Urasc intens feisbucul, gugalul cu toate serviciile lui, cautarile "personalizate", aipiul, zecile de sincronizari si legaturi intre siteuri fara nicio legatura intre ele.
Sa ne vedem cu bine in locuri in care sa nu ne recunoastem! Pa.

Bineinteles ca am un cont de e-mail fals, ca toata lumea, imi imaginez, si se intampla sa fie in gmail; e cel de pe care scriu acum. Nici numele, nici adresa, nici data nasterii nu sunt reale; doar eu sunt foarte sincera si asta e prea mult. M-a deranjat cand a trebuit sa-mi dau e-mailul ca sa cumpar in playstore. Acum mi se cere si adresa. Si folosesc un card al carui nume trebuie evident sa-l dau. Asa ca Nadia Nume, nascuta pe 31 martie, rezidenta in Macondo, are nume real, telefon real, card bancar real.
Imi trebuie alt cont de gmail cu toate datele reale, iar eu la fel de falsa ca-n realitate.
Internetul asta, chiar si in afara facebookului, pute din ce in ce mai tare, pizda ma-sii.

Bilant de meetup

Ies cu un grup de presupusi expati vegetarieni de vreun an. De la o vreme vin multi spanioli si prea putini dintre ei sunt vegetarieni. Ce ma deranjeaza e felul ultimelor intalniri - prea spaniole pentru gustul meu, prea de-ale locului. Inteleg din asta ca m-am integrat fenomenal daca mi se pare c-as iesi cu bucuresteni.
M-am inscris in 5-6 grupuri locale si unul din Berlin (din care probabil o sa ies peste o saptamana, la intoarcere). M-am dus doar la cinele veggie si o singura data la muzica live cu o gasca bine formata (eram singura de pe meetup) de divortati, holtei si fete batrane, absolut toti spanioli.
Am "agatat" in total 3 femei (hetero toate, nu va mai hliziti). Una e spaniola, e stressata ca naiba - s-a bagat in seama cu mine de la prima intalnire pentru ca-i paream "de-a casei"; atunci mi-am dat seama ca-s cat de cat integrata.
A 2a e o columbiana iesita din patria muma la 14 ani - drept care are un accent neidentificabil, o mimica si o intonatie din care nu inteleg nimic. Imi place mult tipa, dar o deranjez cu grija ca sa nu devin pisaloaga, nu stiu cand are chef sa socializeze si cand nu... Din filmele coreene, chinezesti si africane intelegeam mai mult decat inteleg cand ies cu ea.
A 3a e o irlandeza un pic dusa (spune prietena comuna spaniola); e o tipa faina, extrem de frumoasa si tanara pentru cei 40-si-multi-spre-50 ani pe care ii are. N-are pic de rabdare cu nimeni, e satula de "spaniolul tipic" (asa cum l-a cunoscut in cele 6 saptamani de cand sta aici), drept care se duce la intalniri cu InterNations (la care jumatate sunt localnici); m-a chemat la una, mi-a spus ca voi cunoaste multa lume (ciudata publicitate din partea unei introverte get beget), dar am chiulit.

Si cand ma gandeam cu jale ca nema barbati, au aparut. Trei purii absolut neinteresanti, despre unul dintre ei eram sigura ca e gay si ma amuza cand ma pupa si ma atingea, pana cand m-am chiaunit de tot si am inceput sa ma indoiesc (e trist sa fii mai treaz cand esti beat decat cand esti treaz hahaha).
Mie-mi plac alti 2, dar degeaba. Unul dintre ei are un prieten de vreo 20-si-un-picut de ani, baiat destept, citit si cu capul in nori care m-a lasat cu gura cascata cand a inceput sa vorbeasca; dar se pare c-a inteles altceva din uimirea mea.

In alta ordine de idei, dupa ce am urcat pe fb 2 selfies cu un prieten in vizita prin Madrid, tizul m-a scos din lista lui suprapopulata de prietene. Am ras toata dup-amiaza de una singura. 

