Cand deja satula la 9 dimineata am izbucnit in plans, sotia pacientului a incercat sa ma consoleze dupa modelul mediteranean; n-a plecat tiptil, ci a incercat repetat si obositor sa ma convinga sa nu pun la suflet. Iar eu n-am stiut cum sa-i spun sa taca naibii sau sa iasa din cabinet. Cateva ore mai tarziu a avut bunul simt sa-si ia la revedere de la toti, mai putin de la mine, desi aveam usa deschisa. Sau i s-o fi facut in sfarsit rusine.
Cand o sa ating culmea ridicolului sper sa primesc o diploma.