Se afișează postările cu eticheta uitare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta uitare. Afișați toate postările

joi, 13 decembrie 2018

Sa nu ne amagim, al fin y al cabo majoritatea trec suficient de repede, doar unele, putine,  dureaza cat sa vezi ca-s un rahat cu apa rece. Vara asta, intre stresul ipotecii si incapatanarea de a folosi couchsurfingul pe post de barca de salvare, am cunoscut o gramada de lume; am compensat lipsa irlandezilor cu tot felul de itineranti, emigranti si pierduti. Revenita acasa (acasa??) m-am luat cu mainile de cap. Ce face toata mizeria asta suportabila e tocmai provizoratul; "acasa" are prostul obicei de a parea definitiva.

In alta ordine de idei criza de 40 de ani am trait-o in urma cu vreo 2-3. Acum primesc cu bratele deschise uitarea si lipsa perspectivelor. Si ma vad mai bine (fizic)  decat la 30; mult mai bine. Si mai alcoolica, dar asta e secundar.  Corpul imi joaca feste, scoate un optimism tembel cand  de fapt pierde neuroni si foliculi (ovarieni).
Dar chiar si asa sper sa-i dau teapa bancii.

marți, 27 februarie 2018

Vorbea Blandiana despre miracol ca stare primordiala si realitatea ca o deviere fara importanta.

Cele mai dragi amintiri din insulele cainesti se strang in jurul rasaritului peste Teide, a ogarului surd si a cafelei lui JM contre jour; marea se auzea din baie si soarele intra sui prin acoperis. In timp ce noptile se incapatanau la 19º, in barul lui Nardo varii perechi de ochi nascoceau povesti prin whatsapp din prima zi in care m-au vazut pe insula.

Toate cele nezise pana in ultima seara; miracolul ca o confirmare de la distanta; azi nu, poate maine; sau poate nu.
Realitatea e doar o deviere fara importanta.

vineri, 2 iunie 2017

Am o colectie bunicica de motivationale care n-a variat in ultimii vreo doi ani.
Si o colectie crescanda de barbati de uitat care o explica.
Alta de greseli pe care (imi promit sa) nu le mai fac.
Basca una de sfaturi de mindfulness cu care m-am obisnuit cum te obisnuiesti cu tencuiala cazuta din casa.

Donde no puedas amar no te demores (FK)

joi, 23 martie 2017

Ii placea sa faca prezenta la sfarsit de trimestru cand in clasa ramaneam o mana de oameni. "Xulescu! Nu-i? E-n curte, la pitpalaci." Mergea printre banci aplecat de umeri si citea senin toate tampeniile de pe pereti. "Ia uitati ce scrie aici: laba... trista..."
Facea misto de fiecare in parte, mai putin de cei care planuiau sa-si fute talentul.
- F., la ce facultate dai?
- La psihologie.
- Ce sa faci acolo?
- Sa studiez sufletul.
Zambind perplex trece la urmatoarea colega:
- C., la ce facultate dai?
- La ASE.
ASEul pe vremea aia aduna toti ratacitii (practici?) care nu voiau sa dea la matematica. Dezamagit si fara chef de glume, ma intreaba pe mine.
- La medicina.
- De ce?
- Pentru ca-mi place biologia.
- Si de ce nu dai la biologie?
- Mi s-a zis ca-i mai bine la medicina.
- Si tu te iei dupa altii?
La 20 de ani dupa dialog incerc sa trag cu prastia in nori.
Greu de dus golul pe care il lasa un profesor cand moare.

