marți, 27 martie 2018


(as vrea sa va dau fragmentele in original*, dar le am doar traduse)

Reciteam des pasajele, dar treceam repede peste prima parte pentru ca preferam minunea spontana, "naturala" (?). Abia azi mi-am dat seama ca indoiala e  obligatorie. Unde exista doar certitudini nu e loc pentru miracol, indoiala e cea care ii permite sa existe. Lumea asta, asa stramba cum e, poate fi locuibila. 


*traduse / macelarite de mine (cu ditamai jena): "realitatea e alta, e cea de unde tocmai ne-am intors si unde lucrurile stau altfel". Si doar cand ramaneau singuri, in spatele ultimului zid de tacere care ii proteja de ei insisi, inchideau ochii si indrazneau sa priveasca acel loc profund si alunecos unde incatusata si cu calusul la gura inca mai traia indoiala si balbaia neobosita: "ce e realitatea?"
Da, toate sunt cum se vad; nu e bine, nu se poate face nimic, dar nu conteaza. Exista o alta realitate unde lucrurile sunt cu totul si cu totul altele.
In carnea lor pastreaza inca posibilitatea miracolului ca o stare initiala in fata careia realitatea e doar o deviere secundara, o proiectie neinsemnata.

marți, 27 februarie 2018

Vorbea Blandiana despre miracol ca stare primordiala si realitatea ca o deviere fara importanta.

Cele mai dragi amintiri din insulele cainesti se strang in jurul rasaritului peste Teide, a ogarului surd si a cafelei lui JM contre jour; marea se auzea din baie si soarele intra sui prin acoperis. In timp ce noptile se incapatanau la 19º, in barul lui Nardo varii perechi de ochi nascoceau povesti prin whatsapp din prima zi in care m-au vazut pe insula.

Toate cele nezise pana in ultima seara; miracolul ca o confirmare de la distanta; azi nu, poate maine; sau poate nu.
Realitatea e doar o deviere fara importanta.

joi, 30 noiembrie 2017

Freedom is what we do with what is done to us

(JPS)

Tentanta uitarea sub orice forma; presbitia, dementa si inconstienta; vin vremuri bune.

Inainte de a da peste postul vechi care spunea ca suntem in cautarea familiaritatii, nu a confortului, mi-am amintit azi, nu stiu prin ce asociatii, despre dragostea care vine insotita de control, de minciuni pentru a-l evita, de libertatea vinovata, de manipulare, ohoo... Nu stiu de unde mi s-a nazarit, probabil lecturile feministe din ultimele luni au dat roade; mi-am amintit de mama si de atasamentul ei patologic care explica multe.
Noroc cu dementa.
Si cu prietenul P care ma alimenteaza constant cu lecturi feministe recomandate de mama fiica-sii.

miercuri, 7 iunie 2017

Azi mi-am dat a 3a demisie, incepe sa-mi placa. Schimb contract pe perioada nedeterminata cu "incepi aici si dup-aia 'om vedea" in spitalul in care m-am format. Siguranta nu ma convinge, in ultimii ani la sfarsitul fiecarui contract de cateva luni fantazam cu somajul. Si cand am semnat "indefinitul" am cautat scaparea inscriindu-ma la o alta facultate.
Profit acum cat sunt oarecum tanara si foarte fara responsabilitati. Partea cea mai tentanta nu e c-o sa schimb sectii si subspecialitati la cateva luni (ii vine bine a mi culo inquieto), ci ca la sfarsitul fiecarui contract o sa existe posibilitatea sau iluzia unei eliberari.

vineri, 2 iunie 2017

Am o colectie bunicica de motivationale care n-a variat in ultimii vreo doi ani.
Si o colectie crescanda de barbati de uitat care o explica.
Alta de greseli pe care (imi promit sa) nu le mai fac.
Basca una de sfaturi de mindfulness cu care m-am obisnuit cum te obisnuiesti cu tencuiala cazuta din casa.

