Reciteam des pasajele, dar treceam repede peste prima parte pentru ca preferam minunea spontana, "naturala" (?). Abia azi mi-am dat seama ca indoiala e obligatorie. Unde exista doar certitudini nu e loc pentru miracol, indoiala e cea care ii permite sa existe. Lumea asta, asa stramba cum e, poate fi locuibila.
*traduse / macelarite de mine (cu ditamai jena): "realitatea e alta, e cea de unde tocmai ne-am intors si unde lucrurile stau altfel". Si doar cand ramaneau singuri, in spatele ultimului zid de tacere care ii proteja de ei insisi, inchideau ochii si indrazneau sa priveasca acel loc profund si alunecos unde incatusata si cu calusul la gura inca mai traia indoiala si balbaia neobosita: "ce e realitatea?"
Da, toate sunt cum se vad; nu e bine, nu se poate face nimic, dar nu conteaza. Exista o alta realitate unde lucrurile sunt cu totul si cu totul altele.
In carnea lor pastreaza inca posibilitatea miracolului ca o stare initiala in fata careia realitatea e doar o deviere secundara, o proiectie neinsemnata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu