Inca mai cred c-as fi fost mai utila in biologie decat in medicina.

Am ajuns la un nivel de stres la care putin imi pasa ce-o sa se intample cu jobul meu. Empatia cu pacientii scade rapid, iar cu apartinatorii e nula. Sursa mea de stres sunt familiile, nu bolnavii, nu patologia, nu sefii, nu subalternii; familiile care trec peste cuvantul meu pentru ca au ele o pila la ministerul local al sanatatii sau la manager sau la maica stareta sau la aia ma-sii. Nu, nu fac pe sefa, nu spun ca trebuie sa fie ca mine, dar nu semnez si nu parafez deciziile altora. Bine, s-ar putea sa fiu foarte incapatanata (mi se spune asta de cand ma stiu), internistul (mult mai blazat ca mine) imi zicea zilele trecute ca nu pot sa-mi pun toata congregatia in cap din cauza unui pacient - pila unei calugarite - pe care vreau sa-l externez impotriva vointei lui; i-am raspuns ca nu-s secretara nimanui, nu scriu dupa dictare si ca m-am saturat sa fac bilete de prelungire a internarii cu care nu sunt de acord; a doua zi s-a oferit sa le scrie el. Mda.
53 de pacienti cu famiile corespunzatoare.