duminică, 27 decembrie 2015

Frente al Cabo de Poca Esperanza arrié mi bandera.

Pe 14 am fost la psiholoaga ca sa-i povestesc cat de stresata sunt. In timpul anamnezei ne-am impotmolit la consumul de toxice. Am incercat sa par ca beau doar vin, dar cu cateva zile inainte de consultatie ma facusem prastie cu niste margarita (dupa vin, nu pe stomacul gol). Ca sa sar peste detaliile nefolositoare, nu i-am zis ca nu fumez ierburi pt ca devin paranoica si nici n-am incercat alte chestii pt ca n-am avut acces, nu pt ca nu m-ar fi interesat (prietenul P spune ca e mai nasol sa le vad utile in loc de recreationale). Dracu', toata lumea stie ca in randul medicilor % de dependenti e mare, nu era nevoie sa-i spun eu. Am scos la inaintare genetica (sper sa nu citeasca maica-mea blogul).
Tipei nu i s-a parut nimic anormal ca ma rastesc la nesimtitii care intra in birou in timpul sedintei si imi fac conversatie. Am avut probleme cu colegii? Mi-a atras cineva atentia? Da, dar doar ca sa ma ajute, nu ca sa ma sanctioneze; sefia, desi citeste detaliat toate reclamatiile, nu m-a chemat niciodata la raport. Apoi diferentele culturale trebuie sa le accept si sa nu ma deranjeze, mai ales ca eu sunt cea care le remarca. Iar noile probleme pe care le am sunt responsabilitati cu care se intalnesc toti noii specialisti si pe care va trebui sa mi le asum. M-am simtit ca-n clasa a 5a cand mi s-a explicat ca asta e marronul tuturor "cargos intermedios" (functii intermediare, aia care decid putin si trebuie sa justifice deciziile sefilor).
La sfarsit am vorbit despre mancare; un subiect prea fumat ca sa cad in capcana intrebarilor pt necunoscatori; dar ea era psiholoaga si mai vazuse d-astea ca mine, nu eram prima care-si cosmetizeaza dieta.
In treacat mi-a zis ca unul din criteriile pt a diagnostica o tulburare e durata; faptul ca visez in fiecare noapte pacienti si spital nu e grav, nasol ar fi sa nu dorm deloc. Ca-mi sare tandara din cand in cand, nu zilnic, e aproape normal. Imi dau (oarecum) seama cat trebuie sa sufere aia cu adevarat tulburati daca eu, desi plang la serviciu cand sunt la capatul puterilor, sunt considerata ok.


duminică, 20 decembrie 2015

Daca nu se face o alianta de stanga (fie si cu clovnii aia socialisti) se cheama ca am cacat steagul. Incredibil cum dupa tot ce s-a aflat despre ei in ultimii 4 ani popularii au luat cele mai multe voturi (fara sa pupe majoritatea). Cea mai recenta stanga e la 2% diferenta de locul 2 (PSOE) si la 8% de populari.

In alta ordine de idei, ieri (si azi) am fost la un targ international de craciun. 40 de tari ne-a spus un gardian. Sub 30 de standuri am numarat eu. Moldova are, Romania nu. Tiganii au, dar e inchis. Palestina vinde cruciulite, iar Israelul de-ale lor. Congolezul e la fel de caucazian ca mine, iar Ungaria are angajata o romanca ce vorbeste engleza cu angajatul ungur. Standul arab vinde tot felul de carti, inclusiv pakistaneze si iraniene.
Acelasi centru gazduieste si o expozitie de fotoreportaj de razboi. Ma duc ieri cu un prieten marocan (alb); ajung inaintea lui, vad coada enorma si intreb de 3 ori un bagator de seama pe unde intru la expozitie; cand se plictiseste sa nu ma inteleaga da din cap ca da, trebuie sa stau la coada. Vine Y fara accent, intreaba pe alti 2 si primim acelasi raspuns. Auzim ca ar mai exista o intrare pentru scurt metraje si dam peste un gardian mai sef, cu casca in ureche si chef de vorba. Ne explica de ce trebuie sa trecem toti prin controlul de securitate - sunt 40 de ambasade prezente si nivelul de alerta terorista e 4 (din 5). Dar ca n-are rost sa stam la coada si ne trece pe noi, doi imigranti, pe sub nasul altui gardian ce ne refuzase grabit si stresat.

vineri, 4 decembrie 2015

Nu cred c-as lasa sa medicineze pe cineva caruia ii e atat de sila de altii pe cat mi-e mie. E suficient sa ma salute vreun apartinator ca sa-mi strice ziua.
AMR 10 zile pana la prima consultatie cu psihologul.

joi, 15 octombrie 2015

Să-i ceri plângând medicului de familie să te trimită la psiholog e ca și cum te-ai duce la urolog și te-ai pișa pe scaun. Sigur, e de înțeles, dar nu e necesar.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Ieri a venit la clinica baiatul asta si a trebuit sa-mi spuna ca e pianist ca io habar n-aveam cu ce se ocupa. Ba chiar l-am intrebat de doua ori cum il cheama ca sa-l gasesc in lista de pacienti.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Inainte de a pleca de pe blog vreau sa va anunt (mai ales pe bleg) ca am renuntat la halat. Mi-a luat mult mai mult decat credeam si inca nu stiu daca e definitiv; medicul ala in varsta cu care lucrez de obicei e in concediu, iar asta tinerelul care ii tine locul imi spune sa zambesc mai mult, nu sa-mi pun carpa pe mine. Cand o veni 'al batran si mi-o spune ca nu da nimeni 2 bani pe mine pt ca arat ca o pustoaica om vedea ce-oi face.
Deocamdata ma preocupa mai mult apropierea vacantei in bucale decat jobul. Mi-e foarte sila si de una, si de alta si nu stiu incotro s-o iau la fuga.

sâmbătă, 8 august 2015

Urasc intens feisbucul, gugalul cu toate serviciile lui, cautarile "personalizate", aipiul, zecile de sincronizari si legaturi intre siteuri fara nicio legatura intre ele.
Sa ne vedem cu bine in locuri in care sa nu ne recunoastem! Pa.

duminică, 14 iunie 2015

La localele din Madrid si Barcelona primariile au fost castigate de stanga; nu de cea traditionala, ci de stanga nascuta in strada ca "platforma cetateneasca" (ma doare traducerea) in ultimii ani si transformata in partide in 2014.

duminică, 10 mai 2015

Bineinteles ca am un cont de e-mail fals, ca toata lumea, imi imaginez, si se intampla sa fie in gmail; e cel de pe care scriu acum. Nici numele, nici adresa, nici data nasterii nu sunt reale; doar eu sunt foarte sincera si asta e prea mult. M-a deranjat cand a trebuit sa-mi dau e-mailul ca sa cumpar in playstore. Acum mi se cere si adresa. Si folosesc un card al carui nume trebuie evident sa-l dau. Asa ca Nadia Nume, nascuta pe 31 martie, rezidenta in Macondo, are nume real, telefon real, card bancar real.
Imi trebuie alt cont de gmail cu toate datele reale, iar eu la fel de falsa ca-n realitate.
Internetul asta, chiar si in afara facebookului, pute din ce in ce mai tare, pizda ma-sii.

duminică, 26 aprilie 2015

Pana in urma cu doi ani, cand m-am hotarat sa ma tratez, eram de-o timiditate paralizanta, de unde si viata sociala lipsa. Abia dupa 4 ani in Spania am aflat ca exista o retea de socializare pentru expatriati (InterNations), dar localurile scumpe din cel mai snob cartier al Madridului nu ma motivau sa ies din casa. La recomandarea unui prieten basarabean aflat la a 3-a emigrare m-am inscris in meetup - alta retea, mai putin formala si deloc snoaba.
Acum sunt activa in ambele si nu-mi vine sa cred prin ce emotii treceam la inceput cand intalneam necunoscuti. Ies cu aceeasi usurinta singura sau in grup, ma fastacesc doar cand invit vreun barbat la o prima intalnire, dar ma tratez.

vineri, 10 aprilie 2015

De pe la 7 ani sunt mioapa; vederea mi-a fluctuat cu varsta, la fel si acceptarea ochelarilor. De o saptamana citesc pe sarite o cartulie care promite imbunatatirea vederii prin exercitii; pentru cata oftalmologie stiu, are cat de cat sens. De cand am inceput-o mi-am scos ochelarii, inclusiv la serviciu unde ii salut pe toti de la distanta, nu cumva sa fie persoane importante. Constat ca ma prefer mioapa, prefer sa stau in lumea mea scurta cat un brat, ce nevoie am sa vad mai mult?

duminică, 29 martie 2015

Inca mai cred c-as fi fost mai utila in biologie decat in medicina.

Am ajuns la un nivel de stres la care putin imi pasa ce-o sa se intample cu jobul meu. Empatia cu pacientii scade rapid, iar cu apartinatorii e nula. Sursa mea de stres sunt familiile, nu bolnavii, nu patologia, nu sefii, nu subalternii; familiile care trec peste cuvantul meu pentru ca au ele o pila la ministerul local al sanatatii sau la manager sau la maica stareta sau la aia ma-sii. Nu, nu fac pe sefa, nu spun ca trebuie sa fie ca mine, dar nu semnez si nu parafez deciziile altora. Bine, s-ar putea sa fiu foarte incapatanata (mi se spune asta de cand ma stiu), internistul (mult mai blazat ca mine) imi zicea zilele trecute ca nu pot sa-mi pun toata congregatia in cap din cauza unui pacient - pila unei calugarite - pe care vreau sa-l externez impotriva vointei lui; i-am raspuns ca nu-s secretara nimanui, nu scriu dupa dictare si ca m-am saturat sa fac bilete de prelungire a internarii cu care nu sunt de acord; a doua zi s-a oferit sa le scrie el. Mda.
53 de pacienti cu famiile corespunzatoare.

luni, 2 martie 2015

Imi place actualul loc de munca, chiar daca de ieri lucrez fara contract (nu m-au chemat nici pt lichidare, nici pentru prelungire). Problema e ca niciodată nu pot fi sigura ca am terminat treaba, cu 50-52 de pacienti in grija mai mult ca sigur imi ramane ceva nefăcut cand plec acasa.
Singurele nopți in care am visat nelegat de job au fost cele in care mi-am lăsat mintile prin vreun bar.
Dar nu e așa de simplu, sunt franta de oboseala si pe jumatate beată cand va scriu dintr-un local obscur din Lavapies in care în urma cu o saptamana m-am băgat in seama aiurea si n-am știut cum să scap a doua zi.



joi, 5 februarie 2015

Ma sperie cat de linistiti si siguri pe ei sunt colegii neuropsihologi. Par sa aiba minim o solutie pentru fiecare maron si un sange rece infricosator cand dau vestile proaste.

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Cat de putin cred!