Mi-e dor de D si de programul pe care mi-l facea: ma cara cu rolele pe sosele si rape, cand oboseam ne dregeam cu bere, cumpara ceva de mancare si ne mutam la mine, beam vin pana ne faceam prastie, apoi se ducea cuminte acasa. Si asa bucurestiul devenea suportabil.

De cateva ore ascult OCS pe iutub si caut un substitut alcoolului pentru ca nu pot asculta muzica romaneasca treaza (cred ca mi-am format un reflex) si nu fac fata dorului asa, pe uscat. 

Toata ziua a sunat chillout, am dormit pe el, am lucrat, am pierdut timpul, am visat la Ibiza si n-am avut nici pe naiba. Acum sunt la ocs - metodic, pe albume, in ordine cronologica - si ma perpelesc, n-am somn, beau ceai dupa ceai ca sa ma tin departe de alcool.

Retrogradez emotional: iar visez dinainte de 18 ani, ma inhiba mancarea, dorm putin. Angoasele in schimb infloresc, obsesiile asemenea, nu stiu unde o sa ajung in cativa ani. Hai niste Coma din 2002. 

Calculatoarele au si ele un ciclu de viata; ala vechi trage sa moara in fiecare an inainte de congresul national. Cel nou are o periodicitate mai greu de intuit, nu-l apuca doar primavara, ci inainte de sesiunile pentru serviciu isi blocheaza ostil tastele. Acum ca i-a expirat versiunea de evaluare e bun si docil (si inutil).

Metroul se termina in mijlocul unui deal ciuntit: in dreapta nimic, in spate in zare ultimele blocuri ale orasului, la stanga spitalul; doar doua cabinete. Agenda in care imi scrisesem adresa era veche si incepea cu sunetul unei capsatoare - in iunie 2010 il auzisem o zi intreaga si mi-l notasem pentru ca-mi amintea de pasarea-arc a lui Murakami. O luna mai tarziu incepea sa se intample si sa se schimbe si continua sa.
Intreb de sef, mi se spune sa astept. Dupa 20 de minute mai intreb o data, mi se raspunde ca merita sa astept :) In timpul asta ma suna de la primarie ca sa ma pun in contact cu ei cand o sa fiu specialista, ca locuri ar fi. Buuun, ma inviorez un pic. Dupa 50 de minute apare numitul. "Din ce spital ziceai ca esti? Aaah, pai voi mereu ajungeti bine, nu ca altii; va aseaza seful vostru pe locuri bune". Nu stiu. "Noi aici suntem 2 pe 3 locuri. N-au angajat un al treilea si parerea mea e ca nici n-o sa-l."

N-am auzit azi capsatoarea, dar a meritat asteptarea. Acum urmeaza vacanta, final de rezidentiat, certificat de specialist, somaj. Si sper sa fiu a treia.

M-a tinut pana ieri - mi-am cumparat prima ciocolata; de multe ori e cea mai sanatoasa optiune la serviciu.
Mda.

Va vad cu imaginatie.

Intr-o luna jumatate termin rezidentiatul; petrecerea de adio o organizeaza rezidentii de penultimul an (colegul M si toledana semialfabetizata), dar cadourile le alegem noi astia care terminam si trebuie sa se incadreze in vreo 200 de euro de persoana, cred.

Nu prea stiu ce sa aleg. Prefer senzatiile in locul obiectelor si cheltui mai mult pe restaurante si carti decat pe haine si accesorii (de la Craciun nu mi-am mai luat nimic), asa ca sunt excluse stilourile, ceasurile sau gentile. In afara unei calatorii scurte intr-un oras (nu turism rural pentru ca n-am masina), n-am nicio alta idee. Poate aveti voi.

Ma intreb daca toledana care a parut surprinsa ca nu ma duc in insule (termina rezidentiatul la anul si uneori mi se pare ca-i stau in coasta) e rauvoitoare sau doar netoata. Azi mi-a corectat in CV "carné" cu "carnet" si mi-a zis ca se spune "clase B".
Aiurea. E "carné de conducir tipo B", nici carnet, nici clase, nici su puta madre.

