Se vindeca sau se uita, ceea ce, daca ai noroc, poate fi acelasi lucru.
Dupa un an trait intr-un cartier de imigranti din lumea a treia in care spaniola nu mai era a lui Sabina, ci lengua franca, m-am vindecat de complexul imigrantului. Remediul pe care il ghiceam instinctiv si pe care, pana in urma cu 2 ani, nu-l probasem decat in doze mici, s-a dovedit eficient.
Ultimele saptamani au fost de foamete; dar desi aveam experienta romaneasca, am refuzat supermarketurile si mi-am cumparat mancare de la chinezi si indieni, reinventandu-mi saracia dupa model Lavapiés. N-am mai calcat in Lidl - semana prea mult cu XXL-ul din care cumparam in perioada de stagiar; nici in AlCampo - un fel de Cora de limba spaniola.
N-am sa fiu niciodata intr-atat de saraca incat sa nu-mi permit sa uit.
duminică, 15 noiembrie 2009
duminică, 8 noiembrie 2009
Rushdie vorbeste despre lucruri pe care vrei sa le uiti; scrie senin, fara sa acuze, pare sa fie impresia unui prieten intim pe care doar pentru ca te simti vinovat (sau pentru ca-ti amintesti deodata ca esti vinovat) o vezi ca pe o aluzie.
Si scrie extraordinar despre intoleranta, despre imigrat, despre micile lucruri pe care le urasti, despre pierderea controlului.
Si despre cum asisti buimac la spectacolul propriu.
Si scrie extraordinar despre intoleranta, despre imigrat, despre micile lucruri pe care le urasti, despre pierderea controlului.
Si despre cum asisti buimac la spectacolul propriu.
miercuri, 4 noiembrie 2009
Azi, masa oficiala; in jumatatea rezidentilor colegul R, proaspat intors din vacanta, povesteste despre nemultumirea mea, fara sa dea nume:
- Am auzit ca de cand am plecat nu s-a mai dat nicio sesiune de vineri.
Colega A (care nu rateaza niciun curs si nicio hartoaga pentru viitorii angajatori slabi de inger) si colega N au intrebat de o mie de ori cine a zis asa ceva, daca a fost rezident sau specialist bla bla. Colegul R s-a tinut tare si nici nu s-a uitat la mine.
Dupa ce ofensatele au hotarat pedeapsa - "sa dea 2 sesiuni cine se plange" - le-am zis c-am fost eu si ca era adevarat, ca anul asta sesiunile de vineri s-au terminat mult mai repede decat anul trecut si ca peste 2 zile dau eu una, asa ca nu cumva sa lipseasca. Au schimbat tonul cu unul mai amabil jumatate in gluma, jumatate in serios.
De unde se deduce ca:
1. barfitul unuia absent, bagatul in viata lui sau in viata interlocutorului e intotdeauna ok, chiar si in grupuri mari (discutia despre colegul G. s-a intins pe toata masa, pana la seful al mare)
2. viata ta e intotdeauna interesanta, pe fata sau pe ascuns, nu conteaza ("ai iubit spaniol?", "de ce nu?"), in schimb parerea poti sa ti-o bagi in cur, nu-i trebuie nimanui si cine esti tu sa te plangi ca muncesti degeaba sau ca muncesti cat pentru doi.
3. daca tii neaparat sa-ti spui parerea, trebuie sa convoci toata sectia si s-o comunici oficial. In caz ca lipseste vreunul si n-o afla direct de la sursa, o sa inteleaga ca ai ceva cu el. Asta abia e barfa, nu de ce insoara O., nu de ce a ramas gravida cutareasca, nu cum era prea beat specialistul R ca sa ajunga acasa. Nooo, asta e libera circulatie a informatiei.
- Am auzit ca de cand am plecat nu s-a mai dat nicio sesiune de vineri.
Colega A (care nu rateaza niciun curs si nicio hartoaga pentru viitorii angajatori slabi de inger) si colega N au intrebat de o mie de ori cine a zis asa ceva, daca a fost rezident sau specialist bla bla. Colegul R s-a tinut tare si nici nu s-a uitat la mine.
