Pe tocuri

Credeam ca e ca mersul pe tocuri: te uiti la altele si vezi ce fain e, incerci si-ti iese ridicol, iti faci curaj ca doar nimeni nu s-a nascut invatat, mai tarziu incepe sa ti se ofileasca motivatia, nimeni nu s-a nascut invatat dar unii sunt talentati...
Ei uite ca n-am rabdare sa invat nici sa merg pe tocuri inalte si nici sa vorbesc. Regret imediat ce spun ce gandesc pentru ca mi se pare indiscret. Apoi vad reactii pentru care nu sunt pregatita. Am crezut ca-i vina mea, ca ma exprim prost pentru ca imi lipseste exercitiul. Asa o fi, dar am obosit sa eufemizez ca sa nu pice greu interlocutorilor. Ii vad ca dau prea mare importanta si imi cer detalii si ma seaca sa le dau explicatii. Sunt incordata de fiecare data cand imi dau cu parerea spontan, iar cand vine vorba s-o dreg, ma simt ridicola. Prefer sa fiu doar neplacuta. Sau nu, mai bine aia ciudatica din Est care nu vrea sa vorbeasca.