sâmbătă, 4 septembrie 2010
Sectia de neurologie ma adora. Unul cate unul s-au descontactat cu/de mine in FB. Din ficati ma urasc doar cu una din venezuela, ailalti mi se pareau ok. Ma asteptam la un val de simpatie dupa ce i-am spus fostei colege de apartament ca nu o pot gazdui intr-o sambata noapte, fara sa-i dau explicatii. Dar nu aveam chef s-o vad beata cui (ar fi venit de la o nunta) si nici sa-l primesc in casa pe ratatul ei care vomase intr-o alta noapte pe hol in drum spre baie.
6 comentarii:
nume, pe mine au inceput sa "ma aprecieze" colegii cand am inceput sa "dau cu ei de pamant". Unul dintre ei, intr-un moment de sinceritate imi spunea ca nu si-a imaginat la inceput ca am ghiare ascutite, dar ca apreciaza ca ii spun sincer ce ma deranjeaza dar ca ei in birou erau mai "voalati". Ei bine, "Mon ami", eu mi-am uitat voalurile acasa si eu iti spun verde in fata sa iti iei frumos dosarele de pe biroul meu si sa ti le rezolvi singur, ca eu nu o fac pentru tine, mai ales ca nu ai bunul simt sa ma intrebi daca pot sa te ajut. Si daca prin a fi voalat, tu intelegi a fi ipocrit, nu-i problema mea. De atunci, liniste si pace. Una dintre colege chiar a decalat cu o saptamana party-ul de birou organizat la ea acasa, pentru ca eu nu puteam veni in data respectiva.
Nu stiu sa zic de unde li s-a tras astora de la neuro; nu e sectia mea, doar colaborez cu ei din cand in cand.
Aici sa spui lucrurile verde in fata e considerata proasta crestere. In schimb, sa te bagi in viata personala a altora e firesc. Om fi noi pe dos, mai stii...
Ai mei m-au invatat ca atunci cand dau telefon sa ma prezint INAINTE de a cere sa vorbesc cu cineva. In badaranie, stimate anonim, imi dai lectii. Imi ceri detalii pe care nu le pomenesc fara ca macar sa-ti dai un "nume", fie si Duca din lunca sau Geany din balcani.
Punctul 2: blogul e public, dar e in continuare al meu. Cand esti in casa altuia nu te plangi ca-i nasoala, n-ai decat sa pleci daca nu-ti place sau nu suporti gazda.
Prost crescuta sau nu, mi-e totuna. Eu una nu ma supar usor, pot sa trec peste amanunte si chiar ma gandesc fie ca omul e obosit, fie ca are probleme acasa, etc... In astfel de situatii la serviciu, o anumita categorie de colegi ajung sa creada ca-si pot permite chiar mai mult. Si incearca. E, uite aici au avut surprize. Si ce surprize!!! Vorba bunicamii, au plecat cu dintii in batista. Ca ce-am avut si ce-am pierdut? O prietenie la serviciu? :)
Mario, noaptea e sinistra, vorba cantecului. Mai bine iti cauti de lucru pe alte bloguri.
Cora_, in urma cu un an mi-ar fi parut rau; acum ma preocupa din ce in ce mai putin, am acceptat ca suntem extrem de diferiti si vad ca ne pasa prea mult de diferentele astea ca sa putem fi prieteni.
Trimiteți un comentariu