Dupa ce ofensatele au hotarat pedeapsa - "sa dea 2 sesiuni cine se plange" - le-am zis c-am fost eu si ca era adevarat, ca anul asta sesiunile de vineri s-au terminat mult mai repede decat anul trecut si ca peste 2 zile dau eu una, asa ca nu cumva sa lipseasca. Au schimbat tonul cu unul mai amabil jumatate in gluma, jumatate in serios.
De unde se deduce ca:
1. barfitul unuia absent, bagatul in viata lui sau in viata interlocutorului e intotdeauna ok, chiar si in grupuri mari (discutia despre colegul G. s-a intins pe toata masa, pana la seful al mare)
2. viata ta e intotdeauna interesanta, pe fata sau pe ascuns, nu conteaza ("ai iubit spaniol?", "de ce nu?"), in schimb parerea poti sa ti-o bagi in cur, nu-i trebuie nimanui si cine esti tu sa te plangi ca muncesti degeaba sau ca muncesti cat pentru doi.
3. daca tii neaparat sa-ti spui parerea, trebuie sa convoci toata sectia si s-o comunici oficial. In caz ca lipseste vreunul si n-o afla direct de la sursa, o sa inteleaga ca ai ceva cu el. Asta abia e barfa, nu de ce insoara O., nu de ce a ramas gravida cutareasca, nu cum era prea beat specialistul R ca sa ajunga acasa. Nooo, asta e libera circulatie a informatiei.
duminică, 1 noiembrie 2009
In garda de ieri
Nu puteam sa-l privesc in ochi, avea nume german dar parea frate bun cu sarbul; incerc sa-mi amintesc daca avea barba sau nu, era mult mai blond si mai pistruiat pe fata si corp decat I.; nu m-am simtit niciodata atat de incomod in fata unui pacient (dar nici n-am avut vreodata unul care sa se uite la buzele mele cand ii zic cat timp trebuie sa stea in ghips).
I-am cautat situl pe internet - e pianist - si nu pot sa ma uit nici la poze din cauza asemanarii.
I-am cautat situl pe internet - e pianist - si nu pot sa ma uit nici la poze din cauza asemanarii.
duminică, 25 octombrie 2009
6 - 9 noiembrie
Sunt pe cale de a face o nefacuta. Si as vrea sa nu las nimanui detalii in caz ca; caut libertatea de anul trecut cand nimeni nu banuia ca ma intorceam pe jos in Lavapies noaptea pentru ca n-aveam bani de taxi si cand ma linistea sa stiu ca nimeni nu-mi ducea grija. Nu stiu cum reusesc altii (parintii mai ales) sa-mi transmita angoasa in locul precautiei si in loc sa ma tem pentru pielea mea, imi doresc sa ajung intreaga ca sa nu-i supar.
Am renuntat la televizor anul trecut cand am intrat in panica trecand pe langa niste musulmani in camasi lungi si cu barba din cuibul de imigranti din centrul Madridului. Cumparam fructe mereu de la acelasi algerian, incercam restaurante arabe, Marocul era fruntas pe "to do list", ma intelesesem bine cu colegii arabi din facultate si evitam sa ascult toate balariile despre musulmani, teroristi, drepturile femeilor bla bla bla. Si cu toate astea mi s-au taiat genunchii cand am trecut pe langa ei. O fi avut legatura cu fobia de barbosi din copilarie, nu stiu, dar cum in momentele alea incercam sa ma linistesc spunandu-mi ca n-or sa arunce in aer tocmai cartierul de imigranti cand sunt atatea institutii la indemana, am tras concluzia ca prostia nu poate fi a mea si ca era cu siguranta indusa. Ca sa evit subliminalele, am scos teveul din priza :)
Atunci de ce naiba am cosmaruri cand ma gandesc sa ma duc un weekend prelungit la Fes?
Am renuntat la televizor anul trecut cand am intrat in panica trecand pe langa niste musulmani in camasi lungi si cu barba din cuibul de imigranti din centrul Madridului. Cumparam fructe mereu de la acelasi algerian, incercam restaurante arabe, Marocul era fruntas pe "to do list", ma intelesesem bine cu colegii arabi din facultate si evitam sa ascult toate balariile despre musulmani, teroristi, drepturile femeilor bla bla bla. Si cu toate astea mi s-au taiat genunchii cand am trecut pe langa ei. O fi avut legatura cu fobia de barbosi din copilarie, nu stiu, dar cum in momentele alea incercam sa ma linistesc spunandu-mi ca n-or sa arunce in aer tocmai cartierul de imigranti cand sunt atatea institutii la indemana, am tras concluzia ca prostia nu poate fi a mea si ca era cu siguranta indusa. Ca sa evit subliminalele, am scos teveul din priza :)
Atunci de ce naiba am cosmaruri cand ma gandesc sa ma duc un weekend prelungit la Fes?