Ahhh, maine ma duc la Berlin sa ingrop fantome.

Intr-o lume ideala micul meu dejun ar arata asa.

Un roman, un grec si-un spaniol, ca-n bancuri, au pus de-un proiect de biomecanica finantat de comisia europeana si au facut un curs online gratuit pentru 10 medici si un altul pentru ingineri.
Pe 30 septembrie se terminau inscrierile si pe 1 octombrie incepea cursul. Pe 2 ii scriu profului spaniol sa-l intreb ce face cu parola aia de nu mai ajunge. Mi-o trimite pe 2 seara.
Azi e 3 si-a picat situl (gazduit de greci).
Mai bine ne apucam de gradinarit.

Maica-mea imi cere sa fiu tot timpul multumita, bine ca nu vorbim zilnic c-as obosi de la atata zambit.
Feisbucul n-a priceput ideea unui "dislike", iar mie mi s-a urat de la atata hahaiala, vai da' ce bine ne e, ce haiosi suntem, ce viata interesanta avem, ia sa dam un check la 4sq sa vada lumea ca mancam in oras, sa punem poze cu prieteni beti.
Asa ca mi-am dezactivat contul pana la urmatoarea pasa de exhibitionism. Sa vad cat ma tine. Sigur o sa am o viata si mai sociala, din ce in ce mai sociala; sau anti- , tot aia e.

FB meu e curat si decent, am doar contacti pe care-i cunosc sau aproape si daca m-ar cauta vreun posibil angajator, nu mi-ar fi jena de ce gaseste.
Pe Lkdin cunosc cam jumatate; ma tot adauga medici de care n-am auzit in viata mea (si nici eu nu m-am remarcat la vreun congres) si accept ca poate-poate vine muntele la Mahomed si dau peste un loc de munca pe care nu l-am cautat. Pe FB a aparut in urma cu o luna un post in Teruel, i-am zis prietenei N si acum e acolo.
N-ar aparea ceva in Madrid nici de-al naibii.

copyleft

Societatea romana de radio-difuziune sau cum s-o mai numi acum primeste vreun ban pentru inregistrarile pe care le urca trilulilu si le blocheaza in afara tarii? Ca sa stiu de ce nu pot asculta teatru radiofonic pe mizeria aia de site.

Nepotul meu 'al mare, care a suportat, ca orice prim-nascut, exercitiile si poate si erorile de parenteala, altfel spus a crescut timid si inhibat, are 301 preteni pe FB, o relatie (nu spune cu cine) si se pupaceste virtual cu niste pustoaice deloc geloase sau competitive care se arata fie in bikini, fie in tricou tras un pic peste cracii goi. 14 ani (o fi de la hormonii din mancare).
Cu tristete am calculat azi ca "acu', recent" cand am vazut Vama a fost in urma cu 9 ani.

Un hategan, o camera foto si o gura de rai - 4 albume.
Nu-l cunosc; de ieri vad si revad sute de fotografii.

Nu inteleg idiotenia asta cu drepturile de difuzare. Cum n-am televizor de 3 ani, am urmarit deschiderea jocurilor pe situl televiziunii spaniole. La minutul 54 li s-au terminat drepturile de difuzare. Haaaa?
M-am dus pe situl tvr, a facut figuri cateva minute, apoi am putut urmari pana la sfarsit.
Competitiile insa nu pot fi vazute decat de pe teritoriul bastineziei. M-am strofocat cu situl televiziunii spaniole sa vad gimnastica feminina si oha. Spaniolii sunt niste maestri ai informaticii, va spun, acum pot vedea fotbal in direct cu titlul (si adresa web) de "gimnastica artisitca feminina calificari".
Si acum ce? Ar trebui sa inghit publicitate? Pot da vreun ban cuiva, oricui, rtve sau organizatori? Care-i faza? Cine ce castiga sau pierde din asta?

