miercuri, 19 septembrie 2012

Este martes marrón

Azi la 13:30 ma suna consejería de los cojones ca vezi doamne nu pot lucra 125% din ziua de munca si ca trebuie sa las primul job (de 50%) la data de 2 septembrie (pt ca pe 3 am inceput noul). Si ca trebuie sa-l las  acum si sa le trimit prin fax suspendarea asigurarilor sociale. Ca de ce le-am zis ca lucrez "niste ore" cand erau 19 pe saptamana, ca de ce nu le-am zis c-am lucrat ca liber profesionist (pana pe 31 august, sa ma pupe, nu eram obligata sa le dau explicatii pt un contract ce incepea 3 zile mai tarziu), ca cum de asigurarile sociale mi-au zis la telefon ca cele doua joburi sunt compatibile si tot ei imi zic acum ca nu... Cum consejeria ma suna in fiecare luna sa-mi mai puna un bat in roata si sa trimita dupa acte in timpul programului de lucru pentru ca le vor a doua zi, mi-a sarit tandara si am inceput si eu sa tip pt ca certificatul cu "niste ore" l-am dus in iulie, dar l-au refuzat pt ca nu era trecut si salariul (dar cum l-am dus devreme, nu l-am trecut prin registru, asa ca doar cuvantul meu si memoria ei conteaza), ca ce am facut inainte de noul contract era treaba  mea, ca doar nu era sa traiesc cu jumatate de norma pana la marele job de functionar in consejeria de los cojones.
Am ajuns la 15.00 la primul job, am vorbit cu sefele, mi-am dat demisia pentru ca ele nu ma dadeau afara si am trimis prin mail actul cerut. Dupa demisie, din cate stiu, nu se poate cere somaj. Grija mea e ca astia de la consejeria, isteti cum ii vad, sau aia de la asigurari sociale, si mai si, imi desfac contractul de munca. Daca ma dau afara, vorba mamei, "tot raul e spre bine" ca mi s-a urat de ei si de "cariera" mea de functionar. Dar daca  exista vreo metoda de a-mi anula contractul pentru ca la data la care l-am semnat (30 iulie) n-am adus certificatul cu jumatatea de norma, mi-e ca pot ramane si fara joburi, si fara somaj.

Si pentru ca ziua sa fie una puta mierda pana la capat, m-am enervat pe tata pt ca-l lasa memoria si i-am zis mamei sa-l duca la un neurolog (sunt amandoi la mine pana maine). Doua saptamani cat au stat la mine m-am tot certat cu el din tot felul de motive minore. De fapt de cand ma stiu ma cert cu el din orice, nu reusesc sa ma port altfel, sa depasesc etapa de adolescent intarziat si nervos.
Cand a iesit din camera, mama mi-a zis sa ma fac ca nu stiu ca pe 4 mai a avut un accident vascular cerebral cu pierdere de memorie.
M-am uitat pe carnetul in care imi notez atacurile de panica, ala din februarie a coincis cu ajungerea mamei la urgente, dar internarea tatei n-am simtit-o.
"Si daca-ti zicem, ce poti face tu?"
"Daca ramai fara niciun job, te duci in Portugalia?", "Daca raman fara somaj, da"
"N-ai vrea sa vii in Ro, acolo macar ai casa ta?", "Si loc de munca? Si tizul?"
"Esti singura aici, cui ii zici oful?", "Nataliei* daca-i musai, dar ideea era sa ma descurc singura si pana acum mi-a reusit".

Intre noi fie vorba (mama poate a uitat), planurile mele in bastinezia era sa fac recuperare infantila. Acum sunt  specialista de recuperare, pana azi (ma rog, pana pe 2 sept) lucram intr-un centru pentru copii, am absolvit cursul de recuperare infantila, m-am perpelit vara trecuta cand mi-am amintit planurile marete de dinainte de emigrare, dar n-am indraznit sa le spun tizului.
Nu, nu ma gandesc sa ma intorc, dar ma intreb daca sunt unde trebuie, daca fac ce trebuie. Din cauza banilor am hotarat sa renunt la jobul care-mi placea si sa raman o functionara. Astea 18 zile m-am tot gandit cum sa fac sa dorm mai mult sau la care loc de munca sa renunt si cum sa fac sa nu ies din circuitul de recuperare. Mi-e clar ca o buna perioada de timp n-am sa ma duc la congrese, dar nu vreau sa pierd orice contact cu specialitatea.
Tizul, dupa ce i-am povestit maronul cu actele, mi-a urat sa se rezolve "in cel mai bun fel posibil". Nu stiu ce intelegeti voi din asta, dar parca nu-mi doreste sa raman cu postul de funtionara frecata la icre lunar de catre consejeria.

*Tizul, contabilizandu-mi prietenii pe care ii am in Spania, constata ca toti sunt niste "exclusi": o lesbiana, un fiu de imigranti, un basc.
Doua psihiatre am adaugat eu numaratorii.

3 comentarii:

lektor spunea...

E bine daca ai trei prieteni, te invidiez mai ales pentru lesbiana:)

arakelian spunea...

uof, grea e lupta cu birocratie.

Felicitari si pt prieteni. Nu uita, viata ti-i mai scoate in cale...

nume spunea...

voi vorbiti serios, 3 prieteni sunt multi? sunt mai buni ca 10 tovarasi de pahar, asta-i clar, dar eu ma vad cam ciudatica in peisaj, nu cadrez.

lektore, lesbiana mea nu e ca doctoranda ta :) e muschiuloasa si usor masculina in atitudine, multi isi dau seama fara sa aiba un fler deosebit.