vineri, 23 octombrie 2009
immigrants are good, they`re like me (*)
Imi amintesc foarte bine ca eram chiauna si continuam sa beau usor jenata si tare amuzata; cum a reusit sa-mi smulga marturisiri neasteptate, asta nu mai stiu; nu era prima data cand mi se dezlega limba, dar era prima cand dadeam detalii sincere despre viata mea amoroasa; si culmea, ii si explicam metaforele alcoolice pentru ca musulmanul nu intelegea diferenta dintre "shot" si "long drink" :D
Da` pe vremea aia (2001? 2002?) eram mica si proasta si frustrarile imi erau proaspete. In 2005 a dat realitatea peste mine si nu mi-am mai revenit. Toti imi spuneau ca m-am schimbat, eu dadeam vina pe depresie si mi-era ciuda ca mi se citea pe fata. Am crezut ca m-am obisnuit cu sechelele pana azi, cand prietenul O., cu care nu mai vorbisem de ani buni, ma intreaba ce mi s-a-ntamplat. Si fara sa fi baut ceva, chiar incurcata de engleza mea dezastroasa, fara pic de confort, dar bucuroasa sa-l ascult si sa-l aud cum imi diminutiveaza numele, m-am trezit ca iar vorbeste gura fara mine si ca-i spun adevarul gol golut despre viata mea sociala (*); m-am blocat cand a venit vorba despre aia amoroasa si mi-am amintit (sper ca nu si el :)) despre cocktailurile explicative de acum cativa ani. Cum naiba reusesc sa fiu mai sincera cu el decat sunt cu mine?
Da` pe vremea aia (2001? 2002?) eram mica si proasta si frustrarile imi erau proaspete. In 2005 a dat realitatea peste mine si nu mi-am mai revenit. Toti imi spuneau ca m-am schimbat, eu dadeam vina pe depresie si mi-era ciuda ca mi se citea pe fata. Am crezut ca m-am obisnuit cu sechelele pana azi, cand prietenul O., cu care nu mai vorbisem de ani buni, ma intreaba ce mi s-a-ntamplat. Si fara sa fi baut ceva, chiar incurcata de engleza mea dezastroasa, fara pic de confort, dar bucuroasa sa-l ascult si sa-l aud cum imi diminutiveaza numele, m-am trezit ca iar vorbeste gura fara mine si ca-i spun adevarul gol golut despre viata mea sociala (*); m-am blocat cand a venit vorba despre aia amoroasa si mi-am amintit (sper ca nu si el :)) despre cocktailurile explicative de acum cativa ani. Cum naiba reusesc sa fiu mai sincera cu el decat sunt cu mine?
Ieri abia trageam sa mai fac inca o tura, ma rugam la Ugly Kid Joe sa ma motiveze, iar unul mic si chel trecea vajaind pe langa mine la dus, la intors, la sfarsitul pistei... Pe la al 7lea kilometru a aparut in sfarsit cineva mai lesinat si da-i si lupta neicusorule; am terminat 8 cu viteza multumitoare. Mi-a trecut si febra musculara pe care o ignorasem.
Problema e ca-s pe cont propriu si dezorganizata, nu se verifica mai nimic din ce stiu teoretic:
- stimulantele inainte de cursa (cafea, ceai) imi dau tahicardie; nici muschii si nici inima nu lucreza mai bine, din contra, pana si incalzirea e extenuanta
- carbohidratii my ass. Aseara am alergat dupa 20 de ore de nemancare; cele mai bune curse le-am facut cu burta lipita de sira spinarii. Nu, nici n-am dormit compensator, ba chiar am sarit peste siesta obisnuita
- febra musculara nu imi pare leziune, ci contractura. Nu trece cand stau si o astept sa treaca, doar cand schimb tipul de efort (izoton -> izometric)
- muzica nu e stimulanta, mai mult ma incurca pentru ca nu are ritm constant; imi face mai bine sa-mi ascult respiratia.
