duminică, 31 ianuarie 2010

Se da o sambata dimineata, oricare sambata dimineata. Ce pun colegii mei - domni si doamne doctori - in facebook?
- poze cu mojito
- "ce se face intr-o sambata fara mahmureala?"
- raspunsuri: "asta cum mai e?", "se face rost de una"
- "fraate, ce mahmureala"

Sunt, vorba gazdelor, pana la oua de betiile lor infantile strigate in gura mare. Sunt baieti buni, intr-o anumita masura e distractiv sa bei cu ei, dar pana la batutul cu pumnul in piept ca la 17 ani si pisatul la pom. Sunt cu vreo 4-5 ani mai mici ca mine, dar parca noi la varsta aia nu eram asa ridicoli. Misto tara mi-am ales, entuziasmata de siesta, fiesta si duiumul de libere, de ziua lunga si noaptea alba! Legea anti-fumat e teapa si de data asta, asa inasprita si aplicata deja de la inceputul anului. `Toy hasta los huevos.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Pe cartela romaneasca de mobil am gasit, cu ocazia vizitei in b., mesaje vechi de care uitasem si pe care le poate citi mama linistita daca descopera cum. Un mesaj de Craciun de la un sloven al carui nume de familie sunt niste munti din tara de nenumit. Un mesaj de la prietenul M. student in Iordania inainte de a se intoarce provizoriu acasa din cauza razboiului din Irak (primele lui mesaje le-am pierdut odata cu telefonul furat). Altul de la prietenul A. in care-mi spunea ca "viata e o cutie cu surprize, trebuie sa le ascultam doar pe cele ce ne patrund prin pori" (atunci credeam ca nu inteleg suficient de bine spaniola ca sa pricep ce vrea sa zica).
Desi inainte de a ajunge la b. imi pusesem in cap sa ma intorc cu scrisorile si jurnalul, le-am lasat linistita la locul lor: invitatia la nunta malaeziana a susnumitului M, vederea din Stockholm cu scris tremurat si aproape nesemnata (in fine...), scrisoarea si vederea din Turcia a susnumitului A, jurnalul in care spuneam ca nu vreau sa ma mai trezesc. Si pentru ca ma gandeam ca depresia i-ar speria pe ai mei, incepusem un jurnal in spaniola - o pagina, pentru ca m-am plictisit.
Alea doua biete paragrafe in spaniola contineau raspunsul nedat prietenului M. Dupa ce-a studiat Sharia in Iordania s-a intors acasa, s-a insurat si s-a angajat la o televiziune. Conducea o echipa care facea reportaje despre variante de viata: despre copiii strazii din nu stiu ce oras malaezian, despre viata prin diverse colturi de lume... Si-a trimis echipa si in b. M-a rugat sa vorbesc despre mine in cadrul unui documentar despre viata in b., io ca nu stiu, mai vedem, mai discutam... Era in august 2007; eram rezidenta pe o specialitate care-mi placea, multumita de asta, dar invatam ca sa plec din tara si mi-era teama de ce specialitate si oras aveam sa prind. Ce puteam sa le povestesc malaezienilor? Viata in b. o cunosteam foarte putin pentru ca uram orasul si nici nu aveam timp pentru putinele lucruri suportabile. Pe de alta parte eram curioasa sa ma vad ce (cum) zic, ma asteptam la o surpriza similara cu cea pe care o ai cand iti auzi prima data vocea inregistrata. Am primit un telefon de la un numar lung si niste vorbitori in engleza, dar conexiunea a fost mizerabila si nici n-am inteles pana la urma daca au fost ei sau nu.
Acum sunt rezidenta pe o alta specialitate care-mi place intr-un oras care ma incanta. Invat cuvinte noi, dar atitudinea mi-a ramas cred aceeasi. Aici raspunzi la "ce faci?" cu "foarte bine". "Bine" suna ca asa-si-asa. Raspunsul obisnuit intre mine si prietena A. nu exista aici ("ce ***** sa fac?"). M-a intrebat un traumatolog daca-s "bine sau ca de obicei?" :) Nu-mi dadusem seama ca spuneam "bién" cu scarba, ca traduceam cuvintele in noile contexte, nu dupa dictionar.
Prietenul M mi-s scris dupa mult timp si mi-a trimis o poza cu fiica-sa. Prietenul O. (pe care l-am cunoscut cand M l-a trimis la mine zicandu-i ca-mi plac marocanii hahaha) a reaparut si el recent. Am reluat legatura (tot prin internet) si cu colegii de liceu. Pe A l-am revazut cand m-am mutat in tara gazda.
Suntem tot aia, dar acum cu mai putine granite (vorbesc de bani, nu de vize). Eu? Ce aia ma-sii sa fac?

miercuri, 20 ianuarie 2010

Trecerea spre noul an de viata s-a facut c-un vis schizo din care m-am trezit voit, c-o insomnie secundara, c-o teama care-a persistat toata ziua (nu stiu daca e de la ce am visat sau de la pacienta in locul careia m-am gandit ieri sa ma pun pentru cateva secunde). Imi revine groaza de medicina si de viata ca o lunga boala. De vreo saptamana dorm doar o noapte din doua, dar pana azi am facut fata decent, poate pentru ca citesc in continuu - si cand urc scarile de la metrou, si cand imi incalzesc apa pt ceai - azi insa mi s-a zis ca-s cam lenta. Nu vad cui ar folosi sa fiu mai iute cand toti isi petrec jumate din zi vorbind degeaba.
Pe incercate, mai bine toanta decat anxioasa :)

luni, 18 ianuarie 2010

Acum cel mai mult imi doresc sa fiu lasata in pace, sa nu fiu obligata sa fiu multumita, sa nu mi se povesteasca treburile altora, sa pot avea probleme cu mancarea si sa nu intereseze pe nimeni, sa pot sa dorm putin si sa am zile proaste, sa pot alerga dupa endorfine si apoi sa ma plang de febra musculara.

Vorbind sambata cu P., povestindu-i despre cat de confortabil era Stockholmul pentru ca nu ma baga nimeni in seama, nu ma intreba de unde sunt, nici daca m-am ratacit (unul singur s-a oferit sa ma ajute si ala era australian), mi-am dat seama ca fusesem cam nevorbita, ca statusem pe forumuri si facebook mai mult si ca-i sunasem pe ai mei mai des decat in Madrid.

vineri, 15 ianuarie 2010

Ritmuri hormonale mediteraneene

Nu stiu cum vara nu pica nimic, in schimb decembrie 2009 si ast ianuarie repeta cu fidelitate anul trecut. Mi-e frig, se insereaza devreme, mi-e lene sa ies din casa, dorm prost si ma enervez usor. In schimb ma tot gaseste lume doritoare de iesit. Din pacate tot aia de anul trecut, iar eu accept cu acelasi chef de umplutura. Dau bine? Sunt multumiti colegii ca ies? Asa-i ca am o viata sociala pasionanta? Pai si alora preocupati de ea le doresc una asemenea!

Partea proasta e ca nu fac asta pentru ca ma simt singura; o fac pentru ca mi-e jena - nu fata de mine - si ca pe undeva mi-e frica sa nu ma salbaticesc de tot, prea imi place sa fac totul dupa capul meu si fara companie sau doar cu prieteni - aia cativa, pot sa-i numar in cateva secunde si sa nu uit niciunul. Aici nu reusesc sa-mi fac altii, ritmul lesinat, pierdutul vremii in mod organizat, vorbitul degeaba ma scot din minti.

(am o solutie de crescut cheful - "Meteorii" a lui Tournier :D)

marți, 12 ianuarie 2010

Zile de dezignorare

Cica nu e mai bine, e mai rau. Deocamdata ma simt la adapost. Imi tratez angoasele cu scrieri budiste (din care nu inteleg mai mult decat posibilitatea de a nu te lasa coplesit).
Ghiceam prin stagiul de interne ca sunt conectati cu mediul chiar si marii dementi sau bolnavii terminali "ajutati" sau "grabiti". In urma cu vreo luna am citit pe blogul unui RHB spaniol despre cum s-a pus in evidenta activitate cerebrala in comele profunde, drept pentru care se gandeste redefinirea mortii cerebrale si se trateaza durerea la comatosi.
Zilele astea o sa ma duc la o conferinta despre leziunea cerebrala ireversibila. Cum o fi sa-i auzi pe ceilalti ce decid pentru tine si sa nu poti riposta?

sâmbătă, 9 ianuarie 2010


As putea sta toata ziua ascultand lounge si nefacand nimic altceva. Sau si mai bine, dormitand siesta, neaparat siesta. Vorbesc unii despre cum ne abandonam somnului (am citit doar o treime, sper sa vorbeasca si despre cum il controlam; daca nu cer prea multe - si cum sa ma lipsesc de tot de el, ca ma scoate din minti ca trebuie sa ma deconectez zilnic; dorm linistita doar cand e soare si cu muzica electronica lejera)
Imi lipseste mansarda din Lavapiés din care vedeam luna plina, mi se par prost asezate si insuficiente ferestrele verticale spre curtea interioara, nu ma intereseaza sa vad blocurile din fata si nici cine se apropie pentru ca nu traiesc sub asediu, ba chiar e indiscreta perspectiva.
Si-mi mai lipseste libertatea din Ibiza.