sâmbătă, 30 iulie 2011

Sindromul postvacational

Anul trecut m-a tinut vreo 3-4 luni, dar eram lulea si departe, iar Scandinavia nu ma vindecase. 
Anul asta am avut multe momente in care as fi vrut sa fiu singura, sa calatoresc de capul meu; atat de intens mi-o doream incat si-a cautat bilet de avion sa se intoarca acasa. M-am vazut linistita cand isi cauta zboruri; m-am gandit ca mi-a trecut si ca vechea metoda a salepgiului* poate iarasi functiona. 


La intoarcere am constatat ca zilele s-au scurtat prea repede, ca am garda a doua zi de lucru, ca Zapatero a mutat alegerile din martie in noiembrie anterior, ca-mi raman noua luni jumatate de contract, ca iar ma plimb bezmetica prin casa pentru ca mi-e dor de el, ca nu vreau sa ma mut in tara lui pentru ca prea seamana cu aia din care am plecat (doar ca acolo n-am nici familie, nici prieteni, nici colegi de facultate), ca mirosul de mare din haine se transforma in putoare dupa o zi, ca singurul alcool din casa e o tuica, ca iar ma gasesc ai mei intr-o lunga pasa proasta din care n-or sa ma scoata cu nimic si-or sa creada ca e din cauza lor.


*Chira Chiralina:
— Ah! Barba Iani, ce plină de dezamăgiri e viața! am hohotit eu, prăbușindu-mă pe umărul singurului meu prieten pe care îl aveam.
— Nu știai asta, Stavrache? Ei bine, afl-o acum! Până una-alta, caută ibricele de salep, hai să ne strângem catrafusele și... la drum! Să plecăm: pământul e plin de frumuseți!

vineri, 29 iulie 2011

De un an ma duc lunar la Lisabona si vine domnul tiz la Madrid cu aceeasi frecventa. Am folosit easyjetul, TAPul si Iberia. Am evitat sarbatorile spaniole si portugheze. Am calatorit, evident, in sezon si mai ales in extra. Doar de vreo 5 ori (luati impreuna, nu separat) am reusit sa fim punctuali. Intarzierile au fost intre 20 de minute si o ora si 59 de minute* (nu, nu 2 ore pentru care ar fi trebuit sa dea despagubiri).
Cu asa mizerii de aeroporturi, mutatul intr-o insula cu putine zboruri directe spre Europa se exclude.

*Iberia

marți, 12 iulie 2011

Tare draguti olandezii astia, ba unii chiar prea - daca-i intrebi si nu stiu, isi scot iphone-ul sa caute; daca faci conversatie despre vreme, se conecteaza sa-ti spuna cum o sa fie maine (poate n-or vorbi ca sa se afle in treaba, ca ibericii). Receptionerii inchina cu noi, fie ca beau ei, fie ca urcam noi doua beri in camera; inchina in doua limbi - in engleza si in spaniola.

luni, 11 iulie 2011

Nesaratii aia de la biroul domnului tiz au zis ca Belgia e plictisitoare. Nici eu nu aveam asteptari prea mari, dar am ales-o pentru ca era o tara pe care nu o cunosteam.
Bruxelles ne-a placut mult (mai ales lui), la fel si Antwerp (mai ales mie); Bruges si Gant dragute (sa traiasca cine le-a facut turistice, 3 euroi cafeaua in Bruges). Olandeza ma-sii fara traducere; spanioli la tot pasul imposibil de ignorat - galagiosi, nesimtiti (in strainataturi, nu la ei acasa), umpland cu vorbaria vagonul de tren; belgieni nespalati, trenuri semi-imputite.

La 6 dimineata scandal in strada, un golanas urland la un mulatru, dandu-i tarcoale, lovindu-l cu o bicicleta si amenintandu-l cu pumnul, celalalt tacut si nemiscat. Cearta era destul de angoasanta (iar eu suficient de barfitoare) incat am stat sa ma uit la ei din camera de hotel, asteptand sa plece mulatrul ca prea statea ca prostul. Cand golanasul s-a intors, mulatrul s-a aplecat, a scos de sub cracii pantalonilor 2 chestii rosii, le-a bagat sub tricou si s-a incheiat la jacheta. Au plecat impreuna, mai bine, ca nu stiam ce sa fac, sa continuu sa ma uit, sa dau un telefon... Bine am venit la Rotterdam!