Ca-ntre colegi

Toate cadrele medicale suntem, ma-ntelegeti, "compañeros". Adica sunt colega cu asistentele, cu infirmierele si cred ca si cu brancardierii pentru ca avem aceeasi pijama verde (pe care intr-o vreme incercam s-o sutim fara sa ne vada asistenta sefa). Consider in continuare, ca-n tara de dincolo, ca suntem colegi doar cei cu acelasi statut (noi rezidentii, ei specialistii, ele infirmierele...) Mi-a spus odata o asistenta ca o colega de-a ei ii dadea de mancare unei paciente. M-a uimit risipa de resurse, "da' ce, n-avem infirmiere??" M-a lamurit ca era o colega infirmiera si mi-am amintit ca asa vorbeau si rezidentii spanioli despre restul personalului din Urgente.
Dar vedeti dumneavostra, cand trimit colega infirmiera dupa radiografii imi zice, fara sa ridice ochii din revista, ca asta e treaba brancardierului asa ca de multe ori ma duc eu, pentru ca brancardierul e ca doamne-doamne - nimeni nu l-a vazut, dar multi cred ca exista. Pana si seful Urgentelor, care ar fi trebuit sa puna la punct toti frecatorii de menta din Trauma, s-a dus singur la Radiologie pentru ca nici un coleg nu s-a obosit sa-i aduca un plastic.
Apoi mai sunt cei de-ai casei (nu stiu cine a fost atat de bolnav sa numeasca spitalul casa). Aici intra restul angajatilor si familiile lor. De exemplu "chelnerul" din tura de seara care-mi cere tichetul de masa, de parca ar veni cineva de acasa si si-ar pune pijama verde ca sa manance gratis mizeria lor laxativa. Gurile barfitoare spun ca atunci cand a fost internat, bucatarul a refuzat sa se atinga de mancarea spitalului. La inceput am crezut ca-i legenda locului, dar nu. Niciodata chelnerii nu stiu sa-mi raspunda la intrebari, habar n-au daca mancarea are carne sau nu, daca orezul e sarat sau ce umplutura au tortellini. Altfel stiu sa comenteze daca le cer ca in loc de friptura sa-mi puna mai multi ardei, "nu pot sa-ti pun prea multi, asta e garnitura". O minunatie de garnitura, ce sa-ti spun, ne batem pe ea in garzi. Dar cum nu gusta, n-au de unde sa stie. Iar o punatoare-in-farfurii mi-a zis cand eram anul 1 de rezidentiat ca am lipsuri in spaniola pentru ca am intrebat daca chestia aia pané e vanata sau dovleac (in loc de dovlecel, vai mie! putea sa fie si rahat pe bat)
Tot de-al casei e si soferul care a venit azinoapte la 2:45, a deschis usa de parca era la el acasa sau aducea vreun accidentat si a inchis-o brusc. Am iesit crezand c-a venit vreo ambulanta. Nu, era doar nesimtitul care-si plimba linistit cele 150 kile; mi-a spus ca s-a lovit la gamba in urma cu vreo 2-3 zile. "Si vii acum, la ora asta?", "Da, pt ca lucrez aici", "Si eu! De la 8 dimineata!". L-am vazut si i-am zis colegei sa stearga din recomandari repausul pt ca n-am de gand sa-i inlesnesc vreo scutire.