luni, 23 noiembrie 2020

An de pandemie

Asa se intampla cand vrei sa te plangi mai putin (deloc in scris), vine al doilea val de ciuma si te gaseste tot aici, stand pe ciuci asteptand inspiratia. 

Din martie pana in urma cu vreo 2 luni amintirile sunt tulburi si mahmure. Parea o primavara frumoasa de la fereastra autobuzului cu care ma duceam incapatanata la serviciu ca sa nu stau in casa. Cand am avut voie 1 km in jurul blocului la pas (si fara numar la alergat) era inca primavara, salbatica si nepieptanata de primarie, cresteau buruieni si maci si nalbe de 2 metri. Ieseau la sport tot felul de grasani si sedentari de alergam mai mult ca sa evit sa fiu pusa in situatia de a acorda primul ajutor decat ca sa nu ma prinda politia ca am depasit kilometrul regulamentar.

Vara a fost improvizata, cu urgenta si nesiguranta celui care s-ar putea sa moara maine. Teatru saptamanal, indiferent de chef si de oboseala (mi s-a intamplat sa adorm), ca o realitate aleasa, asta, nu aia a voastra. Concerte? Unul, in Granada. Si mii de fiori vazand orchestre in lockdown, de n-am plans in ani cat am plans cu ytubeul de carantina. 

Toamna mentine aceeasi urgenta extenuanta a verii, tulburata temporar de inchiderea zonei in care traiesc. Cred ca va imaginati ce fac cu interdictia. Exact; maine ma duc la teatru.

Aici voiam sa ajung, la teatrul de garda. Una din salile la care ma duc des a organizat "garzi"; te suna un actor in afara programului si iti recita un pasaj. Azi au facut un videocall pentru o persoana surda si o actrita a interpretat un pasaj din Casa Bernardei Alba. 

Poate septembie n-a fost un moment bine ales ca sa las alcoolul; anxietatea a trecut dupa ce a amenintat ca ma ia dracu si a trantit usi; cheful a trecut mai usor decat ma asteptam, l-am inlocuit cu cateva ore de yoga saptamanale si meditatie cu toptanul. Dar a venit un nou lockdown, cu mobilitate restransa, separare, incertitudine; si o tristete necontrolata, persistenta, pe care nu stiu cum sa o dau afara din casa.

Si inca n-am intrat in iarna

marți, 17 martie 2020

Contra eroismului

Veniti cu punga de hartie de acasa. Sa nu spuneti ca nu v-am spus.



Zicea Mihail Sebastian, mangaindu-mi selfesteemul ticalos, ca "eroismul nu e obligatoriu, nimeni nu stie ce lasitati ar obtine de la el viata daca l-ar pune la incercare" (citat aproximativ). Nu sunt si nici nu astept de la altii ce nu sunt eu insami. Intr-un fel neinteles mie, ma acreste atitudinea mesianica care a explodat in ultimele zile intr-o tara cu 0,02% din populatie infectata de coronavirus. Salvatorii lumii actuale isi pun hashtagul #ramanemincasa si se bat cu pumnii in piept pentru ca s-au autoizolat inainte de a se vedea obligati de catre guvern. Se face apel la imunitatea de masa pentru a proteja pe cei debili si la solidaritate pentru ca nu e o afectiune individuala, ci colectiva.
Se dau cateva probleme adiacente la care ne vom gandi mai tarziu, ca acum am pus totul in standby:
1. astia care raman mandri de ei in casa sunt utilizatori de amazon si platforme mari si fac pipi cu bolta pe micile magazine de cartier; au nesimtirea sa se planga ca nu au gasit hartie igienica la supermarket, dar nu s-au dus la chinezul de la colt.
2. s-a decretat starea de urgenta (numita aici "de alarma"), e plin de politie si militari; la periferie mai putin pentru ca nu contam.
3. se inchid parcurile, aerul liber, nu cumva sa respiri; stai dracului in casa acum ca a scazut poluarea; nu lua bicicleta publica pentru ca am inchis serviciul public de inchirieri-bicle. Facem tot ce e posibil pentru sanatatea madrilenului.
4. personalul medical lucreaza cu masuri de protectie primare si e testat doar daca se mentine 3 zile la rand simptomatic, altfel e risc mare de fals negativ. Ma intreb daca ei si familiile lor infectate sau infectabile sunt carne de tun sau toata treaba asta are putin de a face cu virusul si mult mai mult cu controlul.
5. ministra sotie vicepresedintelui de guvern e +. Barba-su´ a stat in carantina pana la prima sedinta extraordinara la care s'a dus senin, fara masca, fara manusi. Primul ministru, la un metru regulamentar, tot fara masca si fara manusi. Vicele spunea ca e negativ. Fals sau bun negativ?
6. se telemunceste, dar nu suficient. Suntem multi, transportul e de cacat dintotdeauna, chiar daca sta jumatate de Madrid acasa, tot e de cacat. Solutia? Mai multi militari, nu mai multe trenuri. Te astepti de la un regim totalitar, dar nu de la noii socialisti (cel putin eu nu ma asteptam) si in niciun caz ovatii si aplauze de la prieteni.
7. retelele nu tin la traficul de telemuncit si whatsapp; hai mai subtire cu poantele, nu te mai hahai atat, asta e treaba serioasa.
8. "impreuna vom invinge", orice balarie de stat are nevoie de propaganda.
9. stati cuminti, stati speriati. Virusul traieste zile pe diferite suprafete (la fel si multe alte mizerii cu care am convietuit mii de ani) si vindecatii il excreta mai bine de o saptamana.

