Interviu:
- In principiu contractul tau e pe perioada nedeterminata, dar depinde de contractul nostru cu ministerul local; asta e tare vechi si se reinnoieste la fiecare 4 ani. Daca la un moment dat statul decide sa nu mai semneze, locul tau de munca dispare. Dar sunt sigura ca asta n-o sa se intample. Oricum mai dureaza un an pana expira, poti sa stai linistita.
Dupa ce batem palma si imi dau demisia de la vechiul loc de munca:
- Nu se semneaza contracte de perioada nedeterminata de la bun inceput, ci trebuie cateva provizorii pana implinesti 2 ani cu noi, abia apoi ti se face unul pe timp nelimitat. Pot sa-ti fac de 6 luni, de un an sau de 3 luni, dar 3 luni mi se par prea putine, asa ca-ti fac de 6.
La resurse umane:
- Stii ca ti se termina contractul cand se termina al nostru cu ministerul, nu?
- Da, dar ala se termina peste un an, iar al meu peste 6 luni.
- Nu, ambele se termina pe 28 februarie 2015.
Am impresia ca undeva pe parcurs am fost luata de proasta.
miercuri, 26 noiembrie 2014
Etichete:
H,
poveste cu stafide,
Radio Erevan
miercuri, 12 noiembrie 2014
Intru in randul lumii, vai mie!
Vineri mi-am semnat demisia (a doua in lunga mea cariera), am scormonit prin amintirile din Institutul Cervantes si n-a fost chip sa scot vreun tipar, asa ca m-am apucat sa traduc cu grija si pe sarite o cerere oarecare din romana. "Subsemnata (¿¿eh??) N N, cu buletinul Y, domiciliata in... (ii pasa cuiva? ma bine sar peste) va pupa din mers" I-am multumit nesimtitei aleia de la personal care mi-a mancat zilele in 2012 si-am scuipat in urma.
Maine, si Dios quiere, semnez cu un spital catolic, aaaahhh :) M-asteapta un job ca la carte: 40 de ore pe saptamana, nu 28, orar de dimineata, nu de la 3, purtat halat si ecuson, vazut pacienti internati, facut recuperare, nu balarii conexe. Cel mai probabil o sa am un sef medic, dar n-o sa am biroul meu personal sa-mi dau pantofii jos si sa stau turceste pe scaun, ca acum. Cu alte cuvinte o sa fie fix pe dos din toate punctele de vedere.
Imi dau o luna jumatate ca sa ii conving si p-astia ca n-am nevoie de halat.
Vineri mi-am semnat demisia (a doua in lunga mea cariera), am scormonit prin amintirile din Institutul Cervantes si n-a fost chip sa scot vreun tipar, asa ca m-am apucat sa traduc cu grija si pe sarite o cerere oarecare din romana. "Subsemnata (¿¿eh??) N N, cu buletinul Y, domiciliata in... (ii pasa cuiva? ma bine sar peste) va pupa din mers" I-am multumit nesimtitei aleia de la personal care mi-a mancat zilele in 2012 si-am scuipat in urma.
Maine, si Dios quiere, semnez cu un spital catolic, aaaahhh :) M-asteapta un job ca la carte: 40 de ore pe saptamana, nu 28, orar de dimineata, nu de la 3, purtat halat si ecuson, vazut pacienti internati, facut recuperare, nu balarii conexe. Cel mai probabil o sa am un sef medic, dar n-o sa am biroul meu personal sa-mi dau pantofii jos si sa stau turceste pe scaun, ca acum. Cu alte cuvinte o sa fie fix pe dos din toate punctele de vedere.
Imi dau o luna jumatate ca sa ii conving si p-astia ca n-am nevoie de halat.
Etichete:
H,
poveste cu stafide