LE: hai c-am reusit, cateva injuraturi cu pofta fac minuni. Hai fetele!! (baietii am inteles ca nu s-au calificat)

Post cu linkuri

Din indiscretia feisbucului care-ti spune ce si cine cui ii place si ce prieteni isi face, pornind de la Octavian am aflat ca Iulian Tanase (o descoperire placuta in calculatorul vechi) are un blog pe care tot apare pomenit Mitos Micleusanu.
Cine e domnu' si ce stie sa faca in afara de "avem di tati" (era tot ce stiam despre el pana azi)? Azi am dat peste asta si asta si inca cateva; ceea ce va doresc si voua.

Pentru ca ma gandesc ca n-oi fi singura care n-a auzit ca exista online, iata aici radio bun de exersat urechea (sunt varza - confund vocile, nu recunosc personajele...) - teatru radiofonic; actori unul si unul. Link gasit la craciun tocmai cand l-a eliminat din blogroll.

Si mai comod - pentru ca poti asculta la orice ora, nu depinzi de emisie - un blog de asemenea teatru.

Din cartea meclelor

Cu cat adaug mai multi contacti in FB, cu atat am mai putini. Mai intai s-au desconectat de mine aia de pe Neuro, habar n-am de ce, probabil pentru ca-s prieteni ai fostei colege de apartament. Mai apoi m-au blocat un grup de peruani - vai ce ofensa! - dupa un schimb de mailuri cu numita colega. Partea din conflict pe care o regret e stradania de a-mi infirma prima impresie, ca doar n-am 5 ani si pot reactiona cum imi tuna, trebuie sa vorbesc frumos, sa nu stau cu coatele pe masa, sa zambesc tuturor. Asa-mi trebuie, fosta colega e o scorpie, prietena ei o nesimtita, iar eu o toanta ca am incercat sa ma conving ca problema sta in socializarea mea defectoasa.
Apoi am disparut din lista de contacti a altor colegi de spital de aici. Dar am regasit colegi de dincolo (romani, greci, arabi) si am reluat legatura cu multi dintre ei (dragi compatrioti ospitalieri framantati de grija strainilor care-si platesc facultatea oficial - si examenele neoficial - va anunt ca niciunul dintre colegii mei arabi nu freaca duda, toti sunt domni si doamne doctori specialisti - nu din mila statului roman si din impozitele parintilor dvs -  in tara aia minunata care se duce dracului sau prin tari mai calde).

O alta curiozitate a FBului e "like"ul pentru albumele foto; cele mai multe a strans "Portugalia" (de la prieteni romani), desi nu are absolut nimic iesit din comun si la vremea la care l-am inceput doar prietena M stia de domnul tiz; si cei doi-trei cititori ai blogului :), dar fara legatura cu FB.

Imi amintesc bine izolarea; si fuga altora ravnita si cu gust de abandon.

Imi amintesc bine shopurile unde se cumpara in dolari, limba altora, culoarea altora, mirosul dulceag de plastic al lucrurilor aduse.

Plecarile altora cu care a trebuit sa invat sa ma obisnuiesc. Mai intai profesoara de pian - in `89 s-a dus la un festival in Italia si nu s-a mai intors. Apoi in `90 profa de engleza. Pe prima am stiut ca n-am s-o mai vad niciodata; am inteles care e directia imediat dupa revolutie cand mama a sunat familia ramasa in tara (sotul si copilul) si le-a urat la multi ani si sa ajunga cu bine in Italia; n-am avut cum sa sper c-o sa revina si c-o s-o revad, orice plecare pe vremea aia era definitiva, si intre plansete si sughituri am invatat (mama m-a obligat sa invat) ca e bine asa si ca trebuie sa ma bucur pentru ei.

Dupa profa de engleza (F) mi s-au epuizat resursele de atasament. O fi fost din cauza varstei sau oi fi facut bataturi; nu-mi amintesc numele meditatorilor care au urmat (nici al celor de engleza, nici al celor de pian). Cu F vorbesc o data la cativa ani si astept un sfat ca atunci cand aveam 11 ani; nu mi-l da niciodata, nu ma dadaceste, nu ma indruma. Eu i-am pastrat acelasi tip de afectiune aproape filiala (ne despart 18 ani).

