Metroul se termina in mijlocul unui deal ciuntit: in dreapta nimic, in spate in zare ultimele blocuri ale orasului, la stanga spitalul; doar doua cabinete. Agenda in care imi scrisesem adresa era veche si incepea cu sunetul unei capsatoare - in iunie 2010 il auzisem o zi intreaga si mi-l notasem pentru ca-mi amintea de pasarea-arc a lui Murakami. O luna mai tarziu incepea sa se intample si sa se schimbe si continua sa.
Intreb de sef, mi se spune sa astept. Dupa 20 de minute mai intreb o data, mi se raspunde ca merita sa astept :) In timpul asta ma suna de la primarie ca sa ma pun in contact cu ei cand o sa fiu specialista, ca locuri ar fi. Buuun, ma inviorez un pic. Dupa 50 de minute apare numitul. "Din ce spital ziceai ca esti? Aaah, pai voi mereu ajungeti bine, nu ca altii; va aseaza seful vostru pe locuri bune". Nu stiu. "Noi aici suntem 2 pe 3 locuri. N-au angajat un al treilea si parerea mea e ca nici n-o sa-l."

N-am auzit azi capsatoarea, dar a meritat asteptarea. Acum urmeaza vacanta, final de rezidentiat, certificat de specialist, somaj. Si sper sa fiu a treia.