Orasul asta n-o sa fie niciodata al meu. Degeaba imi place daca mi-e ostil. Nici ritmul, nici felul de socializare nu mi se potrivesc. Multe din locurile pe care le frecventam, cam "de nisa", s-au inchis - prea putini d-astia ca mine. Nu m-as simti singura noaptea pe strazi daca impartitorii-de-flyere ai barurilor si discotecilor nu s-ar uita pe langa mine sau nu s-ar intoarce cu spatele.
Ca sa nu par nelalocul meu poate ar trebui sa umblu cu un aparat foto sa fac pe turista.
Tipul asta de invizibilitate il exersam cu tizul intr-un mall din Lisabona. Mancam amandoi inghetata si ne lipaiam slapii printre localnicii imbracati "de oras"; impartitorii-de-flyere cautau clienti pe langa noi, in spatele nostru sau venind din sens opus. Nici fixati cu privirea, aratati cu degetul sau comentati nu ni se adresau.
“Nu putem trai in libertate acolo unde ne-am trait captivitatea” (Imre Kertesz)
Despre mine
Arhivă blog
-
►
2015
(15)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(38)
- ► septembrie (2)
-
►
2011
(72)
- ► septembrie (5)
-
►
2010
(88)
- ► septembrie (8)
4 comentarii:
Eu inca n-am reusit sa fiu invizibil de tot.
de tot, de tot vrei? e fain sa stai la coada si sa sara peste tine :)
ba n-as mai sta la coada:)
Eu nu am reusit niciodata sa devin invizibil, in principal din cauza ca insist sa ma imbrac in haine similare unor uniforme, (fie de preot catolic, fie de militian), desi ignorat autentic chiar reusisem pana acuma si mi se pare chiar o situatie ideala, insa in Norvegia exista atat de putini oameni + deosebit de putini preoti catolici si militieni vizibili pe strada + se stie ca strainii sunt deosebit de infantili si nescolarizati autentic calitativ superior incat lumea cu care ma intalnesc din intamplare pare a se simti obligata la nivel de politete obisnuita sociala sa imi precizeze pe fata asa direct in cuvinte ca are de gand sa ma ignore, ca sa imi fie cat mai clar.
Trimiteți un comentariu