marți, 27 decembrie 2011

Stiu sa scap de stress doar prin epuizare: ma stresez pana nu mai pot; insomnia are si ea un capat (se apropie cu varsta, nu mai e la sfarsitul unei luni - ca-n facultate).
Anul trecut pe vremea asta ma gandeam sa ne mutam la Barcelona. Recent administratia catalana a inchis 25% din sectiile de spital. Buun, caz rezolvat.
Acum as cam vrea sa raman in Madrid, dar pe de alta parte m-as duce daca m-ar chema in alt oras. Tizul si nevoia de aeroport ma tineau pe loc. De 10 minute s-au rezolvat si astea.
Administratia Madridului e a PPului; s-au gandit sa ne mai puna 2,5 ore pe saptamana (daca inseamna 30 min in plus pe zi e ok, dar se vorbeste de o sambata pe luna) neplatite, evident. Iar toti astia multi care semnau contracte de 6 luni (medici, asistente, fizioterapeuti) de azi semneaza pe 3.

Nu trebuie sa iau decizii mari, ma iau ele pe mine. Insa nu inteleg de ce sunt cu nervii la pamant cand nu mai am nicio alegere de facut. Sunt apatica, nu-mi doresc nici macar o vacanta.

duminică, 25 decembrie 2011

Dar noi am fost la Europa cu tabara noastra si am baut jin

N-am "comfort food" de Craciun si nici chef sa repet sau sa ma scuz daca nu. Anul asta m-au invitat niste ieseni - colega si familia ei. Credeam ca in afara cafelei de duminica n-am nostalgii culinare, doar preferinte. Ei, da: halit telemea de oaie; baut tulburel adus cu autocarul; indopat cu sarmale de post; baut tulburel; papat cozonac facut in casa; baut tulburel; razbunat astfel pentru 4 toamne abstinente. Baut apoi pentru cele ce vor urma. La final niste tulburel in caz ca nu le mai apuc.

"Mai mult Craciun...

... mai mult metrou", se laudau saptamana trecuta. Pe 23 au schimbat anuntul: programul in noaptea de Ajun se scurteaza cu 5 ore. Le-or fi indesit, ce sa zic.

***
Dimineata de garda incepe nasol, astept metroul intre o voma si un betiv si cand urc vad ca toti astia treji suntem imigranti.

***
La 4 noaptea a venit Mosul - 96 de ani, fost secretar general al partidului comunist spaniol.
- Santiago Carrillo! Il cunosti? ma intreaba asistenta
- De ce? E vreun junker care vine des?
- Nu! E fondatorul PCE!
(nu-i, am cautat, ta-su a fost)
Mosul n-a adus nimic grav, am avut noroc. Si-a facut un asistent poza cu iphoneul cu bietul om cu teasta bandajata si in pijama. Un soi de "poza cu ursu´".

***
Craciun fericit!
Ma duc in vizita, sper sa nu ma indoape ca pe gaste.

vineri, 23 decembrie 2011

O poveste cu stafide

E o carte pentru copii (nu-mi amintesc autoarea) in care o inlantuire de intamplari ciudate incepe cu o iesire din rutina - pustiul nu se duce la scoala - si o greseala - formeaza un numar de telefon eronat.
Cartea mi-a placut mult si ideea mi s-a infipt bine in cap sub forma asta, desi e veche si folosita des in povesti (vanatorul care iese dintr-o zona cunoscuta urmarind un iepure). De cand am citit-o astept o schimbare curioasa cu fiecare gest gresit sau negandit. Cand sunt in fata unor decizii importante am vise clare in care mi se spune sa schimb directia.
N-am curaj sa fac altceva. Dar ma streseaza in egala masura si ideea de a continua asa, dar e o teama peste care vreau sa trec. Pana la urma o sa scap de frica de pacienti si de boala (nu-i asa?).
In fiecare perioada-cheie (terminat facultatea, dat rezidentiat romanesc, dat rezidentiat spaniol, final de) ma paste gandul unui laborator. Nu stiu daca din cauza ca-s evitanta sau pentru ca am "crescut" in Antipa (maica-mea lucra aproape si ma lasa des unei bioloage sa ma duca la muzeu) sau pentru ca asa-s facuta (greu de crezut, testul de orientare profesionala nu-mi recomanda laboratorul, ci specialitatea pe care am ales-o si de care-s incantata).