marți, 19 august 2014

Playlist

"I'm the life's wonderful way of letting you down" urma prea agitatei pentru vorbit PJ Harvey. "Cine-s astia?", oh, niste norvegieni, nu-i stii tu, dar nu e o intamplare ca te las sa-i asculti in timp ce incalzesc apa. "Madrugada", atat ii zic.
Pe Fito y Fitipaldis inca se juca cu motanul in timp ce infuzam ceaiul de lotus pe care mi-l adusese din vacanta.
Am sarit peste Lenny Kravitz pentru ca-l ascultasem impreuna prea mult si peste Radiohead pentru ca-i placeau versurile ("Lotus flower", ca sa vezi). Pe Zebre a inceput sa vorbeasca la adapostul zgomotului pana am coborat sonorul si s-a blocat.
La Mick Jagger eram deja despartiti.
La Asaf Avidan eram prieteni si vorbeam medicale, artrodeza de glezna si alte balarii, colegul R si rezonanta de umar.
La Massive Attack deja plecase si de atunci nu-i zi in care sa n-ascult terapeutic Mezzanine cap - coada.

joi, 7 august 2014

Mantra mea e ascunsa aici*.

In ultima vreme nu-mi mai vine sa etichetez postarile drept "nevroze"; sunt oarecum linistita, dorm prost, nu ies din casa decat ca sa beau prea mult, mi-e dor (n-am niciun repros sa-i fac, n-am niciun motiv sa ma enervez ca sa-mi treaca mai repede), dar nu ma mai zbat. Bine, cred ca mi-am cam si prajit creierii in ultimele saptamani.

*she was made of mercury, she'd come together later piece by piece

miercuri, 2 iulie 2014

Mai stiti cand mi-au plecat mintile de acasa? S-au dus dupa ele somnul si apetitul. Umblu chiauna si nemancata, era sa ma calce masina de doua ori in oraselul in care lucrez din februarie (abia luna trecuta am observat semaforul), am pus la pastrare in caietul meu personal biletele de iesire ale unui pacient (???), intarzii peste tot macar jumatate de ora.
Avantajul insomniei e ca am pierdut simtul orei, al zilei, ca traiesc pe loc intr-un acum intens si solicitant; la asta s-au adaugat pentru prea scurt timp programul lui si mai flexibil decat al meu, orele tarzii si lungi, diminetile fara parchimetru. Singurele repere sunt meciurile de fotbal.

Posibil ca explicatia sa se gaseasca aici (in prolog*, nu in trailer). Sau avertismentul.

Prietenul gay la nevoie se cunoaste, desi nu mi-e clar daca-mi trimite muzica de pus pe rana sau nu intelege nimic. In orice caz e linistitor de stiut ca exista un Sabina pentru orice.




*Buenos Aires crece descontrolada e imperfecta. Es una ciudad superpoblada en un país desierto.  Una ciudad en que se yerguen miles y miles de edificios sin ningún criterio. Al lado de uno muy alto hay uno muy bajo, al lado de uno racionalista hay uno irracional, al lado de uno estilo francés hay otro sin ningún estilo. Probablemente esas irregularidades nos reflejen perfectamente; irregularidades estéticas y éticas.
Estos edificios que se suceden sin ninguna lógica demuestran una falta total de planificación. Exactamente igual en nuestra vida. La vamos haciendo sin tener la más mínima idea de cómo queremos que nos quede. Vivimos como si estuviésemos de paso en Buenos Aires. Somos los creadores de la cultura del inquilino.
Los edificios son cada vez más chicos para darles lugar a nuevos edificios más chicos aún… Los edificios, casi como todas las cosas pensadas por el hombre, están hechos para que nos diferenciemos los unos de los otros. Existe un frente y un contrafrente. Están los pisos altos y los bajos. La vista y la luminosidad son promesas que rara vez coinciden con la realidad. ¿Qué se puede esperar de una ciudad que le da la espalda a su río? Estoy convencido de que la separación y los divorcios, la violencia familiar, el exceso de canales de cable, la incomunicación, la falta de deseo, la abulia, la depresión, los suicidios, la neurosis, los ataques de pánico, la obesidad, las contracturas, la inseguridad, el hipocondrismo, el estrés y el sedentarismo son responsabilidad de los arquitectos y empresarios de la construcción. De estos males, salvo el suicidio, padezco todos. 

