joi, 30 noiembrie 2017

Freedom is what we do with what is done to us

(JPS)

Tentanta uitarea sub orice forma; presbitia, dementa si inconstienta; vin vremuri bune.

Inainte de a da peste postul vechi care spunea ca suntem in cautarea familiaritatii, nu a confortului, mi-am amintit azi, nu stiu prin ce asociatii, despre dragostea care vine insotita de control, de minciuni pentru a-l evita, de libertatea vinovata, de manipulare, ohoo... Nu stiu de unde mi s-a nazarit, probabil lecturile feministe din ultimele luni au dat roade; mi-am amintit de mama si de atasamentul ei patologic care explica multe.
Noroc cu dementa.
Si cu prietenul P care ma alimenteaza constant cu lecturi feministe recomandate de mama fiica-sii.

miercuri, 7 iunie 2017

Azi mi-am dat a 3a demisie, incepe sa-mi placa. Schimb contract pe perioada nedeterminata cu "incepi aici si dup-aia 'om vedea" in spitalul in care m-am format. Siguranta nu ma convinge, in ultimii ani la sfarsitul fiecarui contract de cateva luni fantazam cu somajul. Si cand am semnat "indefinitul" am cautat scaparea inscriindu-ma la o alta facultate.
Profit acum cat sunt oarecum tanara si foarte fara responsabilitati. Partea cea mai tentanta nu e c-o sa schimb sectii si subspecialitati la cateva luni (ii vine bine a mi culo inquieto), ci ca la sfarsitul fiecarui contract o sa existe posibilitatea sau iluzia unei eliberari.

vineri, 2 iunie 2017

Am o colectie bunicica de motivationale care n-a variat in ultimii vreo doi ani.
Si o colectie crescanda de barbati de uitat care o explica.
Alta de greseli pe care (imi promit sa) nu le mai fac.
Basca una de sfaturi de mindfulness cu care m-am obisnuit cum te obisnuiesti cu tencuiala cazuta din casa.

Donde no puedas amar no te demores (FK)

joi, 23 martie 2017

Ii placea sa faca prezenta la sfarsit de trimestru cand in clasa ramaneam o mana de oameni. "Xulescu! Nu-i? E-n curte, la pitpalaci." Mergea printre banci aplecat de umeri si citea senin toate tampeniile de pe pereti. "Ia uitati ce scrie aici: laba... trista..."
Facea misto de fiecare in parte, mai putin de cei care planuiau sa-si fute talentul.
- F., la ce facultate dai?
- La psihologie.
- Ce sa faci acolo?
- Sa studiez sufletul.
Zambind perplex trece la urmatoarea colega:
- C., la ce facultate dai?
- La ASE.
ASEul pe vremea aia aduna toti ratacitii (practici?) care nu voiau sa dea la matematica. Dezamagit si fara chef de glume, ma intreaba pe mine.
- La medicina.
- De ce?
- Pentru ca-mi place biologia.
- Si de ce nu dai la biologie?
- Mi s-a zis ca-i mai bine la medicina.
- Si tu te iei dupa altii?
La 20 de ani dupa dialog incerc sa trag cu prastia in nori.
Greu de dus golul pe care il lasa un profesor cand moare.

marți, 24 ianuarie 2017

Nici dupa 9 ani de cand am scuipat in urma nu pot asculta muzica romaneasca nealcoolizata.

joi, 1 septembrie 2016

Cand deja satula la 9 dimineata am izbucnit in plans, sotia pacientului a incercat sa ma consoleze dupa modelul mediteranean; n-a plecat tiptil, ci a incercat repetat si obositor sa ma convinga sa nu pun la suflet. Iar eu n-am stiut cum sa-i spun sa taca naibii sau sa iasa din cabinet. Cateva ore mai tarziu a avut bunul simt sa-si ia la revedere de la toti, mai putin de la mine, desi aveam usa deschisa. Sau i s-o fi facut in sfarsit rusine.
Cand o sa ating culmea ridicolului sper sa primesc o diploma.

luni, 11 aprilie 2016

M-am saturat de sefi si subalterni, de lucrat cu putin si impartit tuturor in mod miraculos, de pacienti gravi si familii lenese. Cel mai trist e ca m-am saturat de putinii colegi pe care ii am si de conflictele dintre ei pe care nu stiu de ce m-am nimerit sa le mediez. Si m-am saturat de mine pana peste cap pentru ca nu-s asertiva si unii (incepand cu subalternii) isi permit prea multe. Sunt foarte, foarte obosita. Meditez 30 min in fiecare zi, fac intre 8 si 12 km zilnic, dorm 7-8 ore (in weekend vreo 11), ies in oras, citesc, vad filme. Degeaba. Azi n-a fost prima zi in care am izbucnit in plans, dar a fost prima in care nu m-am putut opri multe ore dupa ce am terminat munca.
Tot azi, pe o ploaie densa si mizerabila, am vazut strecurandu-se pe sub stresini un orb cu un baston si un caine zgribulit. N-avea umbrela si am fost pe punctul de a ma oferi sa-l conduc ca sa ajunga naibii mai repede din mila pentru caine, nu pentru el. V-am mai zis ca am ajuns din greseala in medicina.

duminică, 13 martie 2016

Maica-mea imi trimite e-mailuri cu fabule incurajatoare, taica-miu cu retete vegane, nasi-mea ppt-uri despre cat de frumoasa e Romania. Bine, a incercat sarmana la inceput cu Elvetia si i-am raspuns ca-i o tara naspa, inchisa, retrograda, muma pentru corupti, ciuma pentru imigranti  si ca o se duca dracului in cazul unui razboi.

