Stau in vis ca-ntr-o vitrina*

In ultima vreme locuiesc intre cele doua casti ale mp3ului. Stau cu ochii inchisi si ma deconectez de vocea care anunta statiile, de calatorii care ma ating pe genunchi cand se aseaza, de tot ce mi se intampla intre doua sfarsituri de saptamana.
In urma cu doua luni jumatate ma intorceam prima data din Lisabona. Ieri pe vremea asta ma imbarcam inca o data in avionul catre Madrid. Ma feresc sa intru in baia in care a ramas parfumul lui saptamana trecuta; evit sa-mi vad in oglinda bronzul nou de Meco.
Madridul mi-a devenit insuportabil, aglomerat, departe de orice, suprasolicitant; m-as putea muta acum in monotonia unei melodii ca intr-o uitare. Pentru ca nu mi se da voie sa uit, nici sa tac uneori, cred ca trebuie sa tac de tot, altfel mi se cer explicatii, de ce spui asta, ce vrei sa zici cu asta, n-ai sa-mi spui de ce? Mai e de lucrat, inca sunt multe de sters, dar vad ca nu mai tresar cand apare ceva cunoscut, acum stiu sa inchid ochii in sinea mea, sa-mi pun castile (tot in sinea mea) si sa nu-mi feresc picioarele cand sunt atinsa din mers.

*Andries