vineri, 20 iunie 2014

Vesela constatare, cu cat sufar mai mult dupa unul, cu atat rad mai rau dupa ce-mi trece. Trebuie sa-mi fi pasat mult la un moment dat ca sa ajunga un fapt banal sa-mi para ironic. Sa nu uit asta cand oi plange dupa actualul - de care mi-e teama sa vorbesc ca nu cumva sa spulber vraja - probabil o sa ajung sa rad pe masura (sau peste masura).
Azi dom' doctor si-a pus poza de profil pe whtspp cu gagica-sa aia pe care o insela pe la toate colturile cu seninatate. Am ras doar un pic pentru ca mi s-a facut repede sila. 

duminică, 4 mai 2014

N-a fost usoara uitarea intr-un oras cu asa buna memorie.
In somnul intrerupt de la intoarcere l-am visat. Nu-mi venea sa cred, il impingeam (?) din pat spunandu-i ca doar un vis, chicotea si vedeam cum i se urca la cap... Mi-am zis sa inchid ochii si sa-l ating, asa as fi sigura ca nu visez; i-am cautat mainile sub plapuma si i le-am gasit, fir-ar.
Poate pentru ca gazonul ala amarat in care i-am ingropat urma se numea - am aflat abia cand am ajuns in Madrid - Lustgarten, ieftina ironie.

miercuri, 16 aprilie 2014

Se face ca la patru ani fara patru luni de cand am calatorit ultima data singura si la jumatate de viata de cand nu am mai pus piciorul in Germania, ma duc singura la Berlin. M-am inscris deja la o bere cu niste expati.

- Ai grija pe acolo! imi spune facandu-mi cu ochiul virtual.
- Ah, doar stii ca-s o sfanta.
- Da da, si eu! (hahahaha mie-mi spui?) Dar uneori trebuie sa-i dai frau liber placerii.
(urmeaza o scurta discutie despre fantezii, dar e confidentiala pentru ca e medic - pacient)

O iau de la capat cu uitarea si numaratoarea; o luna - doua, cum ziceam.

luni, 3 martie 2014

y la vida siguió como siguen las cosas que no tienen mucho sentido*

*evident, Sabina

Adevarul adevarat e ca n-am curajul sa-l infrunt (pe el, pe adevar). Cand am inceput sa ma interesez de visul lucid, am dat inapoi speriata de ce visez. Si cand am avut mai mare nevoie sa ma lamuresc (inaintea interviului pentru postul de pe granita cu Franta), am incetat sa visez, probabil de teama.
Cand ma pileam la ore dubioase prin cafenele cu muzica live, "planurile" mele de viata erau altele - anume sa n-am niciun plan si mai ales, mai ales nicio responsabilitate. Dar intr-o zi m-am trezit din siesta speriata intrebandu-ma ce naiba fac in Madrid.

Maestra de Reiki a spus c-o sa mi se ascuta intuitia. Asa e, doar ca nu-mi pica bine ce-mi zice. Si tot incerc sa negociez cu evidentele.  "Speranta ne ingaduie sa atingem un grad de stupiditate inaccesibil prin alte mijloace" :)
Pentru ca m-am hotarat sa visez, am facut-o - un fel de compromis intre ce voiam si ce stiam. Mi-a aparut prietena M (cea din Franta), cu intrebarile lui, meseria lui si maini barbatesti (chiar daca nu semanau cu ale lui) pe piciorul meu. Apoi ca sa nu exite dubii ca e chiar ea, a aparut si tatal M-ei. Nu mi-a zis sa-mi bag mintile in cap, dar intrebarea reala (pe care in urma cu 2 saptamani o luasem ca pe-o gluma) reluata in vis a fost ca o palma dupa ceafa.

Mi-am spus ca n-am sa mai vorbesc despre asta, asa ca postarea e de fapt despre uitare. "el trabajo más sucio y más siniestro fue cosa del olvido".