Citind pana la 3-4 noaptea, dormind putin si mancand la ore neobisnuite, in doua zile mi-am dat ritmul peste cap, am intrat si-am ramas o buna bucata de vreme in lumea din capul meu unde nu-mi era foame, nici somn, nu stiam daca trebuie sa-mi fie ceva, nu simteam ce ora e, de mi-era teama ca uit sa ma duc la munca. Perioada aia o vad acum ca pe o convalescenta deliranta - am trimis un CV pentru un post de pe granita cu Franta, l-am cunoscut pe E, mi-am pierdut capul si-am ramas cu ovarele.

Maica-mea imi spune ca ma simte intr-o tranzitie; eu ma simt in afara desi n-am fost niciodata inconjurata de atata lume ca-n astea ultime doua luni, probabil am atins maximul de socializare in viata de pana acum. In mod curios multe persoane s-au pus in contact cu mine nu doar ca sa-mi ureze sarbatori fericite si sa ma invite la masa, ci si ca sa-mi vorbeasca de locuri de munca. Din pacate niciodata n-am fost mai imprastiata ca acum - intarzii, iau metroul in sens invers, uit sa cobor din autobuz, uit ce mi se zice, trebuie sa ma gandesc bine daca e zi lucratoare sau nu.

O iau razna si-mi notez cum, in speranta ca poate mi se pare. De cand am fixat data interviului pentru postul de pe granita, viata mea a inceput sa i se intample alteia.
Peste 2  zile se incheie relatia profesionala cu E si ca sa ma conving ca nu delirez, ar trebui sa fac ceva cand etica nu mai serveste la nimic.
Peste 11 zile ma duc la granita la interviu si daca ma vor, am sa le zic pe loc da. Asta e termenul limita pentru a ma lamuri daca-mi sunt toate tiglele pe casa.

Exista desigur si posibilitatea sa raman in Madrid si sa mi se atraga atentia c-am luat-o pe aratura.