Donde no puedas amar no te demores (FK)

joi, 23 martie 2017

Ii placea sa faca prezenta la sfarsit de trimestru cand in clasa ramaneam o mana de oameni. "Xulescu! Nu-i? E-n curte, la pitpalaci." Mergea printre banci aplecat de umeri si citea senin toate tampeniile de pe pereti. "Ia uitati ce scrie aici: laba... trista..."
Facea misto de fiecare in parte, mai putin de cei care planuiau sa-si fute talentul.
- F., la ce facultate dai?
- La psihologie.
- Ce sa faci acolo?
- Sa studiez sufletul.
Zambind perplex trece la urmatoarea colega:
- C., la ce facultate dai?
- La ASE.
ASEul pe vremea aia aduna toti ratacitii (practici?) care nu voiau sa dea la matematica. Dezamagit si fara chef de glume, ma intreaba pe mine.
- La medicina.
- De ce?
- Pentru ca-mi place biologia.
- Si de ce nu dai la biologie?
- Mi s-a zis ca-i mai bine la medicina.
- Si tu te iei dupa altii?
La 20 de ani dupa dialog incerc sa trag cu prastia in nori.
Greu de dus golul pe care il lasa un profesor cand moare.

marți, 24 ianuarie 2017

Nici dupa 9 ani de cand am scuipat in urma nu pot asculta muzica romaneasca nealcoolizata.

joi, 1 septembrie 2016

Cand deja satula la 9 dimineata am izbucnit in plans, sotia pacientului a incercat sa ma consoleze dupa modelul mediteranean; n-a plecat tiptil, ci a incercat repetat si obositor sa ma convinga sa nu pun la suflet. Iar eu n-am stiut cum sa-i spun sa taca naibii sau sa iasa din cabinet. Cateva ore mai tarziu a avut bunul simt sa-si ia la revedere de la toti, mai putin de la mine, desi aveam usa deschisa. Sau i s-o fi facut in sfarsit rusine.
Cand o sa ating culmea ridicolului sper sa primesc o diploma.

luni, 11 aprilie 2016

M-am saturat de sefi si subalterni, de lucrat cu putin si impartit tuturor in mod miraculos, de pacienti gravi si familii lenese. Cel mai trist e ca m-am saturat de putinii colegi pe care ii am si de conflictele dintre ei pe care nu stiu de ce m-am nimerit sa le mediez. Si m-am saturat de mine pana peste cap pentru ca nu-s asertiva si unii (incepand cu subalternii) isi permit prea multe. Sunt foarte, foarte obosita. Meditez 30 min in fiecare zi, fac intre 8 si 12 km zilnic, dorm 7-8 ore (in weekend vreo 11), ies in oras, citesc, vad filme. Degeaba. Azi n-a fost prima zi in care am izbucnit in plans, dar a fost prima in care nu m-am putut opri multe ore dupa ce am terminat munca.
Tot azi, pe o ploaie densa si mizerabila, am vazut strecurandu-se pe sub stresini un orb cu un baston si un caine zgribulit. N-avea umbrela si am fost pe punctul de a ma oferi sa-l conduc ca sa ajunga naibii mai repede din mila pentru caine, nu pentru el. V-am mai zis ca am ajuns din greseala in medicina.

duminică, 13 martie 2016

Maica-mea imi trimite e-mailuri cu fabule incurajatoare, taica-miu cu retete vegane, nasi-mea ppt-uri despre cat de frumoasa e Romania. Bine, a incercat sarmana la inceput cu Elvetia si i-am raspuns ca-i o tara naspa, inchisa, retrograda, muma pentru corupti, ciuma pentru imigranti  si ca o se duca dracului in cazul unui razboi.

Da' altceva voiam sa va spun. Constat ca nu-i nimic mai greu in viata de zi cu zi decat evitarea plasticului si a conservelor. Cumpar fructe si legume de la aprozar pentru ca ma lasa sa nu le pun in punga, folosesc sampon solid pentru ca pot sa-l cumpar la bucata (intr-un plic de hartie), folosesc doar sapunuri care vin in hartie, cu cat mai putina cu atat mai bine, cand cer cafea take away las capacul de plastic si lingurita (oricum nu-mi pun zahar), cumpar din ce in ce mai putine alimente invelite in plastic sau aluminiu: paste, ciocolata, linte, naut, lapte vegetal, mixuri congelate de legume... Nicio schimbare a dietei n-a fost mai drastica, abia acum maica-mea isi poate face griji ca o sa mor de foame (daca nu mor de inima rea inainte).