Cantec (vechi) de luat bocceluta si plecat in lume.

La Farola - "el periódico que da pan y techo"* - costa 2 euro si e vandut de "somerii in dificultate" (zic ei), adica practic de negri. Fiecare vanzator castiga un euro pe exemplar. Am vazut lume dandu-le bani fara sa cumpere, dar mi s-a parut jignitor.
Prima oara cand am cumparat, a fost de la unul tacut, lipit de peretele centrului comercial, nu asezat in usa si salutand "HOOOLAAAA!!" cum fac majoritatea;  m-a intrebat de unde sunt; am uitat de unde era el. Acum in acelasi loc e altul, la fel de nevorbitor si discret. Ieri m-am oprit sa cumpar; am scos toate monedele, am numarat pana la 1,7 si i-am intins un bilet de 10. Mi-a zis ca n-are sa-mi dea rest si sa-i dau banutii, ca-s suficienti.
Cum vine asta, ca unul care n-are dupa ce bea apa, sa-mi vanda un ziar de 2 euro mai ieftin?
(O fi fost o strategie de marketing, nu stiu :) Am schimbat la vanzatorul de gogosi si i-am dat diferenta)

In lumea civilizata se procedeaza asa.

*ziarul care da paine si adapost

Sunt acum intr-un stagiu in care ma simt ca acasa - asa ceva n-am mai vazut din bastinezia.
Seful locului imi scoate intr-o zi cafeaua din cuptorul cu microunde in timp ce se incalzeste ca sa-si puna el ceasca. Una dintre infirmiere trece azi punga cu migdale prin fata tuturor invitandu-i, doar pe mine ma sare.  Terapeuta mica si razgaiata - iubita fiului sefului meu - autoritara cu pacientii de-mi vine s-o iau la palme, ridica tonul si mai si cand vrea sa intrerupa conversatia altora si simte o placere deosebita in a-mi incuia usa si a ma lasa sa astept. Rezidenta de cardio nici nu ma saluta; da' ma rog, o stiu de cativa ani si n-a fost o simpatica de la bun inceput.

Duminica noapte:

Spanair a trecut in lumea celor drepti. Dar poza n-are nicio legatura cu asta.

Hai cu relativizarea

Ii spun lui E ca vad colegii care au terminat rezidentiatul anul trecut ca stau linistiti in somaj ("stau" e o forma de a spune, de fapt calatoresc fara greturi) in timp ce stirile din ziare sunt teribile. Imi raspunde ca trebuie sa relativizam. Si ca pe el, de exemplu, nu l-ar deranja un concediu de paternitate pentru ca ia te uita, nevasta-sa e gravida.
Fix ca-n bastinezia: cand se apropie sfarsitul rezidentiatului, lumea se pune pe impuiat (si anul trecut si acum doi ani, la fel). Altfel comentam dincolo ca-s tot felul de puturosi care traiesc din alocatia copiilor sau aici imigranti  care nasc ca sa-si scoata actele.

Am visat, in sfarsit, casa noua. Era la munte si avea gradina; eram cu ai mei si cu tizul. Ei voiau sa plece, iar noi sa ramanem.
In viata reala tizul imi da senzatia de "acasa" in ambele sensuri - in cel bun si-n cel rau. Nu e pentru ca ma freaca la creieri ca vrea copii. E pentru ca dupa ce si-a renovat apartamentul a continuat sa foloseasca mobila veche a parintilor. Cam cum foloseam eu in bucale cestile bunicii.
Cand ma mai apuca dorul de duca ma gandesc ca asa greu imi era si cand ma desparteam de ai mei. Si ma vad ca am supravietuit. Si ca m-am refacut - oarecum oloaga, dar merg si asa.

***
Dupa 7 saptamani in care s-a luptat cu statistica, N. i-a dat dreptate.

***
Dorm putin si-s cu creierii zdrente. Si daca dorm 9 ore in fiecare zi sunt la fel; asa ca la ce bun?

***
Trebuie sa ma duc in bucale. Sau sa ma vad cu prietenii oriunde. Cu aia vechi cu care vorbesc aceeasi limba - anume acelasi tip de umor si de ironie. Avertizeaza Blaga ca "Anii se vor lungi/ incet, incet, cu tot mai mari pasi/ de la oras la oras".

***
Visez mult si placut; ma trezesc tamp-optimista si pe parcursul zilei ma deprim; apoi noaptea o iau de la capat. O sa incep sa-mi notez concluziile, pana acum mi-a mers bine cand am tinut cont de ele. Si-o sa fac rost de un Murakami sa-mi puna creierii la loc.

***
Incredibil cat de putin imi doresc! Azi as fi vrut doar un film politist (sa nu ma solicite emotional) si un ceai. Si de saptamani bune nu-mi doresc mai nimic. Ma afund in ganduri din care cu greu ies la suprafata cand mi se cere; as sta acolo o vreme - e cald, liniste si slab luminat.

***
Ma ia jalea ca o durere de burta - extrem de biologic, nu stiu de unde mi se trage si ce sa fac cu ea.

Buna dimineata!

Nu, n-a nins in Madrid. Dar orice moment e bun ca s-o iei razna.

De la gaypride-ul din 2006 (cred) cand s-au caftit jandarmii cu golanii veniti sa provoace (nu stiu pe cine, pe ei? pe noi?), sunt solidara cu ei by default. Bine, asta se poate schimba, dar ieri pierzand toata dup-amiaza si seara, am vazut, de data asta pe internet, nu acolo, cum isi incaseaza pietre si molotovuri.

http://georgecalin.blogspot.com/2012/01/piata-universitatii.html?spref=fb

De fiecare data cand m'am gandit  la un apropiat internat la TI ar fi trebuit sa'mi iau la revedere; nu s-a-ntors niciunul. Mi-e teama sa-i "vorbesc" lui N ca nu cumva sa-l pun pe fuga.

Vrand sa fac niste memory seals ca sa'mi asez creierii la loc, constat ca n'am nici macar o rigla in casa.
De cand am terminat scoala mintea mi'a luat'o la vale. M'am vazut si cam rigida in miscari, desi nu cantaresc mai mult si nu's mai sedentara ca'n adolescenta. Speriata ca ma ia varsta pe nepregatite, am inceput sa intind, sa contract, sa contorsionez pana mi'am revenit (si mi'am, pe bune).
Am creioane HB cred, carbune, acuarele, pensula, toate vechi si neatinse. Maine ma duc dupa rigla, raportor parca'i zice, compas.