Da' altceva voiam sa va spun. Constat ca nu-i nimic mai greu in viata de zi cu zi decat evitarea plasticului si a conservelor. Cumpar fructe si legume de la aprozar pentru ca ma lasa sa nu le pun in punga, folosesc sampon solid pentru ca pot sa-l cumpar la bucata (intr-un plic de hartie), folosesc doar sapunuri care vin in hartie, cu cat mai putina cu atat mai bine, cand cer cafea take away las capacul de plastic si lingurita (oricum nu-mi pun zahar), cumpar din ce in ce mai putine alimente invelite in plastic sau aluminiu: paste, ciocolata, linte, naut, lapte vegetal, mixuri congelate de legume... Nicio schimbare a dietei n-a fost mai drastica, abia acum maica-mea isi poate face griji ca o sa mor de foame (daca nu mor de inima rea inainte).

vineri, 15 ianuarie 2016

Cum se scapa de facebook

Asa-mi trebuie daca nu mi-am inchis contul cand am vazut ca am cativa cretini in lista de contacti care nu s-au lamurit daca o corida e in primul rand tortura sau traditie. Sigur, as fi putut sa-i sterg, dar n-as fi putut evita sa ma intalnesc cu ei din intamplare la o bere in oras; si-n general imi place sa las loc de buna ziua.

De la inceputul saptamanii catorva constipati din lista le-au iesit bube la vederea unui rastafari in Congres.

Despre baiatul din prim plan stim putin; stim ca e din stanga recenta, activist pentru mediu si cam proletar. Si ca atunci cand se duce la munca se imbraca de parca ar cobori dupa paine. Dar despre barbosul din fundal (primul ministru) stim mult mai multe, printre altele c-a furat cu doua maini si ca, a propos de haine, nici macar costumele nu si le plateste din banutii lui.

duminică, 27 decembrie 2015

Frente al Cabo de Poca Esperanza arrié mi bandera.

Pe 14 am fost la psiholoaga ca sa-i povestesc cat de stresata sunt. In timpul anamnezei ne-am impotmolit la consumul de toxice. Am incercat sa par ca beau doar vin, dar cu cateva zile inainte de consultatie ma facusem prastie cu niste margarita (dupa vin, nu pe stomacul gol). Ca sa sar peste detaliile nefolositoare, nu i-am zis ca nu fumez ierburi pt ca devin paranoica si nici n-am incercat alte chestii pt ca n-am avut acces, nu pt ca nu m-ar fi interesat (prietenul P spune ca e mai nasol sa le vad utile in loc de recreationale). Dracu', toata lumea stie ca in randul medicilor % de dependenti e mare, nu era nevoie sa-i spun eu. Am scos la inaintare genetica (sper sa nu citeasca maica-mea blogul).
Tipei nu i s-a parut nimic anormal ca ma rastesc la nesimtitii care intra in birou in timpul sedintei si imi fac conversatie. Am avut probleme cu colegii? Mi-a atras cineva atentia? Da, dar doar ca sa ma ajute, nu ca sa ma sanctioneze; sefia, desi citeste detaliat toate reclamatiile, nu m-a chemat niciodata la raport. Apoi diferentele culturale trebuie sa le accept si sa nu ma deranjeze, mai ales ca eu sunt cea care le remarca. Iar noile probleme pe care le am sunt responsabilitati cu care se intalnesc toti noii specialisti si pe care va trebui sa mi le asum. M-am simtit ca-n clasa a 5a cand mi s-a explicat ca asta e marronul tuturor "cargos intermedios" (functii intermediare, aia care decid putin si trebuie sa justifice deciziile sefilor).
La sfarsit am vorbit despre mancare; un subiect prea fumat ca sa cad in capcana intrebarilor pt necunoscatori; dar ea era psiholoaga si mai vazuse d-astea ca mine, nu eram prima care-si cosmetizeaza dieta.
In treacat mi-a zis ca unul din criteriile pt a diagnostica o tulburare e durata; faptul ca visez in fiecare noapte pacienti si spital nu e grav, nasol ar fi sa nu dorm deloc. Ca-mi sare tandara din cand in cand, nu zilnic, e aproape normal. Imi dau (oarecum) seama cat trebuie sa sufere aia cu adevarat tulburati daca eu, desi plang la serviciu cand sunt la capatul puterilor, sunt considerata ok.