Am visat, in sfarsit, casa noua. Era la munte si avea gradina; eram cu ai mei si cu tizul. Ei voiau sa plece, iar noi sa ramanem.
In viata reala tizul imi da senzatia de "acasa" in ambele sensuri - in cel bun si-n cel rau. Nu e pentru ca ma freaca la creieri ca vrea copii. E pentru ca dupa ce si-a renovat apartamentul a continuat sa foloseasca mobila veche a parintilor. Cam cum foloseam eu in bucale cestile bunicii.
Cand ma mai apuca dorul de duca ma gandesc ca asa greu imi era si cand ma desparteam de ai mei. Si ma vad ca am supravietuit. Si ca m-am refacut - oarecum oloaga, dar merg si asa.

***
Dupa 7 saptamani in care s-a luptat cu statistica, N. i-a dat dreptate.

***
Dorm putin si-s cu creierii zdrente. Si daca dorm 9 ore in fiecare zi sunt la fel; asa ca la ce bun?

***
Trebuie sa ma duc in bucale. Sau sa ma vad cu prietenii oriunde. Cu aia vechi cu care vorbesc aceeasi limba - anume acelasi tip de umor si de ironie. Avertizeaza Blaga ca "Anii se vor lungi/ incet, incet, cu tot mai mari pasi/ de la oras la oras".

***
Visez mult si placut; ma trezesc tamp-optimista si pe parcursul zilei ma deprim; apoi noaptea o iau de la capat. O sa incep sa-mi notez concluziile, pana acum mi-a mers bine cand am tinut cont de ele. Si-o sa fac rost de un Murakami sa-mi puna creierii la loc.

***
Incredibil cat de putin imi doresc! Azi as fi vrut doar un film politist (sa nu ma solicite emotional) si un ceai. Si de saptamani bune nu-mi doresc mai nimic. Ma afund in ganduri din care cu greu ies la suprafata cand mi se cere; as sta acolo o vreme - e cald, liniste si slab luminat.

***
Ma ia jalea ca o durere de burta - extrem de biologic, nu stiu de unde mi se trage si ce sa fac cu ea.