vineri, 23 decembrie 2011

O poveste cu stafide

E o carte pentru copii (nu-mi amintesc autoarea) in care o inlantuire de intamplari ciudate incepe cu o iesire din rutina - pustiul nu se duce la scoala - si o greseala - formeaza un numar de telefon eronat.
Cartea mi-a placut mult si ideea mi s-a infipt bine in cap sub forma asta, desi e veche si folosita des in povesti (vanatorul care iese dintr-o zona cunoscuta urmarind un iepure). De cand am citit-o astept o schimbare curioasa cu fiecare gest gresit sau negandit. Cand sunt in fata unor decizii importante am vise clare in care mi se spune sa schimb directia.
N-am curaj sa fac altceva. Dar ma streseaza in egala masura si ideea de a continua asa, dar e o teama peste care vreau sa trec. Pana la urma o sa scap de frica de pacienti si de boala (nu-i asa?).
In fiecare perioada-cheie (terminat facultatea, dat rezidentiat romanesc, dat rezidentiat spaniol, final de) ma paste gandul unui laborator. Nu stiu daca din cauza ca-s evitanta sau pentru ca am "crescut" in Antipa (maica-mea lucra aproape si ma lasa des unei bioloage sa ma duca la muzeu) sau pentru ca asa-s facuta (greu de crezut, testul de orientare profesionala nu-mi recomanda laboratorul, ci specialitatea pe care am ales-o si de care-s incantata).

Ce-mi veni in ajun de Ajun si de garda? Imi zice tizul ca i-a dus maica-sii lucruri pe care nu le mai foloseste ca sa-mi faca loc in casa. Dar mie mi-e bine si comod si placut in Spania; nu suficient de bine cat sa nu ma simt infranta daca schimb tara; inca am probleme de socializare cu localnicii si ma incapatanez sa le rezolv.

Niciun comentariu: