Stiu sa scap de stress doar prin epuizare: ma stresez pana nu mai pot; insomnia are si ea un capat (se apropie cu varsta, nu mai e la sfarsitul unei luni - ca-n facultate).
Anul trecut pe vremea asta ma gandeam sa ne mutam la Barcelona. Recent administratia catalana a inchis 25% din sectiile de spital. Buun, caz rezolvat.
Acum as cam vrea sa raman in Madrid, dar pe de alta parte m-as duce daca m-ar chema in alt oras. Tizul si nevoia de aeroport ma tineau pe loc. De 10 minute s-au rezolvat si astea.
Administratia Madridului e a PPului; s-au gandit sa ne mai puna 2,5 ore pe saptamana (daca inseamna 30 min in plus pe zi e ok, dar se vorbeste de o sambata pe luna) neplatite, evident. Iar toti astia multi care semnau contracte de 6 luni (medici, asistente, fizioterapeuti) de azi semneaza pe 3.

Nu trebuie sa iau decizii mari, ma iau ele pe mine. Insa nu inteleg de ce sunt cu nervii la pamant cand nu mai am nicio alegere de facut. Sunt apatica, nu-mi doresc nici macar o vacanta.