Cum guvernul a taiat cu avant de la cercetare (+  educatie, sanatate, handicap...), Institutul Canar de Boli Tropicale a inceput o cheta; 325.000 de coco din partea... tan na na na na... Senegalului. Suntem pe drumul cel bun, zic.

Anul asta, vacanta low-cost (atat de low incat nici n-am intrat in economii, doar in prima de vara); am urmarit locurile in care au iesit joburi anul trecut si eu am zis nu, sa-mi fie de bine. Tara Bascilor cu autocarul, va sa zica.
Cand ajungi suficient de in nord, mizeria asta de podis se schimba cu niste munti decenti, maslinii si maracinii mamei ma-sii cu brazi, scade temperatura cu vreo 10 grade, mai o briza, mai o ploicica si cel mai important, se schimba oamenii :)
Bilbao e un orasel traversabil in lung si-n lat intr-o dup-amiaza, dar dupa 4 zile acolo m-a luat jalea cand a trebuit sa plec. Arhitectura draguta, cu rare excese, magazinase cu to' felu' (pantofi "vegani", sapunarie, accesorii haioase si cu mesaj, horchaterie de 5 generatii cu fotografii de familie si cu ultimul mostenitor servind). Lume mai faina ca acolo n-am vazut nicaieri, si nu zic de un chelner sau un vanzator, ci de absolut toti cu care am intrat in contact. Exceptionali bascii astia, n-am inteles cum au putut sa faca o ETA.
Eh, in San Sebastian m-am lamurit. Niste fumuri, niste fite, niste ciufuti ceva de speriat. Ne-am cazat intr-un colegiu cu internat care vara functioneaza ca hotel. Receptionistii vorbeau intre ei in euskera cand eram prin preajma, nu ne zambea nici dracu', ba ne-au si certat cand tizul a aparut fara tricou. Mai rau ca la scoala. Partea punk din mine nu era sa stea sa-nghita, asa ca noaptea ma dadeam cu skateboardul pe culoare (mi-am luat unul din Biarritz, midlife crisis-ul unora le vine mai devreme).
Oras seniorial, daca as fi venit dintr-unul mic, provincial, poate m-ar fi impresionat arhitectura, dar asa doar mi-a amintit de unele cartiere scumpe din Madrid. Zone verzi foarte extinse, trafic redus, multa grija pentru mediu. Magazine ca peste tot, lume bine imbracata, machiata, aranjata la orice ora si in orice cartier. Plaja renumita dar nu stiu pentru ce, ambarcatiuni ancorate in larg, nu doar in port, apa cu chestii plutitoare, asa ca am facut o singura baie in ultima seara, bleaaah.
Control de pasapoarte la granita cu Franta (autocar spaniol); m-au cam trecut transpiratiile pentru ca aveam doar buletinul, iar slavii din fata mea (n-am vazut de unde erau) aveau pasapoarte. Dar au avut francezii o prada mai usoara - au coborat un negru cu pasaport si card de rezidenta; l-au luat cu ei, pa si la multa revedere :(
Biarritz, desi mai faimos, n-are ifose, lumea e relativ draguta, nu te lasa sa te pierzi (a trimis primaria o scrisoare tuturor rezidentilor cum ca planul orasului e prost si turistii trebuie ajutati).
Vitoria, capitala administrativa a Tarii Bascilor, e cea mai provinciala capitala a regiunii. Clima si peisaje de podis, mancare de podis (si macelarii de cal), lume ok, zone kitsch, zone alternative, zone vechi in picioare. Cam atat, nu mare lucru.

Cu schimbarea de clima mi s-a vindecat dermatita care trecea in 4-6 saptamani; ce mi-e 6, ce mi-e 12.

Azi m-am vazut cu varu-meu ramas in tara si plin de bani. A venit la un congres la care a participat 2 ore in fiecare dup-amiaza si in care i s-a platit tot, inclusiv cheltuielile sotiei. Nu, nu-i medic de gauri, dar prescrie medicamente scumpe.
Ni s-au alaturat si 3 prieteni de-ai lui - unul din Bucuresti, ceilalti de prin Moldova (pe cale de pensionare). La intrebarile lor am raspuns ca o ratata innascuta. Spre deosebire de ce cred cei ramasi si "aranjati" (inclusiv colegi de an, nu doar 'ai batrani), majoritatea nu ne ducem sa ne umplem de bani, nu ne intereseaza sa luam ochii pulimii cand ne vizitam parintii.
Asa ca la toate intrebarile (inclusiv cele gen mama - "cand te mariti?") am dat raspunsul gresit. Am un part-time, n-am de gand sa-mi iau casa, n-am masina, n-am de gand sa ma marit, n-am aer conditionat, nici macar televizor. Cred ca l-am facut de rusine pe dom' doctor var :)) Am sunat-o pe mama s-o avertizez in caz ca aude de la matusi-mea ca-i vai de steaua mea.
In afara de faptul ca-s din ce in ce mai eco (si nu pt ca-s din ce in ce mai saraca), idealul meu de libertate a fost intotdeauna confortul cu minimum ca sa ma pot misca. Nu-i stanga, nu-i anticonsumerism, e doar spatiul limitat din caravana din capul meu.
La doar un an si jumatate de la emigrare, ca raspuns la o nemultumire a mamei, scriam asta. Acum, la 5 ani de cand sunt aici, gandesc la fel doar ca nu-mi mai pasa. Si rad cand aud moldoveanul spunandu-mi, cu gest de numarat bani, sa fac garzi ca sa castig "prestigiu" :))
Bre frati romani, astea-s povesti de adormit capsunari, nu pe cei plecati dupa cai verzi pe pereti!

