duminică, 15 septembrie 2019

Sunt un pic nostalgica dupa vremurile in care anxietatea avea forma si motive si paream sa am solutia: trebuia sa le dobor unul cate unul, ca pe popice.
Azi nu. Azi vine ca viitura, cu alcool sau fara, si lasa in urma o mocirla imputita. In noua limba nu "ma depaseste" de parca ar merge pe banda din stanga si n-ar avea treaba cu mine; acum "me supera", imi sta in/pe cap si ma afunda. Stiu ca n-are treaba cu stresul pentru mi-a futut o luna de concediu. N-are treaba cu nimic, e pe cont propriu. Cateva ore din august am fost linistita: cand s-a innoptat in Pirinei si cand am plecat din insulele cainesti cu JM.
Spune un prieten psiholog ca solutia e la marginea supravietuirii: sporturile care te doboara (nu neaparat extreme, dar suficient de solicitante) te deconecteaza de amigdala mamei ma-sii. Iar eu ii trimit articole medicale despre yoga, desi experienta personala e diferita, dar amandoi stim ca un caz clinic nu serveste de studiu.

luni, 8 iulie 2019

joi, 25 aprilie 2019


luni, 11 martie 2019

Bella ciao

Dialog cu o colega terapeuta care poarta bratara cu steagul Spaniei, semn distinctiv al votantului de dreapta (oricare dreapta, incluzand extrema; aia de stanga poarta steagul republican).

Eu: Nu ne scutesc astia* de orele suplimentare.
Ea: Nu? Eh, om vedea, avem alegeri pe 28 [aprilie], o sa vedem pasari si pasaroi.
Eu: Pescarusi?**
Ea: Pescarusi poate... sau pasari mari.
Aveam chef de glume politice, incercam sa gasesc sensul pasaroilor, dar extrema dreapta are un logo verde simplu. Am vrut de cateva ori sa raspund si o colega mi-a intrerupt fiecare "pasarici" si "pescarusi" incapatanindu-se sa schimbe tema si-am ramas cu gluma frustrata. Alt coleg (din mama cubaneza) m-a intrebat daca am amintiri din comunism si a deviat subtil discutia, ne-am apucat sa vorbim despre cati ani avem, cand ne sarbatorim, varii balarii.
Dar mi-a ramas pasaroiul in cap. Si intorcandu-l pe toate partile pe drumul spre casa, imi pica fisa intr-un tarziu si ii scriu terapeutei "sper ca nu vorbeai de acvile".
Efectivamente, amigos, fix de acvile vorbea cu majuscula ("Vrei acvile, Nume? Atunci de Acvile o sa ai parte hahahaha Om vedea cum o iesi, cat timp nu e violet*** orice merge"). In loc sa ma infurie si sa-i iau mortii la rand, m-a intristat si mai ales m-a speriat. 

*"astia" sunt socialistii (vechi) din guvernul central
** simbolul partidului popular
*** stanga noua

duminică, 17 februarie 2019

Nu esti nicaieri suficient de departe de conflictele din familia de origine. Altfel spus, nu esti niciodata cu adevarat vindecat.

sâmbătă, 16 februarie 2019

Que díos nos coja confesados

S-a dus si guvernul asta.
Discursul opozitiei e gaunos si belicos, cretinul de Casado (liderul popularilor) umbla cu canistra si narcisistul ultradreptei se joaca cu chibriturile imbracat in tricouri ale armatei (desi stie toata lumea ca n-a facut-o).
Alegeri pe 28 aprilie, noi sa fim sanatosi.

LE: un lider de stanga se pozeaza pentru fb facand o paella cu o bluza cu stema DDR.
Noapte buna. 

miercuri, 6 februarie 2019

Rezumat

Pentru una de stanga ca mine vin vremuri nasoale. Extrema dreapta capata putere politica, stanga veche bate campii cu alegeri libere in Venezuela, iar stanga recenta se separa in bisericute. Bine ca n-am drept de vot. 
E usor jenant de recunoscut in romana ca sunt de stanga (noroc ca nu citeste nici dracu' blogul). In spaniola e de-a dreptul cretin sa citesc explicatii delirante cum ca Maduro e ales democratic. E comod fara drept de vot.
Extrema dreapta a intrat in parlamentul andaluz. Si taica-miu, din fotoliul lui cald daco-mioritic, imi trimite repetat mailuri xenofobe in care nu stiu ce tembel se plange de negrii din Paris.
De prietenii care au votat pentru familia traditionala v-am povestit? 
In caz ca ajungem la chestii nasoale, pe cine ma pot baza? 

joi, 13 decembrie 2018

Sa nu ne amagim, al fin y al cabo majoritatea trec suficient de repede, doar unele, putine,  dureaza cat sa vezi ca-s un rahat cu apa rece. Vara asta, intre stresul ipotecii si incapatanarea de a folosi couchsurfingul pe post de barca de salvare, am cunoscut o gramada de lume; am compensat lipsa irlandezilor cu tot felul de itineranti, emigranti si pierduti. Revenita acasa (acasa??) m-am luat cu mainile de cap. Ce face toata mizeria asta suportabila e tocmai provizoratul; "acasa" are prostul obicei de a parea definitiva.