Ce-mi veni in ajun de Ajun si de garda? Imi zice tizul ca i-a dus maica-sii lucruri pe care nu le mai foloseste ca sa-mi faca loc in casa. Dar mie mi-e bine si comod si placut in Spania; nu suficient de bine cat sa nu ma simt infranta daca schimb tara; inca am probleme de socializare cu localnicii si ma incapatanez sa le rezolv.

miercuri, 21 decembrie 2011

Destept ala care-a spus ca suma viciilor e constanta.
Lucrez la adictii: am scapat de cofeina, n-am incercat sa las si ceaiul (sunt la unul pe zi); dar am dat iama in ciocolata. De maine ma las si de asta :)
Insa ce ma agita cel mai tare e lipsa internetului. De cand m-am apucat de invatat - offline si de pe hartie - nu ma mai inteleg cu nimeni. Ma conectez sa caut burse sau sa trimit vreun mail urgent si esuez pe iutub si FB; pe forum mai rar de cand i-am pus pe logoreici in "foes".
Care erau aia 12 pasi de tratat adictiile?

vineri, 9 decembrie 2011

Ma iau des angoasele noaptea, mi-e teama sa nu devina reflex . Imi pun CDuri cu morti, vorba prietenei A., ieri vreo doua ore intre Ceaikovski si Mendelssohn si n-a fost chip sa adorm linistita. Si nu-s legate de locul de munca; uneori sunt de tiz pentru ca nu inteleg ce facem, dar de cele mai multe ori sunt de boala sau moarte, mama ei de biologie, nu m-a intrebat nimeni daca vreau.

luni, 5 decembrie 2011

Si traducerea de ieri:
"La dus, picioarele calca fara probleme, dar la intors lucrurile se complica. Urmele pasilor de dus marcheaza drumul celor care-au plecat de foame, de frica sau de indoiala. Cele de intoarcere il deseneaza pe cel al nostalgiei sau al dezolarii. Urmele la dus sunt mai adanci, mai profunde, rezultate ale multor ezitari. Cele ale intoarcerii sunt mai intime, mai biografice. Toate au in comun speranta. La dus, speranta unor brate si imbratisari, toate de departe. La intoarcere, speranta ca memoria nu-ti joaca feste, ca ne asteapta cu ochii de dinainte, cu bratele apropiate, cu strazile dintotdeauna, cu arborii care nu au cazut"

duminică, 4 decembrie 2011

"En la huellas de ida los pies se apoyan sin problema, pero en las de vuelta la cosa se complica. Las de ida trazan el camino de los que se fueron, por hambre, por miedo o por las dudas. Las de vuelta dibujan la senda de la nostalgia o del desconsuelo. Las de ida son màs hondas, más profundas, resultado de muchos cavilaciones. Las de vuelta son más íntimas, besadas por descalzos, más biográficas. En unas y otras el denominador común es la esperanza. En las de ida la esperanza son brazos y abrazos, todos de lejos. En las de vuelta la esperanza es que la memoria no haga trampas, que nos espere con los ojos de antes, los brazos de cerca, las calles de siempre, los árboles que no se derrumbaron" (Benedetti)


Cand trage aer in piept in mijlocul frazei, stiu ca urmeaza o veste proasta, ca o propozitie nepotrivita dupa punct-si-virgula.
Ieri l-au serbat pe N (zi de nastere si de sfant), pe 7 decembrie N ar fi trebuit sa-si sune chirurgul ca sa se opereze de anevrism. Azi dimineata a facut fsss. O ironie de care sper sa rad cu el.

vineri, 2 decembrie 2011

Noaptea orfelinilor (2)

Primul 31 decembrie a venit cu febra si fara oferte de petrecere. Stateam la 15 minute de Sol, m-am dus sa mananc cele 12 boabe spaniole de struguri, n-am auzit nicio bataie, m-am intors acasa ferindu-ma de petardele si rachetele indienilor si a doua zi dimineata s-au bagat in seama cu mine niste italieni cheflii care nu ma credeau ca ma duc la munca (eram de garda).

Al doilea 31 decembrie n-a fost mai bine pregatit. Cinemateca nu rula nimic, nici concerte nu erau, orasul nu oferea absolut nimic. Am vorbit cu cativa colegi sa iesim, nu stiu ce au facut ceilalti, eu am fost in casa unui venezuelean. A gatit fenomenal, am baut amandoi mult, am mancat cele 12 boabe si a doua zi am lucrat.

Cel de anul trecut, al 3lea, l-am petrecut cu tizul in sudul Portugaliei, intr-un restaurant ieftior la care am facut rezervare cu cateva ore inainte. Nimic festiv.

Anul asta mi-am pus in cap sa fie spaniol. Vine tizul aici, Madridul e un oras viu, cu petreceri, cu forfota, gasim noi un locsor undeva, nu? Nu! Madridul e un oras ostil strainilor, de sarbatori lucreaza numai personalul medical, restul "serviciilor" petrec. Gateste-ti singur somonul in casa, mananca-ti boabele de struguri in piata sau in fata televizorului, restaurantele inchid, hai pa, ne vedem cand ne-om trezi din betie.
Ce intelege Spania din turism e sa faca greve de sarbatori si sa oblige strainii sa manance intre anumite ore si sa petreaca in hotel.

Nu caut un restaurant de hotel pentru ca nu vreau sa ma izolez cu alti straini, nu sunt turista in Madrid. Azi am sunat la trei localuri, unul nu a raspuns (era ora siestei, deh), altul mi-a spus ca inchide, al treilea - un angajat cu accent strain - mi-a cerut numarul de telefon in caz ca se hotarasc sa deschida.
Urate sarbatori in tara asta.