Miercuri dimineata m-a sunat frate-meu; credeam ca s-a-ntamplat ceva cu mama si ma pregateam sa iau lovitura in plex. Cat a tras aer in piept mi-am facut calculele cu biletul de avion si zilele libere. Nu era asta, ma sunase sa-mi spuna ca vrea sa divorteze. Era, vorba gazdelor, "hecho una mierda", mai mult trist decat furios si neincrezator (sau convins de varianta lui de adevar). Nu stia cum sa-i spuna mamei si sa n-o supere; i-am amintit ca divortul in familia noastra nu e deloc iesit din comun.
Am vorbit cu mama seara, m-a intrebat daca stiu si-am tacut, habar n-avea sau asa pretindea (cred, totusi, ca a scutit-o de detalii). Incercase sa-l linisteasca pe fratele meu cu aceeasi tactica si cu multiplele exemple din anturaj, inculsiv cel propriu.
Vineri dimineata ma suna cumnata-mea. "Hecha un mierda" si ea. Ca nu vrea sa divorteze, ca nu s-a-ntamplat nimic grav, dar el n-o crede, ca-l iubeste ca pe copiii ei... Si din toata discutia n-am inteles pana la urma daca m-a sunat ca sa-mi ceara un sfat (asa mi-a zis) sau ca sa-i pun o vorba buna cand mai vorbesc cu el. Dar cine-s eu sa dau sfaturi? Ce experienta am si ce sange rece? Ce adevar cunosc?