Mult mai tarziu a plecat cea mai buna prietena, mai intai c-o bursa, a revenit provizoriu un an (si cat de bine se simtea provizoratul! si cat de mult si sincer ii doream sa se intoarca acolo). 

Nu stiu ce m-as fi facut daca as fi trait intr-o vreme fara internet. Cu prietenii ma vad rar si intotdeauna continuam de unde am ramas, fara retinere, fara timiditati. In tara actuala am un numar constant de prieteni - 2, amandoi cunoscuti pe internet cativa ani inainte de a ajunge aici. Colegii de serviciu imi cer prezente pe care nu sunt dispusa sa le ofer - fiecare petrecere/bauta de la care lipsesc ma indeparteaza de ei, fiecare tacere ma mai sterge un pic. O colega venita in Spania un an inaintea mea imi spunea sa nu ratez intalnirile cu colegii, ea a lipsit de la multe pentru ca invata si "a pierdut trenul". Am revazut-o dupa ce s-a mutat in alt oras unde duce o viata asemanatoare cu bastinasii; cati prieteni credeti ca are?

La spitalul din podis merg cu o colega din Córdoba traitoare de trei ani in capitala si cu una expansiva si galagioasa (adica sociabila, dupa criteriile locului) din Venezuela. Sudamericana o intreaba pe andaluza daca are prieteni in Madrid; ii raspunde ca-s prietenii sotului si ca mda, ma rog, are colegi de spital... M-am linistit, daca nici bastinasa nu e mai integrata ca mine...

A nu se intelege ca ma plang. Doar constat. Mi-era cam jale cand am inceput sa scriu postarea*, in urma cu aproape doua luni. Incepuse sa-mi fie aproape jena sa raspund ofertelor comerciale (mai putin celor din aeroport) facute mie-familiei-partenerului. La serviciu scapasem un "n-am pe nimeni aici" povestind despre garzile de sarbatori; nu ma plangeam, imi puneam alegerea in context ca sa se inteleaga. Dupa cateva zile o colega de serviciu** mi-a trimis un mail sa ma intrebe cum imi merge in podis. 

Dar pe masura ce scriu si-mi amintesc si diger, imi dau seama ca intotdeauna am trait asa. Poate ar fi trebuit sa inteleg mai devreme ca asta nu e provizorat, ca e firescul meu - schimbari de domiciliu, relatie la distanta, prieteni la ore fixe, acte provizorii. 

*Am inceput sa scriu cand am citit despre izolarea Libiei - izolarea tarii din cauza regimului.

**T. e o specialista cu 15 ani mai mare ca mine. Ies mai mult cu ea decat cu rezidentii pentru ca ni se potrivesc mai bine programul si temperamentele. Are orar de luat copilul de la scoala si plecat cu sotul din oras - are viata ei si nu cere altora s-o distreze. 

Sectia de neurologie ma adora. Unul cate unul s-au descontactat cu/de mine in FB. Din ficati ma urasc doar cu una din venezuela, ailalti mi se pareau ok. Ma asteptam la un val de simpatie dupa ce i-am spus fostei colege de apartament ca nu o pot gazdui intr-o sambata noapte, fara sa-i dau explicatii. Dar nu aveam chef s-o vad beata cui (ar fi venit de la o nunta) si nici sa-l primesc in casa pe ratatul ei care vomase intr-o alta noapte pe hol in drum spre baie.

Gugalul a luat-o pe aratura, dar e simpatic in felul lui tembel.
Mai intai s-a incapatanat sa-mi traduca o expresie in engleza cand ii ceream in portugheza; din romana, spaniola sau engleza, acelasi rezultat. E drept ca portughezului ii scriu in engleza, dar nu stiam ca ne tine socoteala.
Dupa care hotmailul meu in engleza i-a parut a fi in portugheza si s-a oferit sa mi-l traduca in spaniola. Imi cauta expeditorii la bastina?

Pe cartela romaneasca de mobil am gasit, cu ocazia vizitei in b., mesaje vechi de care uitasem si pe care le poate citi mama linistita daca descopera cum. Un mesaj de Craciun de la un sloven al carui nume de familie sunt niste munti din tara de nenumit. Un mesaj de la prietenul M. student in Iordania inainte de a se intoarce provizoriu acasa din cauza razboiului din Irak (primele lui mesaje le-am pierdut odata cu telefonul furat). Altul de la prietenul A. in care-mi spunea ca "viata e o cutie cu surprize, trebuie sa le ascultam doar pe cele ce ne patrund prin pori" (atunci credeam ca nu inteleg suficient de bine spaniola ca sa pricep ce vrea sa zica).
Desi inainte de a ajunge la b. imi pusesem in cap sa ma intorc cu scrisorile si jurnalul, le-am lasat linistita la locul lor: invitatia la nunta malaeziana a susnumitului M, vederea din Stockholm cu scris tremurat si aproape nesemnata (in fine...), scrisoarea si vederea din Turcia a susnumitului A, jurnalul in care spuneam ca nu vreau sa ma mai trezesc. Si pentru ca ma gandeam ca depresia i-ar speria pe ai mei, incepusem un jurnal in spaniola - o pagina, pentru ca m-am plictisit.
Alea doua biete paragrafe in spaniola contineau raspunsul nedat prietenului M. Dupa ce-a studiat Sharia in Iordania s-a intors acasa, s-a insurat si s-a angajat la o televiziune. Conducea o echipa care facea reportaje despre variante de viata: despre copiii strazii din nu stiu ce oras malaezian, despre viata prin diverse colturi de lume... Si-a trimis echipa si in b. M-a rugat sa vorbesc despre mine in cadrul unui documentar despre viata in b., io ca nu stiu, mai vedem, mai discutam... Era in august 2007; eram rezidenta pe o specialitate care-mi placea, multumita de asta, dar invatam ca sa plec din tara si mi-era teama de ce specialitate si oras aveam sa prind. Ce puteam sa le povestesc malaezienilor? Viata in b. o cunosteam foarte putin pentru ca uram orasul si nici nu aveam timp pentru putinele lucruri suportabile. Pe de alta parte eram curioasa sa ma vad ce (cum) zic, ma asteptam la o surpriza similara cu cea pe care o ai cand iti auzi prima data vocea inregistrata. Am primit un telefon de la un numar lung si niste vorbitori in engleza, dar conexiunea a fost mizerabila si nici n-am inteles pana la urma daca au fost ei sau nu.
Acum sunt rezidenta pe o alta specialitate care-mi place intr-un oras care ma incanta. Invat cuvinte noi, dar atitudinea mi-a ramas cred aceeasi. Aici raspunzi la "ce faci?" cu "foarte bine". "Bine" suna ca asa-si-asa. Raspunsul obisnuit intre mine si prietena A. nu exista aici ("ce ***** sa fac?"). M-a intrebat un traumatolog daca-s "bine sau ca de obicei?" :) Nu-mi dadusem seama ca spuneam "bién" cu scarba, ca traduceam cuvintele in noile contexte, nu dupa dictionar.
Prietenul M mi-s scris dupa mult timp si mi-a trimis o poza cu fiica-sa. Prietenul O. (pe care l-am cunoscut cand M l-a trimis la mine zicandu-i ca-mi plac marocanii hahaha) a reaparut si el recent. Am reluat legatura (tot prin internet) si cu colegii de liceu. Pe A l-am revazut cand m-am mutat in tara gazda.
Suntem tot aia, dar acum cu mai putine granite (vorbesc de bani, nu de vize). Eu? Ce aia ma-sii sa fac?