joi, 27 octombrie 2011

Nu fac fata, fir'ar sa fie, nu fac fata. Credeam c-am facut bataturi la onco-pediatrica, dar nu. Mi-e rau de fiecare data cand ne cheama la terapie intensiva pediatrica; unde incape atata suferinta in niste corpuri asa de mici?
Publicat de nume
Etichete:

5 comentarii:

Cora_ spunea...

se spune fermecaciosi. :))

28 octombrie 2011 la 05:40
nume spunea...

:))
Ai dreptate, erau tare caciosi!

28 octombrie 2011 la 06:39
Cora_ spunea...

cred ca am comentat la alt articol(era pentru ala cu sex bombele)... nici nu e de mirare, dupa ce am citit continutul astuia mi s-au incurcat circuitele.

pot numai sa-mi imaginez pacientii din sectia aia... si cred ca sunt destul de departe de realitate...

cat de des mergi acolo, la onco?

28 octombrie 2011 la 16:27
Cora_ spunea...

am mai scris un comentariu, dar nu stiu daca a "plecat" sau nu. daca da, poti sa stergi unul din ele. Asa, pai iti spuneam ca am comentat aiurea, adica fermecaciosii se referea la aia cu sex bombele, dar dupa ce am citit postul cu onco mi s-au incurcat circuitele... pot doar sa-mi imaginez cat de teribil trebuie sa fie... si cred ca sunt inca departe de realitate...
cat de des mergi acolo? cam cum ar trebui sa fii construit ca sa lucrezi zi de zi intr-o astfel de sectie?(intrebare retorica)

28 octombrie 2011 la 16:35
nume spunea...

Da, stiam ca e pt postul anterior, dar nu stiam cum sa mut comentariul.

Acum merg rar la terapie intensiva pediatrica, depinde de unde lucrez (cum sunt inca rezidenta, fac diferite stagii).

La oncopediatrica am mers zi de zi timp de 3 luni; nu stiu cum trebuie sa fii ca sa lucrezi acolo, dar stiu cum ajungi. Doctorita cu care lucram acolo era o crizata, dar se mobiliza pt orice pacient, in orice hal ar fi fost (se intampla in bucuresti). Ceilalti medici erau cam burnt-out si-si pierdeau speranta mai repede.
N-am implinit 3 luni acolo, cautam cu disperare un concediu medical pt ca nu mai puteam. Pana la urma sefa mea de atunci mi-a zis ca ultimele doua saptamani pot sta acasa.
Si dupa stagiul asta nu m-a mai impresionat nimic la adulti, ba chiar ma certam cu pacientii fandositi si pisalogi; mi se pare lipsa de decenta sa se planga pt orice rahat cand exista copii care indura orice.

28 octombrie 2011 la 17:03

Trimiteți un comentariu