Cei de recuperare spun ca important e sa fii constant - 5-7 zile pe saptamana antrenand la pragul anaerob; pe siturile de sport se recomanda 3 zile pe saptamana (serii, deci tot la PA). Nu stiu pe cine sa cred mai putin si sa fac fix pe dos.
Problema e ca-s pe cont propriu si dezorganizata, nu se verifica mai nimic din ce stiu teoretic:
- stimulantele inainte de cursa (cafea, ceai) imi dau tahicardie; nici muschii si nici inima nu lucreza mai bine, din contra, pana si incalzirea e extenuanta
- carbohidratii my ass. Aseara am alergat dupa 20 de ore de nemancare; cele mai bune curse le-am facut cu burta lipita de sira spinarii. Nu, nici n-am dormit compensator, ba chiar am sarit peste siesta obisnuita
- febra musculara nu imi pare leziune, ci contractura. Nu trece cand stau si o astept sa treaca, doar cand schimb tipul de efort (izoton -> izometric)
- muzica nu e stimulanta, mai mult ma incurca pentru ca nu are ritm constant; imi face mai bine sa-mi ascult respiratia.
Cei de recuperare spun ca important e sa fii constant - 5-7 zile pe saptamana antrenand la pragul anaerob; pe siturile de sport se recomanda 3 zile pe saptamana (serii, deci tot la PA). Nu stiu pe cine sa cred mai putin si sa fac fix pe dos.
luni, 19 octombrie 2009
ba, da` si tu! stai cu fundul in 15 luntre*
63 minus cafetiera pe care a trebuit s-o inlocuiesc da 36 de eurici cu care se presupune ca supravietuiesc 2 saptamani, altfel spus cu, scuzati obscenitatea, 2,57 euro pe zi. Da` altfel e bine, asa zice fratele meu din balcani, ca cica mi-e bine aici, dar nu stiu io sa fiu optimista. Cica m-am dus intr-o tara civilizata (adevarul e ca am cam uitat cum e dincolo, in cosmaruri imi amintesc ca lunar aveam cate o cheltuiala suspecta la intretinere) - mda, civilizata ar fi daca n-ar merge ca servitorii - cate 4 in rand cu tot cu caini**, daca legea antitabac ar fi reala, daca as fi primit scrisoarea de acceptare la curs (platit scump si organizat de o clinica privata in colaborare cu universitatea) in cele 5 zile pe care le aveam la dispozitie ca sa-mi finalizez inscrierea si nu dupa 3 saptamani, daca nu s-ar barfi si nu s-ar pune intrebari indiscrete.
Acum ca mi-am scuipat suficient in ciorba, ma duc sa alerg.
* prietena A. din bucuresti careia ii explicam dilema: sa astept sa vad Amsterdamul ca sa ma decid sau sa ma apuc de pe acum sa invat suedeza, ca oricum Olanda e prea aglomerata?
** ma intreb cat o costa un pekinez ca ala pe care era sa-l calc cand alergam
Acum ca mi-am scuipat suficient in ciorba, ma duc sa alerg.
* prietena A. din bucuresti careia ii explicam dilema: sa astept sa vad Amsterdamul ca sa ma decid sau sa ma apuc de pe acum sa invat suedeza, ca oricum Olanda e prea aglomerata?
** ma intreb cat o costa un pekinez ca ala pe care era sa-l calc cand alergam
vineri, 16 octombrie 2009
Daca mi-e rusine sa-mi pun numele pe ce scriu, de ce las totusi blogul public? Poate pentru ca sper ca m-o convinge ca nu-s atat de __ pe cat ma face sa ma simt cea mai usoara aluzie.
De unde punctul asta nevralgic? De ce izbucnesc asa de usor? Si de ce trec dintr-un loc in altul, mereu sub alt nume, cu alta voce, cu alt scris? Pana si cei cu care interactionez doar pe internet devin cunoscuti de care trebuie sa ma ascund cum ma ascund de cei din viata reala (reala, pe dracu! Nimic mai fals decat fata pe care o afisez, decat scuzele pe care le gasesc, decat tonul pe care-l folosesc; reala sunt doar cand raman cu mine si nu incerc sa ma mint).