De aseara tot incerc sa-mi fac un CV, deja sunt cu nervii tandari.
Citesc pe internet ca trebuie sa aiba 2 pagini, experienta profesionala si scoala sa fie in ordine cronologica descrescatoare, publicatiile sa vina intr-o anexa, nu umpland paginile aiurea, iar hobbyurile mentionate doar daca au legatura cu postul.
Tizul aseara sa schimb verdele cu albastru (imprimanta scoate alb-negru oricum). Si sa-mi trec hobbyurile ca-i intereseaza ce fel de om angajeaza, nu doar studiile si munca.
Specialista T dimineata ca trebuie sa-mi trec publicatiile. Si habar n-avea ca exista "carta de presentación". Necesar CVul, dar tot la o discutie intre sefi o sa se ajunga.
Tutora C sa-mi explic stagiile din rezidentiat (de parca n-ar fi o formare stabilita prin lege, publicata in MO), ca nu-i totuna sa fac infantil la noi - centru de referinta national - sau in alta parte. Si sa-mi trec studiile in ordine crescatoare, ca "asa se face in Spania" (doar ca aia care scriu despre asta pe internet au o alta parere)
Specialista N spune ca poate avea oricate pagini sunt necesare. Si ca scriu ce scriu in el, dar ma angajeaza daca ma cunosc.
Prientena N are un CV de 6 pagini plin de balarii - anume insirate tooaatee stagiile din rezidentiat, inclusiv alea complementare si de umplutura, 3 randuri de text ca sa spuna c-a terminat facultatea.

Acum nu stiu daca "asa se face in Spania" si ar trebui sa-i ascult pentru ca si sefii de sectie sunt la fel de petarde ca astia sau din contra, sefii stiu cum trebuie sa arate un CV.

Mi-ar fi greu sa plec de aici (m-am gandit, dar n-am facut nimic) stiind ca exista asa ceva. Cam cum mi-a fost plecand din bucuresti sa renunt la a ma duce la teatru.
Zilele trecute m-a cam luat jalea, o tot intrebam pe prietena O. ce mai stie de diferiti actori. Nici ea nu mai fusese la teatru, dar ii vedea la filmari. Caru' cu bere avea un cuartet si bratele mate ale violonistei mi-au amintit de studentii din Cassandra, de mirosul salii, de Strada Franceza la iesirea de la spectacol. Am trecut pe acolo, dar n-am vazut intrarea, nu stiu daca s-au mutat. N-am reusit sa ajung la Bulandra, la niciuna din sali, zona Icoanei mi-a ramas ascunsa oricat m-am straduit sa-mi amintesc unde e.

Zilele astea ma umplu de stiinta - congresul de infantil din Madrid. Sefa societatii e tot isteata aia de anul trecut care i-a numit provinciali pe organizatori la ei acasa. Anul asta ne citeaza dintr-o "zarzuela tipicamente castiza y madrileña". Iar in fondul foto apar cele 4 turnuri din nordul orasului, cam asa:

Ati vazut bine, avionul e un bombardier. 

Ce frumos am mintit amandoi, ce bine ne statea impreuna si alaturi de familia mea, de pana si eu ma entuziasmasem pana la insomnie. Si as fi vrut sa continue asa pentru ca ma simteam acasa. Dar a fost doar o ciorba reincalzita care s-a dus in ma-sa la intoarcere, la poarta de imbarcare. Din toata povestea asta cel mai rau imi pare de ai mei; s-au bucurat vazandu-ma cu ceva stabil cand tot ce ma privea era incert.

Bine, mi-ar parea rau si de mine daca n-as sti ca am meritat-o. 

Pasul urmator al minciunii e sa trimit pozele pe mail, cum am promis.