y la vida siguió como siguen las cosas que no tienen mucho sentido*

*evident, Sabina

Adevarul adevarat e ca n-am curajul sa-l infrunt (pe el, pe adevar). Cand am inceput sa ma interesez de visul lucid, am dat inapoi speriata de ce visez. Si cand am avut mai mare nevoie sa ma lamuresc (inaintea interviului pentru postul de pe granita cu Franta), am incetat sa visez, probabil de teama.
Cand ma pileam la ore dubioase prin cafenele cu muzica live, "planurile" mele de viata erau altele - anume sa n-am niciun plan si mai ales, mai ales nicio responsabilitate. Dar intr-o zi m-am trezit din siesta speriata intrebandu-ma ce naiba fac in Madrid.

Maestra de Reiki a spus c-o sa mi se ascuta intuitia. Asa e, doar ca nu-mi pica bine ce-mi zice. Si tot incerc sa negociez cu evidentele.  "Speranta ne ingaduie sa atingem un grad de stupiditate inaccesibil prin alte mijloace" :)
Pentru ca m-am hotarat sa visez, am facut-o - un fel de compromis intre ce voiam si ce stiam. Mi-a aparut prietena M (cea din Franta), cu intrebarile lui, meseria lui si maini barbatesti (chiar daca nu semanau cu ale lui) pe piciorul meu. Apoi ca sa nu exite dubii ca e chiar ea, a aparut si tatal M-ei. Nu mi-a zis sa-mi bag mintile in cap, dar intrebarea reala (pe care in urma cu 2 saptamani o luasem ca pe-o gluma) reluata in vis a fost ca o palma dupa ceafa.

Mi-am spus ca n-am sa mai vorbesc despre asta, asa ca postarea e de fapt despre uitare. "el trabajo más sucio y más siniestro fue cosa del olvido".