De dragul de a vorbi

In urma cu 2 ani planuiam cu un coleg venezuelean sa facem o petrecere aniversara in comun (diferenta de o zi intre noi) la el acasa, pentru ca in studioul meu minuscul abia daca incapeam singura. Aveam cativa prieteni (ma rog... ) comuni si fiecare din noi voia sa-si invite colegii de sectie. Cu putin timp inainte de aniversari, i-am zis lui si prietenei care asistase la planuri ca nu vreau. Imi era jena sa invit in casa altuia cei 10 colegi de sectie si nici nu vazusem pana atunci prieteni din afara si colegi de serviciu adunati la aceeasi petrecere (am mai scris despre asta aici). La doua saptamani dupa zilele noastre inca se mai comenta si se arunca vina pe mine pentru ca nici venezueleanul nu se serbase. Eu zisesem un "nu" ezitant si vinovat (desi nu anuntasem inca pe nimeni, doar italianca stia, bause cu noi cand puneam tara la cale), el un "da" hotarat pe care mai apoi il incalcase, iar dintre noi doi eu a trebuit sa indur reprosurile.
Multe luni dupa, stand la un pahar in doi, l-am intrebat cum si-a petrecut ziua; "mi-am chemat acasa colegii de sectie", "doar pe ei?", "da, doar pe ei". Deci niciun prieten comun. 
***
Colegul G. e cel mai imprastiat rezident al sectiei. Se baga singur in tot felul de proiecte, ramane in urma cu toate, apoi delega pe altii. Ii suport vorbaria (2 secunde inspirul, 4 secunde expirul, sunt zen, sunt zen, sunt zen... ) dar nu accept sa-mi dea ordine. Cum a ajuns el sa puna la cale consultatia de rezidenti (deocamdata inca in faza de proiect) nu stiu; probabil ca avem partea noastra de vina daca ne organizeaza cel mai dezorganizat. Anul trecut a planuit sesiunile de vineri. S-au tinut vreo 4. O colega i-a zis ca nu poate s-o dea la data fixata si a amanat-o. G. i-a raspuns ca nu-i nimic, c-o s-o dea el. Cu cateva zile inainte si-a dat seama ca iar a vorbit gura fara el si a venit sa ma intrebe daca pot s-o tin eu. Mi-a sarit tandara (in public), o aveam scrisa de o luna pentru ca la data fixata si trei vineri ulteorioare s-au gasit tot felul de motive ca sa se sara peste. Am tinut-o si a fost ultima, odihneasca-se in pace!
Acum avem alte sesiuni -  de patologie infantila. Numitul G. iar a ramas in urma, dar nu oricum, ci cu multa vorbaraie, facut pe seful, organizat pe altii (sesiunile sunt decise de profa de infantil, nu de el, dar el se simte responsabil). 
Despre consultatia de rezidenti vorbeste mult, nici eu, nici colegul caraibian n-avem rabdare sa-l ascultam, iesim din camera si lasam un spaniol mai lent si rabdator sa discute cu el. In iulie am primit mailuri despre proiect, n-am raspuns la niciunul (pentru ca eram in vacanta si oricum mi se parea ca bat campii, asteptam ceva concret) si vad ca m-au exclus din lista de corespondenta, in schimb mi-au dat de facut un protocol. L-am facut, l-am pus pe net, mi-am trecut adresa de mail pe lista si ghiciti ce? Colegul G iar a trimis tuturor, numai mie nu, nu stiu daca din cauza ca nu i-am raspuns in iulie sau o fi pentru ca i-am zis la inceput ca e prostie de proiect (ulterior a capatat sens, din cate povesteste un coleg rabdator care-l asculta pe G si-l contrazice cu tact).   
***
Anul trecut ne-am certat cu traumatologii din cauza garzilor. M-am recunoscut in cateva din reprosurile lor nenominale. I-am spus colegului G intre patru ochi ca aveau dreptate in unele privinte, dar ca erau greseli vechi si atitudini de mult schimbate si c-ar fi trebuit sa ni se atraga atentia pe loc, nu in "sedinta". G. m-a sfatuit sa zic ca ei, chiar daca fac ca mine. 
***
Ca ei? Nu! Ca mine, dar ceva mai ferm, chiar si cand tac.