N-a fost usoara uitarea intr-un oras cu asa buna memorie.
In somnul intrerupt de la intoarcere l-am visat. Nu-mi venea sa cred, il impingeam (?) din pat spunandu-i ca doar un vis, chicotea si vedeam cum i se urca la cap... Mi-am zis sa inchid ochii si sa-l ating, asa as fi sigura ca nu visez; i-am cautat mainile sub plapuma si i le-am gasit, fir-ar.
Poate pentru ca gazonul ala amarat in care i-am ingropat urma se numea - am aflat abia cand am ajuns in Madrid - Lustgarten, ieftina ironie.

Se face ca la patru ani fara patru luni de cand am calatorit ultima data singura si la jumatate de viata de cand nu am mai pus piciorul in Germania, ma duc singura la Berlin. M-am inscris deja la o bere cu niste expati.

- Ai grija pe acolo! imi spune facandu-mi cu ochiul virtual.
- Ah, doar stii ca-s o sfanta.
- Da da, si eu! (hahahaha mie-mi spui?) Dar uneori trebuie sa-i dai frau liber placerii.
(urmeaza o scurta discutie despre fantezii, dar e confidentiala pentru ca e medic - pacient)

O iau de la capat cu uitarea si numaratoarea; o luna - doua, cum ziceam.