immigrants are good, they`re like me (*)

Imi amintesc foarte bine ca eram chiauna si continuam sa beau usor jenata si tare amuzata; cum a reusit sa-mi smulga marturisiri neasteptate, asta nu mai stiu; nu era prima data cand mi se dezlega limba, dar era prima cand dadeam detalii sincere despre viata mea amoroasa; si culmea, ii si explicam metaforele alcoolice pentru ca musulmanul nu intelegea diferenta dintre "shot" si "long drink" :D
Da` pe vremea aia (2001? 2002?) eram mica si proasta si frustrarile imi erau proaspete. In 2005 a dat realitatea peste mine si nu mi-am mai revenit. Toti imi spuneau ca m-am schimbat, eu dadeam vina pe depresie si mi-era ciuda ca mi se citea pe fata. Am crezut ca m-am obisnuit cu sechelele pana azi, cand prietenul O., cu care nu mai vorbisem de ani buni, ma intreaba ce mi s-a-ntamplat. Si fara sa fi baut ceva, chiar incurcata de engleza mea dezastroasa, fara pic de confort, dar bucuroasa sa-l ascult si sa-l aud cum imi diminutiveaza numele, m-am trezit ca iar vorbeste gura fara mine si ca-i spun adevarul gol golut despre viata mea sociala (*); m-am blocat cand a venit vorba despre aia amoroasa si mi-am amintit (sper ca nu si el :)) despre cocktailurile explicative de acum cativa ani. Cum naiba reusesc sa fiu mai sincera cu el decat sunt cu mine?