duminică, 29 martie 2015

Inca mai cred c-as fi fost mai utila in biologie decat in medicina.

Am ajuns la un nivel de stres la care putin imi pasa ce-o sa se intample cu jobul meu. Empatia cu pacientii scade rapid, iar cu apartinatorii e nula. Sursa mea de stres sunt familiile, nu bolnavii, nu patologia, nu sefii, nu subalternii; familiile care trec peste cuvantul meu pentru ca au ele o pila la ministerul local al sanatatii sau la manager sau la maica stareta sau la aia ma-sii. Nu, nu fac pe sefa, nu spun ca trebuie sa fie ca mine, dar nu semnez si nu parafez deciziile altora. Bine, s-ar putea sa fiu foarte incapatanata (mi se spune asta de cand ma stiu), internistul (mult mai blazat ca mine) imi zicea zilele trecute ca nu pot sa-mi pun toata congregatia in cap din cauza unui pacient - pila unei calugarite - pe care vreau sa-l externez impotriva vointei lui; i-am raspuns ca nu-s secretara nimanui, nu scriu dupa dictare si ca m-am saturat sa fac bilete de prelungire a internarii cu care nu sunt de acord; a doua zi s-a oferit sa le scrie el. Mda.
53 de pacienti cu famiile corespunzatoare.

luni, 2 martie 2015

Imi place actualul loc de munca, chiar daca de ieri lucrez fara contract (nu m-au chemat nici pt lichidare, nici pentru prelungire). Problema e ca niciodată nu pot fi sigura ca am terminat treaba, cu 50-52 de pacienti in grija mai mult ca sigur imi ramane ceva nefăcut cand plec acasa.
Singurele nopți in care am visat nelegat de job au fost cele in care mi-am lăsat mintile prin vreun bar.
Dar nu e așa de simplu, sunt franta de oboseala si pe jumatate beată cand va scriu dintr-un local obscur din Lavapies in care în urma cu o saptamana m-am băgat in seama aiurea si n-am știut cum să scap a doua zi.



joi, 5 februarie 2015

Ma sperie cat de linistiti si siguri pe ei sunt colegii neuropsihologi. Par sa aiba minim o solutie pentru fiecare maron si un sange rece infricosator cand dau vestile proaste.

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Cat de putin cred!

joi, 25 decembrie 2014

De sezon

miercuri, 24 decembrie 2014

Partea grea la Craciunul petrecut de unul singur e sa explici ca e alegerea ta. Si ca important e sa te simti bine, nu sa-l petreci dupa un model dat.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Ma enerveaza rau, dar rau de tot, aia care se fac vegetarieni pentru ca "e mai sanatos".

miercuri, 26 noiembrie 2014

Interviu:
- In principiu contractul tau e pe perioada nedeterminata, dar depinde de contractul nostru cu ministerul local; asta e tare vechi si se reinnoieste la fiecare 4 ani. Daca la un moment dat statul decide sa nu mai semneze, locul tau de munca dispare. Dar sunt sigura ca asta n-o sa se intample. Oricum mai dureaza un an pana expira, poti sa stai linistita.

Dupa ce batem palma si imi dau demisia de la vechiul loc de munca:
- Nu se semneaza contracte de perioada nedeterminata de la bun inceput, ci trebuie cateva provizorii pana implinesti 2 ani cu noi, abia apoi ti se face unul pe timp nelimitat. Pot sa-ti fac de 6 luni, de un an sau de 3 luni, dar 3 luni mi se par prea putine, asa ca-ti fac de 6.

La resurse umane:
- Stii ca ti se termina contractul cand se termina al nostru cu ministerul, nu?
- Da, dar ala se termina peste un an, iar al meu peste 6 luni.
- Nu, ambele se termina pe 28 februarie 2015.

Am impresia ca undeva pe parcurs am fost luata de proasta.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Intru in randul lumii, vai mie!
Vineri mi-am semnat demisia (a doua in lunga mea cariera), am scormonit prin amintirile din Institutul Cervantes si n-a fost chip sa scot vreun tipar, asa ca m-am apucat sa traduc cu grija si pe sarite o cerere oarecare din romana. "Subsemnata (¿¿eh??) N N, cu buletinul Y, domiciliata in... (ii pasa cuiva? ma bine sar peste) va pupa din mers" I-am multumit nesimtitei aleia de la personal care mi-a mancat zilele in 2012 si-am scuipat in urma.

Maine, si Dios quiere, semnez cu un spital catolic, aaaahhh :) M-asteapta un job ca la carte: 40 de ore pe saptamana, nu 28, orar de dimineata, nu de la 3, purtat halat si ecuson, vazut pacienti internati, facut recuperare, nu balarii conexe. Cel mai probabil o sa am un sef medic, dar n-o sa am biroul meu personal sa-mi dau pantofii jos si sa stau turceste pe scaun, ca acum. Cu alte cuvinte o sa fie fix pe dos din toate punctele de vedere.

Imi dau o luna jumatate ca sa ii conving si p-astia ca n-am nevoie de halat.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Speranta are noua vieti

... si tot de atatea ori poate sa moara.