duminică, 13 ianuarie 2013

Aseara am iesit cu o poloneza cu vreo 8 ani mai tinerica.
Era devreme si ne indreptam spre un bar de pinchos, la ora aia nu se putea manca altceva. Vorbeam de vreme, de gradele comparabile cu cele poloneze si din centrul Europei, de cum centrul e est pentru astia (spune ea) si de cum toti esticii suntem slavi (spun eu) cand, neasteptat la ora aia, apare un impartitor-de-flyere sudamerican si ne duce aproape de mana pana la un bar lounge (?) in care urla muzica dance si nici canapelele nu-s prea comode, dar are "cachimba" gratis si cocktailuri la jumatate de pret. Ne aseaza, ne aduce menu-ul (nu aveai treaba pe strada?) si insista cu cachimba aia, mama ei de sudamericaneasca. Ne uitam de jur imprejur si intelegem ca e narghilea. Vorbim de una de alta, de cum (nu) tin relatiile la distanta, de cat de palavragii sunt mediteraneeni (spune ea cu jumatate de gura si eu confirm entuziasmata, uite domne ca nu-s io ciufuta, mai sunt si altii care cred ca sudicii vorbesc de pomana), ii povestesc o faza din Rotterdam  cand tizul a incercat o conversatie despre vreme de dragul de a vorbi*, iar olandezul a intrat pe net sa-i spuna cum va fi in zilele urmatoare.
Cand ragusim ne ducem inapoi in treaba noastra, ca aveam de baut un vin si mancat niste pinchos. De cum intram ne ia in primire betivul de serviciu, "voi nu sunteti de aici", "da' de unde?", ne uitam una la alta si-i raspundem simultan ca "din est". "De unde din est?" insista chefliul si chelnerilor putin le pasa ca se ia cineva de clienti.
Dupa primul pahar inteleg ca nu lipsise alcoolul din cocktail. La al doilea intreb daca Mrozek a fost sau nu colaborator; nelamurirea ei se refera la romanii din Franta, de ce-s atatia; vorbim un pic si de Kertesz si Marai, ca tot suntem in zona.

Fain cu "esticii" astia, chiar daca e a doua oara cand ii intalnesc si ma baga sub masa.


*de Craciun a vorbit primul ministru portughez (iar de anul nou, presedintele). Dupa discurs, s-a gasit unul sa-si dea cu parerea intr-un studio TV. Pe 26 decembrie, alti comentatori pe alte posturi, de parca ar fi fost cine stie ce ezoterism, nu niste urari banale.

Niciun comentariu: