sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Credeam ca n-am sa gasesc inlocuitor umorului romanesc. In ce alta cultura ma mai distrez ca-n aia in care am crescut? Mi se parea extrem de complicat (si de la distanta, si ajunsa aici) si putin probabil indiferent de nivelul de stapanire a limbii.
Eh, m-am linistit. Durduliul asta e pe intelesul meu.

luni, 21 noiembrie 2011

Rezulta ca:

Prietena D., care s-a straduit trei ani sa ajunga la Paris din diverse colturi ale Frantei, dupa un an nu stie cum sa plece mai repede. Si desi era mereu nervos-optimista, acum e deprimata si nehotarata. E medic specialist , vrea cetatenia ca sa-si aduca parintii la tratament si e preocupata de sarcina la peste 35 de ani (inca nu-i are). Era genul care nu se plangea de nimic si cauta mereu solutii. Nu mi-a venit sa cred c-o gasesc asa, nu disimula nici in romana, nici in franceza. 

Prietenei M viata in comuna la o ora de Paris in care s-a mutat i se pare insuficienta. Au o casa mare, gradina micuta, copiii cred firesc sau mai ceva (sunt peste graficele de neuro pe care le-am invatat, dar din asa mama desteapta ce era sa iasa?), m-am simtit extraordinar la ei, dar eu sunt disperata dupa un colt de iarba, o margine de oras, asa ca nu se pune. Stiu ce probleme are, dar pare ca nu se frustreaza. 
Si desi sunt prietenii mei si stiu ce am pe suflet si pe tiz il cunosteau doar de cateva ore, au tinut cu el pana la capat. Ii gaseau motive sa-i scuze inertia, ma trimiteau la Lisabona pe care n-o cunosc si la facut copii. 

O jale la intoarcere ceva de speriat. Oriunde m-as intoarce.


Din Paris

Cucoana din autobuz m-a intrebat daca vin din Spania. Nu stiu daca din cauza pantofilor la 2ºC sau pentru ca i-am lasat (cu nesimtire) in grija valiza cand m-am asezat langa ea.
I-am zis ca da.

***
Grupuri de militari patruland in aeroport si pe strada. Nu vorbesc de politie, jandarmerie, "securité" sau alti d-astia cu pulane. Ci de soldati cu mainile pe arme automate.

***
Care e motivul pentru care niste turci isi deschid in Paris restaurant grecesc la care servesc nu-stiu-ce anatolienne si imam bayildi (mamei ii iese mult mai bun)? N-ar avea clienti daca ar spune de la intrare ca-s turci?

***
La intoarcere, cum altfel, 40 de minute intarziere. Ma enerveaza asa tare Barajasul de los cojones ca uneori (de multe ori) mi se pare un motiv suficient ca sa schimb tara.
Ah, si a castigat PPul. Noi sa fim sanatosi!

duminică, 6 noiembrie 2011

Zenul asta nu-mi prea reuseste; vad ca ma mint cu succes, chiar credeam ca imi e mai bine.
Aiurea! Dorm mult, am cosmaruri si ma trezesc plangand cu sughituri. Nu visez orori, doar situatii pe care le stiu depasite in viata de zi cu zi. Cam asa cum visam in urma cu ani ca pic examene sau ca nu ajung la ele, desi in viata reala le luasem.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Post cu linkuri

Din indiscretia feisbucului care-ti spune ce si cine cui ii place si ce prieteni isi face, pornind de la Octavian am aflat ca Iulian Tanase (o descoperire placuta in calculatorul vechi) are un blog pe care tot apare pomenit Mitos Micleusanu.
Cine e domnu' si ce stie sa faca in afara de "avem di tati" (era tot ce stiam despre el pana azi)? Azi am dat peste asta si asta si inca cateva; ceea ce va doresc si voua.

joi, 3 noiembrie 2011

La decolare, pustoaica de pe scaunul din spate a facut un atac de panica. Maica-sa a incercat s-o calmeze, dar cred ca pana la urma i-a trecut cand trebuia sa-i treaca. M-am contagiat si m-am enervat, "macar de ar tacea..." La aterizare a mai facut unul.
Domnul tiz imi vorbeste in continuu de criza. Vai ce salariu mic are (cat mine), ce serviciu de rahat (contract nelimitat, al meu expira in 6 luni), vai ce de bani se duc in fiecare luna pe casa (mai putini decat pe chiria mea), se simte criza, e clar, la birou numai despre asta se vorbeste, lumea e panicata, el incearca sa se pastreze zen (nu-i prea iese). Nici mie cand imi vorbeste el.
Bolnavii (si parintii mei).
Si parintii copiilor bolnavi.

De la toti astia am pretentia sa se stapaneasca pentru ca nu vreau sa ma molipsesc. Dar ce drept am sa ma pierd cu firea cand nu e boala mea, nu-i copilul meu, nu fac eu atacuri de panica? Cine sunt eu sa le cer altora sa nu se lase coplesiti?

Asa ca de azi sunt zen. Da' rau de tot (sau bine de tot).
Am zis? Am zis!

marți, 1 noiembrie 2011

La mijlocul lunii o sa ma duc cateva zile la Paris sa vad niste prietene. Constat ca acolo am mai multi prieteni si colegi pe care i-as vedea decat am in Madrid.
De tinut minte.