De cat de putin e nevoie pentru ca Duca din Lunca sa ceara si sa sustina niste masuri totalitare! Responsabilitate de masa, grija pentru cei vulnerabili, impreuna putem, unde aia ma-sii se duc toti idiotii aia la 8 dimineata, sa vina armata sa faca ordine. Intre a fi solidar si a fi imbecil e o linie extrem de fina. 

luni, 2 martie 2020

Sa presupunem ca e un experiment social, nu o noua forma de control. In China carantina a scazut poluarea, poate ca nu e nevoie sa producem si sa consumam atat, nici sa ne omoram cu munca. In cateva luni ne putem convinge ca traim bine merci cu mult mai putin.
Saramago nici beat nu si-ar fi imaginat ca 1000 de persoane (turisti si angajati) sunt puse in carantina cu politie si jandarmerie pentru ca unul cazat in hotel a racit cu virusul nepotrivit.
Acu´ ce sa vezi, ministerul se gandeste sa interzica congresele medicale pentru ca nu ne permitem luxul sa ne imbolnavim si recomanda (my ass) ca personalul medical sa nu participe la adunari in spatii publice si manifestatii. Pe 8 ma duc la mars ca nu se stie cand se mai iveste ocazia. Si pe 13 sper ca la congres; unei colege din Andalucía i s'a interzis din "ordin epidemiologic ministerial". Si ce ne'am mai hahait pana azi cand ministrul a dat duma. Mda, a fost fain cat a durat.

Fear is a weapon of mass destruction

miercuri, 8 ianuarie 2020

Pe 15 mai 2011 au inceput protestele organizate si camparea in toata tara. Au aparut partide si partidute, adunari generale si platforme asindicale si apartide.
De ieri unii dintre ei sunt parte din guvern.
Sí se puede.

duminică, 15 septembrie 2019

Sunt un pic nostalgica dupa vremurile in care anxietatea avea forma si motive si paream sa am solutia: trebuia sa le dobor unul cate unul, ca pe popice.
Azi nu. Azi vine ca viitura, cu alcool sau fara, si lasa in urma o mocirla imputita. In noua limba nu "ma depaseste" de parca ar merge pe banda din stanga si n-ar avea treaba cu mine; acum "me supera", imi sta in/pe cap si ma afunda. Stiu ca n-are treaba cu stresul pentru mi-a futut o luna de concediu. N-are treaba cu nimic, e pe cont propriu. Cateva ore din august am fost linistita: cand s-a innoptat in Pirinei si cand am plecat din insulele cainesti cu JM.
Spune un prieten psiholog ca solutia e la marginea supravietuirii: sporturile care te doboara (nu neaparat extreme, dar suficient de solicitante) te deconecteaza de amigdala mamei ma-sii. Iar eu ii trimit articole medicale despre yoga, desi experienta personala e diferita, dar amandoi stim ca un caz clinic nu serveste de studiu.

luni, 8 iulie 2019

joi, 25 aprilie 2019


luni, 11 martie 2019

Bella ciao

Dialog cu o colega terapeuta care poarta bratara cu steagul Spaniei, semn distinctiv al votantului de dreapta (oricare dreapta, incluzand extrema; aia de stanga poarta steagul republican).

Eu: Nu ne scutesc astia* de orele suplimentare.
Ea: Nu? Eh, om vedea, avem alegeri pe 28 [aprilie], o sa vedem pasari si pasaroi.
Eu: Pescarusi?**
Ea: Pescarusi poate... sau pasari mari.
Aveam chef de glume politice, incercam sa gasesc sensul pasaroilor, dar extrema dreapta are un logo verde simplu. Am vrut de cateva ori sa raspund si o colega mi-a intrerupt fiecare "pasarici" si "pescarusi" incapatanindu-se sa schimbe tema si-am ramas cu gluma frustrata. Alt coleg (din mama cubaneza) m-a intrebat daca am amintiri din comunism si a deviat subtil discutia, ne-am apucat sa vorbim despre cati ani avem, cand ne sarbatorim, varii balarii.
Dar mi-a ramas pasaroiul in cap. Si intorcandu-l pe toate partile pe drumul spre casa, imi pica fisa intr-un tarziu si ii scriu terapeutei "sper ca nu vorbeai de acvile".
Efectivamente, amigos, fix de acvile vorbea cu majuscula ("Vrei acvile, Nume? Atunci de Acvile o sa ai parte hahahaha Om vedea cum o iesi, cat timp nu e violet*** orice merge"). In loc sa ma infurie si sa-i iau mortii la rand, m-a intristat si mai ales m-a speriat. 

*"astia" sunt socialistii (vechi) din guvernul central
** simbolul partidului popular
*** stanga noua

duminică, 17 februarie 2019

Nu esti nicaieri suficient de departe de conflictele din familia de origine. Altfel spus, nu esti niciodata cu adevarat vindecat.

sâmbătă, 16 februarie 2019

Que díos nos coja confesados

S-a dus si guvernul asta.
Discursul opozitiei e gaunos si belicos, cretinul de Casado (liderul popularilor) umbla cu canistra si narcisistul ultradreptei se joaca cu chibriturile imbracat in tricouri ale armatei (desi stie toata lumea ca n-a facut-o).
Alegeri pe 28 aprilie, noi sa fim sanatosi.

LE: un lider de stanga se pozeaza pentru fb facand o paella cu o bluza cu stema DDR.
Noapte buna.