de pe granita, viata mea a inceput sa i se intample alteia.
Peste 2  zile se incheie relatia profesionala cu E si ca sa ma conving ca nu delirez, ar trebui sa fac ceva cand etica nu mai serveste la nimic.
Peste 11 zile ma duc la granita la interviu si daca ma vor, am sa le zic pe loc da. Asta e termenul limita pentru a ma lamuri daca-mi sunt toate tiglele pe casa.

Exista desigur si posibilitatea sa raman in Madrid si sa mi se atraga atentia c-am luat-o pe aratura.