Cu peruca si machiajul potrivite nu mai e minciuna, e aproape joaca, asta pana devine real; e felul meu de a ma convinge, de a ma adapta. Uneori (ca acum) sunt obosita si vreau sa-mi dau toate jos de pe mine, sa nu ma uit in oglinda cand ma demachiez si sa dorm pana uit. Sau sa alerg pana uit. Sau sa fug pana uit. Sau pana ajung unde fata mea imi pare masca si pot sa mi-o port asa - surprinsa, pana va fi nevoie de alta. De care mi se va face sila, ca de toate pana acum.
Ultima data cand figura mea uimita a valorat ceva a durat aproape un an. Ma minunam de tot ce vedeam, uneori ma lasam dusa, alteori imi doream sa ma las si mai usor. Pe vremea aia eram a nimanui, casa era doar un popas, nu dadeam explicatii, nu cautam scuze sa lipsesc de la intalniri, ma duceam la ele sa vad cum reactionez, descoperisem iesitul "de umplutura" si mi se parea interesant ca orice noutate, pe vremea aia ma trezeam langa barbati cu care nu voiam sa am de-a face. "Umplutura" a durat multe luni, de Craciun s-a evaporat cu tot cu "insotitori" si m-am trezit singura pe strada cautand lumanari prin magazinele chinezesti.
Acum nici singuratatea nu mai are farmec pentru ca impart apartamentul si viata mea devine obositor de reala. Acum adevarul e ca nu prea ies din casa sau daca da, le ascund ca ma duc singura. Acum adevarul e ca nu mai exista nimeni, nici macar de umplutura. Acum adevarul e ca a trecut mult timp de cand am ajuns aici si n-am prieteni, a trecut mai mult decat imi inchipuiam ca va dura. Acum nu ma mai mint si recunosc ca spaniolii mi se par insipizi (sau oi fi vulpea la struguri), "date"urile plictisitoare, si trasaturile tatalui meu in firea mea - insuportabile pana la nevroza.
De unde punctul asta nevralgic? De ce izbucnesc asa de usor? Si de ce trec dintr-un loc in altul, mereu sub alt nume, cu alta voce, cu alt scris? Pana si cei cu care interactionez doar pe internet devin cunoscuti de care trebuie sa ma ascund cum ma ascund de cei din viata reala (reala, pe dracu! Nimic mai fals decat fata pe care o afisez, decat scuzele pe care le gasesc, decat tonul pe care-l folosesc; reala sunt doar cand raman cu mine si nu incerc sa ma mint).
Cu peruca si machiajul potrivite nu mai e minciuna, e aproape joaca, asta pana devine real; e felul meu de a ma convinge, de a ma adapta. Uneori (ca acum) sunt obosita si vreau sa-mi dau toate jos de pe mine, sa nu ma uit in oglinda cand ma demachiez si sa dorm pana uit. Sau sa alerg pana uit. Sau sa fug pana uit. Sau pana ajung unde fata mea imi pare masca si pot sa mi-o port asa - surprinsa, pana va fi nevoie de alta. De care mi se va face sila, ca de toate pana acum.
Ultima data cand figura mea uimita a valorat ceva a durat aproape un an. Ma minunam de tot ce vedeam, uneori ma lasam dusa, alteori imi doream sa ma las si mai usor. Pe vremea aia eram a nimanui, casa era doar un popas, nu dadeam explicatii, nu cautam scuze sa lipsesc de la intalniri, ma duceam la ele sa vad cum reactionez, descoperisem iesitul "de umplutura" si mi se parea interesant ca orice noutate, pe vremea aia ma trezeam langa barbati cu care nu voiam sa am de-a face. "Umplutura" a durat multe luni, de Craciun s-a evaporat cu tot cu "insotitori" si m-am trezit singura pe strada cautand lumanari prin magazinele chinezesti.
Acum nici singuratatea nu mai are farmec pentru ca impart apartamentul si viata mea devine obositor de reala. Acum adevarul e ca nu prea ies din casa sau daca da, le ascund ca ma duc singura. Acum adevarul e ca nu mai exista nimeni, nici macar de umplutura. Acum adevarul e ca a trecut mult timp de cand am ajuns aici si n-am prieteni, a trecut mai mult decat imi inchipuiam ca va dura. Acum nu ma mai mint si recunosc ca spaniolii mi se par insipizi (sau oi fi vulpea la struguri), "date"urile plictisitoare, si trasaturile tatalui meu in firea mea - insuportabile pana la nevroza.