In alta ordine de idei criza de 40 de ani am trait-o in urma cu vreo 2-3. Acum primesc cu bratele deschise uitarea si lipsa perspectivelor. Si ma vad mai bine (fizic)  decat la 30; mult mai bine. Si mai alcoolica, dar asta e secundar.  Corpul imi joaca feste, scoate un optimism tembel cand  de fapt pierde neuroni si foliculi (ovarieni).
Dar chiar si asa sper sa-i dau teapa bancii.

miercuri, 21 noiembrie 2018

Teide ramane in fundal, la fel si posibilitatea unei insule (si a unui miracol) in "in tara lui Cain in care Abel n-a murit inca de tot"* cum spunea Noica incercand sa explice de ce te asezi cand de fapt vrei sa pleci. 
Nu m-am vazut niciodata imbatranind. Trec anii fara permis si ma vad mai bine decat ma credeam in stare. Planurile initiale erau sa ma retrag la timp. Dar aluneca timpul pe langa mine, ma amageste, imi promite tinerete fara batranete, il urmez increzatoare si imi fac in continuare planuri care ma afunda in mizerie si disperare; pentru ca viitorul e ala mic si negru care imi bate la usa.
Ultima panica e cumpararea unei case ca sa evit sa platesc o chirie mai scumpa castigand mai putin. Sigur, planurile initiale nu se refereau la o astfel de retragere partiala, era vorba de una definitiva care pare cu atat mai improbabila cu cat e mai aproape. Asa ca am comis-o si doare mai rau ca incertitudinea cu care eram obisnuita, cu chiria eterna, cu studentia continua, cu zecile de posibilitati la care visam si pentru care nu aveam suficient curaj. 
Dar in nesiguranta vedeam o multime de solutii. In certitudine vad doar cum ma las legata; dar e social-acceptabil sau mai bine zis e social-cerut-si-aplaudat. In timp ce caut modele care sa-mi dea siguranta si vad doar indoieli, cum era de asteptat. Daca iti faci planuri sa te retragi devreme din tot circul asta care iti cere mult si iti da la schimb un rahat pe bat, n-ai de unde copia scheme pe termen lung. 
Momentele alea cretine in care (iti) spui ca nu merita: rezidentiatul picat, semnatul ipotecii... probabil or sa mai fie altele in care o sa trec strada cu ochii inchisi, nu stiu. 

In alta ordine de idei, miracolul s-a confirmat; azi da, maine nu se stie. Si orice altceva azi conteaza prea putin. Ma linisteste absenta unei continuitati dupa noi, desi recunosc o tristete biologica, o absenta.     


*Noica "Abel este cioban şi Cain plugar. Abel rătăceşte ca Fiul, şi Cain frământă locul, ca Fratele. Iar Cain ucide pe Abel. Întotdeauna Cain ucide pe Abel. Mă gândesc, de pildă, la cele două suflete româneşti: sufletul pastoral şi sufletul agrar. Tot ce e nostalgie şi libertate, tot ce e sentiment artistic, tot ce e sete de zări noi - spun unii - ţine la noi de sufletul păstorului. Dar a trecut peste el sufletul stătător al plugarului şi l-a pustiit; are să-l pustiască."

marți, 27 martie 2018


(as vrea sa va dau fragmentele in original*, dar le am doar traduse)

Reciteam des pasajele, dar treceam repede peste prima parte pentru ca preferam minunea spontana, "naturala" (?). Abia azi mi-am dat seama ca indoiala e  obligatorie. Unde exista doar certitudini nu e loc pentru miracol, indoiala e cea care ii permite sa existe. Lumea asta, asa stramba cum e, poate fi locuibila. 


*traduse / macelarite de mine (cu ditamai jena): "realitatea e alta, e cea de unde tocmai ne-am intors si unde lucrurile stau altfel". Si doar cand ramaneau singuri, in spatele ultimului zid de tacere care ii proteja de ei insisi, inchideau ochii si indrazneau sa priveasca acel loc profund si alunecos unde incatusata si cu calusul la gura inca mai traia indoiala si balbaia neobosita: "ce e realitatea?"
Da, toate sunt cum se vad; nu e bine, nu se poate face nimic, dar nu conteaza. Exista o alta realitate unde lucrurile sunt cu totul si cu totul altele.
In carnea lor pastreaza inca posibilitatea miracolului ca o stare initiala in fata careia realitatea e doar o deviere secundara, o proiectie neinsemnata.