Conferinta azi cu fandositii aia din justitie despre evaluarea handicapului in fibromialgie si oboseala cronica.
Moderatoarea a venit intr-un beetle roz ca un milkshake de capsuni. O jurista a coborat atat de tantosa dintr-un taxi de-am crezut c-a gresit adresa.
Presedinta de onoare a nu'sh carei asociatii de fibromialgice era Printesa, asa ca trei colege dintr-un alt centru s-au imbracat in culorile Spaniei republicane, dar La Leti nu ne-a onorat. Pacat.
Magistratii au intrat in sala si s-au asezat la poza, 'na seara, 'na seara, camere, blitzuri, agitatie, ilustrii tepeni in scaune ca niste divi si dive, vai vai.
De incalzire a vorbit singurul medic invitat, un neurofiziolog care ne-a explicat printre altele ca exercitiul prescris e un tratament foarte util, doar ca urmatorul diapozitiv vorbea de taichi si qigong (n-am inteles cine-l prescrie), iar ultimul despre echipa medicala din care lipsea taman ala de recuperare.
Dupa cafeluta a vorbit o magistrata din Cantabria, monoton, circular, fara semne de punctuatie, dar privind direct in camera din stanga, apoi in cea din dreapta, insirand date si sentinte din comunitatea ei autonoma, timp in care am scris un mail, am frunzaritul FBul, m-am dat pe-un forum, iar cand in fotoliul de div s-a asezat judecatorul, am citit in diagonala stirile.
Multe fumuri, zero informatie, taiat venele in lung.

Azinoapte in timpul votarii eurovision citeam pe twitter 2 (probabil) brits - @Charles_HRH si @Queen_UK    - si radeam cu gura pan' la urechi.
Azi la un brunch cu niste expati vegetarieni ma hahaiam cu doi englezi.
Cam cat de rau trebuie sa ajungi ca sa te distreze umorul britanic?

Ce-o avea in ea o placinta cu ton care expira intr-o luna?
Da' biscuitii aia care m-au umplut de bube?

Zic niste domni citand din Harrison ca dependenta de produse cosmetice a unui ten uscat trece in 4-6 saptamani. :-/

Fizica invatata de la meditatorul al carui nume nu mi-l amintesc m-a ajutat sa intru la facultate; acum, la 15 ani dupa, e cazul sa profit si de celelalte invataturi.
Anume ca nu e niciodata prea tarziu sa te apuci de altceva. Era deja prof universitar cand s-a inscris la Stiinte Politice si era in sesiune cand imi facea harta astrala, previziuni pe anul in curs si ma intreba rabdator:
"Ia zi, Nume, care-s raspunsurile corecte la problema asta de jumatate de pagina?"
Cand nu stiam imi intindea o mana: "Ce spune intuitia ta feminina?"
Ehh, oricat se chinuia el sa mi-o dezgroape si oricate eforturi facea sa-mi creasca increderea in mine si in viitorul mic si negru, intuitia mea feminina dadea rateuri peste rateuri la fizica, iar in viata de zi cu zi era campioana in ale prostiei, obisnuita fiind cu teste grila, nu cu probleme cu raspuns incert.
Crescuta de mica drept toanta familiei, intuitia mea feminina ma avertizeaza in ultimul timp doar cu jumatate de gura si n-o iau in seama, doar imi aduc aminte tarziu ca parca a zis ceva.

"Oamenii tari pot sa infaptuiasca aproape tot ce doresc, dar nici cei mai tari dintre ei nu pot hotari ce sa-si doreasca" (Amos Oz - Sotul meu, Mihael)

Daca nu am eu grija de mine, cum sa ma astept la altul sa aiba? Si daca nu am grija de mine, cum sa am de altul? Si de cand e egoism sa am grija de mine?

Bucurestiul, in caz ca aveati vreo grija, e acelasi bucale cu multa spoiala.
Prima teapa mi-a dat-o o biserica. Eram pe langa Stavropoleos si am auzit toaca, m-am apropiat s-o si vad. Era acolo singura, neatinsa, si difuzoarele chemau credinciosii la slujba. Mda, hai pa.
A doua (si nu-s decat de 16 ore aici) a fost la Hanul Berarilor, repet, Hanul Berarilor, in zona Iancului (Bd. Pache Protopopescu) -  chelneri cu obrazul ca talpa pantofului care nu-ti mai aduc restul ca doar bacsisul e dreptul lor.

Preturi oribile peste tot, mai mari ca-n Madrid.

Acasa

Acolo unde tata opreste pe contrasens ca sa ma lase fix unde i-am zis.
Unde mama ma asteapta cu fructe, cafea, ceai, martipan, ciocolata.
Unde umblu desculta in casa desi mi-e o sila teribila de praful orasului.
Unde in sfarsit il intalnesc pe prietenul D si toate par in regula si la locul lor. Si ne plangem (mai ales eu) si bem, si ne facem curaj si mai bem, si ne spunem asteptarile si mai bem, si dezamagirile mici si repetate...  Si planurile -  pentru ca intotdeauna avem planuri cand vorbim unul cu altul. Si neinfrangerea, mai ales neinfrangerea.
Acasa e unde iti permiti sa alegi, unde toate mizeriile sunt optionale; dar pentru asta trebuie mai intai sa pleci, sa-ti faci un alt acasa cu program continuu si obligatoriu de care sa fugi. Dar acasa nicio intoarcere nu e posibila, zice Blaga.