N-a fost usoara uitarea intr-un oras cu asa buna memorie.
In somnul intrerupt de la intoarcere l-am visat. Nu-mi venea sa cred, il impingeam (?) din pat spunandu-i ca doar un vis, chicotea si vedeam cum i se urca la cap... Mi-am zis sa inchid ochii si sa-l ating, asa as fi sigura ca nu visez; i-am cautat mainile sub plapuma si i le-am gasit, fir-ar.
Poate pentru ca gazonul ala amarat in care i-am ingropat urma se numea - am aflat abia cand am ajuns in Madrid - Lustgarten, ieftina ironie.