Doamnelor si domnilor ne-emigrati,

Am incercat, pe cuvant am incercat cat mi-a stat in putere sa supravietuiesc in tara aia de nenumit, am invatat rabdarea (la fara frecventa, recunosc) si cum se respira sub apa de la Manea.
Tara noua (oricare tara noua) nu e loc cu verdeata de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea; e loc cu functionari, registre de straini, contract de munca, sefi, colegi, garzi, denunturi, examene, cursuri platite scump, mancare noua, mancare proasta, obiceiuri noi, vicii noi. Oricine pleaca din tara de trista amintire crezand ca dumnezeul altora e ciung, zboara jos si se lasa usor prins de picior, o sa-si blesteme zilele si-o sa se intoarca la ma-sa care l-a facut.
Emigratul nu e razboi, nu te intorci pe scut sau sub scut, nu trebuie sa demonstrezi nimic, nu esti obligat sa fii fericit, nici "invingator". Emigratul nu-i pentru oricine, cum nici statul pe loc nu i se potriveste oricui. Intoarcerea NU e o infrangere, cum nici plecatul nu e o fuga asa cum se crede in tara aia de greuceni.

Doamnelor si domnilor emigrati,
Ce faceti dom`le cu parintii ramasi acasa (acasa la ei)? Cum le dati asigurari ca sunteti sanatosi, destepti si cu bani? Cum ii faceti sa inteleaga ca nu e un examen care trebuie luat? Si cand o duceti rau, va faceti ca plecati intr-o zona fara telefoane? Play dead or play (stupidly) happy?