Teide ramane in fundal, la fel si posibilitatea unei insule (si a unui miracol) in "in tara lui Cain in care Abel n-a murit inca de tot"* cum spunea Noica incercand sa explice de ce te asezi cand de fapt vrei sa pleci.
Nu m-am vazut niciodata imbatranind. Trec anii fara permis si ma vad mai bine decat ma credeam in stare. Planurile initiale erau sa ma retrag la timp. Dar aluneca timpul pe langa mine, ma amageste, imi promite tinerete fara batranete, il urmez increzatoare si imi fac in continuare planuri care ma afunda in mizerie si disperare; pentru ca viitorul e ala mic si negru care imi bate la usa.
Ultima panica e cumpararea unei case ca sa evit sa platesc o chirie mai scumpa castigand mai putin. Sigur, planurile initiale nu se refereau la o astfel de retragere partiala, era vorba de una definitiva care pare cu atat mai improbabila cu cat e mai aproape. Asa ca am comis-o si doare mai rau ca incertitudinea cu care eram obisnuita, cu chiria eterna, cu studentia continua, cu zecile de posibilitati la care visam si pentru care nu aveam suficient curaj.
Dar in nesiguranta vedeam o multime de solutii. In certitudine vad doar cum ma las legata; dar e social-acceptabil sau mai bine zis e social-cerut-si-aplaudat. In timp ce caut modele care sa-mi dea siguranta si vad doar indoieli, cum era de asteptat. Daca iti faci planuri sa te retragi devreme din tot circul asta care iti cere mult si iti da la schimb un rahat pe bat, n-ai de unde copia scheme pe termen lung.
*Noica "Abel este cioban şi Cain plugar. Abel rătăceşte ca Fiul, şi Cain frământă locul, ca Fratele. Iar Cain ucide pe Abel. Întotdeauna Cain ucide pe Abel. Mă gândesc, de pildă, la cele două suflete româneşti: sufletul pastoral şi sufletul agrar. Tot ce e nostalgie şi libertate, tot ce e sentiment artistic, tot ce e sete de zări noi - spun unii - ţine la noi de sufletul păstorului. Dar a trecut peste el sufletul stătător al plugarului şi l-a pustiit; are să-l pustiască."
Nu m-am vazut niciodata imbatranind. Trec anii fara permis si ma vad mai bine decat ma credeam in stare. Planurile initiale erau sa ma retrag la timp. Dar aluneca timpul pe langa mine, ma amageste, imi promite tinerete fara batranete, il urmez increzatoare si imi fac in continuare planuri care ma afunda in mizerie si disperare; pentru ca viitorul e ala mic si negru care imi bate la usa.
Ultima panica e cumpararea unei case ca sa evit sa platesc o chirie mai scumpa castigand mai putin. Sigur, planurile initiale nu se refereau la o astfel de retragere partiala, era vorba de una definitiva care pare cu atat mai improbabila cu cat e mai aproape. Asa ca am comis-o si doare mai rau ca incertitudinea cu care eram obisnuita, cu chiria eterna, cu studentia continua, cu zecile de posibilitati la care visam si pentru care nu aveam suficient curaj.
Dar in nesiguranta vedeam o multime de solutii. In certitudine vad doar cum ma las legata; dar e social-acceptabil sau mai bine zis e social-cerut-si-aplaudat. In timp ce caut modele care sa-mi dea siguranta si vad doar indoieli, cum era de asteptat. Daca iti faci planuri sa te retragi devreme din tot circul asta care iti cere mult si iti da la schimb un rahat pe bat, n-ai de unde copia scheme pe termen lung.
Momentele alea cretine in care (iti) spui ca nu merita: rezidentiatul picat, semnatul ipotecii... probabil or sa mai fie altele in care o sa trec strada cu ochii inchisi, nu stiu.
In alta ordine de idei, miracolul s-a confirmat; azi da, maine nu se stie. Si orice altceva azi conteaza prea putin. Ma linisteste absenta unei continuitati dupa noi, desi recunosc o tristete biologica, o absenta.
*Noica "Abel este cioban şi Cain plugar. Abel rătăceşte ca Fiul, şi Cain frământă locul, ca Fratele. Iar Cain ucide pe Abel. Întotdeauna Cain ucide pe Abel. Mă gândesc, de pildă, la cele două suflete româneşti: sufletul pastoral şi sufletul agrar. Tot ce e nostalgie şi libertate, tot ce e sentiment artistic, tot ce e sete de zări noi - spun unii - ţine la noi de sufletul păstorului. Dar a trecut peste el sufletul stătător al plugarului şi l-a pustiit; are să-l pustiască."
2 comentarii:
Cati Abeli atatia Caini si invers. :)))
Sa-mi spui daca ai gasit un loc unde sa te retragi, altul decat propria minte. La mine in cap e atata agitatie, ca aman deocamdata momentul. Astept acalmia.
Cat despre reusite si esecuri, ce sa le mai contabilizam? Se pare ca orice am face, in cele din urma conteaza oricum doar ceea ce n-am facut, vorba lui Cioran.
Exista si ratari glorioase, dupa cum exista si reusite triste. Deci capul sus, maine va fi mai rau oricum. :)))
si eu astept dementa, sper sa fie prietenoasa.
Trimiteți un comentariu