Dupa ce ma trotilez cu niste necunoscuti, simt un fel de infratire cu toti ciudatii din cartierul gay si din ultimul metrou al noptii. Si pt cateva ore Madridul e acasa.
Cea mai buna inventie din ultimii ani e comunitatea meetup. Orice neadaptat isi gaseste locul si ceva de facut.
Un cantec vesel (cu mult suflet) s-ascultam.

M-am spalat din cap pana-n picioare ca sa scap de mirosul lui. La serviciu am observat ca-mi miroase pulloverul a el si m-am enervat maxim.
In mod neasteptat, desi am fost distanta cu pacientii, aproape toti mi-au intins mana si mi-au multumit, or fi vazut (simtit) ca nu mi-e bine. O lectie folositoare de buna crestere si empatie pt astia care suntem mai ciufuti la consultatie.

Cu E nu mi s-a parut, n-am luat-o razna. Dar daca n-ar fi fost interviul, nu mi-as fi luat inima-n dinti sa-l invit.
Cu mai putin de o ora inainte de a pleca spre granita, pe fb imi apar chestii: "follow your brain, your heart is stupid as shit", "March on. Do not tarry. To go forward is to move toward perfection."

Citind pana la 3-4 noaptea, dormind putin si mancand la ore neobisnuite, in doua zile mi-am dat ritmul peste cap, am intrat si-am ramas o buna bucata de vreme in lumea din capul meu unde nu-mi era foame, nici somn, nu stiam daca trebuie sa-mi fie ceva, nu simteam ce ora e, de mi-era teama ca uit sa ma duc la munca. Perioada aia o vad acum ca pe o convalescenta deliranta - am trimis un CV pentru un post de pe granita cu Franta, l-am cunoscut pe E, mi-am pierdut capul si-am ramas cu ovarele.

Maica-mea imi spune ca ma simte intr-o tranzitie; eu ma simt in afara desi n-am fost niciodata inconjurata de atata lume ca-n astea ultime doua luni, probabil am atins maximul de socializare in viata de pana acum. In mod curios multe persoane s-au pus in contact cu mine nu doar ca sa-mi ureze sarbatori fericite si sa ma invite la masa, ci si ca sa-mi vorbeasca de locuri de munca. Din pacate niciodata n-am fost mai imprastiata ca acum - intarzii, iau metroul in sens invers, uit sa cobor din autobuz, uit ce mi se zice, trebuie sa ma gandesc bine daca e zi lucratoare sau nu.

O iau razna si-mi notez cum, in speranta ca poate mi se pare. De cand am fixat data interviului pentru postul de pe granita, viata mea a inceput sa i se intample alteia.
Peste 2  zile se incheie relatia profesionala cu E si ca sa ma conving ca nu delirez, ar trebui sa fac ceva cand etica nu mai serveste la nimic.
Peste 11 zile ma duc la granita la interviu si daca ma vor, am sa le zic pe loc da. Asta e termenul limita pentru a ma lamuri daca-mi sunt toate tiglele pe casa.

Exista desigur si posibilitatea sa raman in Madrid si sa mi se atraga atentia c-am luat-o pe aratura.

Intr-o zi am s-o iau pe aratura si n-am sa mai gasesc drumul de intoarcere. Vad ziua aia venind.

Azi m-am vazut cu colegul de banca dintr-a 10a, era in trecere prin Madrid. A venit cu nevasta-sa frumoasa foc si cu cele 2 fete aidoma. Si el arata bine, nu ca un viitor administrator de bloc cum vad pe fb c-au ajuns alti romani insurati. Nu-l mai vazusem din '97 si recunosc ca eram cam stressata pentru ca liceul fusese - si inca mai e - culmea snobismului bucurestean, iar eu n-aveam cu ce sa ma laud nici acum, cum nu avusesem nici atunci.
Mi-a luat mai bine de o ora si jumatate sa ma aranjez ca pana la urma sa-mi reconfirm ca vechile complexe de inferioriate fata de colegii mei "nomenclaturisti", pilosi, bastani sunt de mult vindecate.
Spre deosebire de insotitorii varului meu, pe M si nevasta-sa nu-i preocupa aerul meu conditionat sau masina pe care nu stiau daca o am; poate pentru ca si ei sunt imigranti si nu se uita in farfuria altuia.

varii

Printre amintirile traumatice din prima copilarie (gaurile in urechi, inundatia din Bulgaria) gasesc cu usurinta mirosul gradinitei: laptele ars, tocanita... Azi am pranzit la o conferinta niste "bonito a la riojana" - un fel de tocanita optzecista de peste sora cu moartea.

***
Primesc azi un e-mail publicitar de la women secret: 70% reducere la pijamale pentru primele 3 proaste nemancate doamne care se duc zilele astea la magazin, isi pun o pijama pe ele si ies asa pe strada. Un e-mail nu-l poti face sul, dar o pijama cred ca le-ar incapea.

***
Unul dintre profii cursului - un Dorel (la propriu) - si-a inregistrat adobele ca "marean".

Prietena R, din parinti sirieni stabiliti in Ro, are dubla cetatenie ca toata familia ei. Dupa licenta s-a dus la "acasa" din Alep unde-a cunoscut un arhitect cu scoala facuta in Bucuresti si a ramas. S-au casatorit si au avut 2 copii.
Ii scriu la cateva luni de la inceputul razboiului, imi raspunde ca "deocamdata sunt bine". Dupa inca niste luni Alepul ia foc si barba'su pune pe FB link catre ambasada Ro din Damasc; mi se taie genunchii si n-am curaj sa-i scriu.
In aprilie anul asta li se naste al 3-lea copil si in iunie ajunge cu ei (nu stiu daca si cu sot) in sfarsit la Bucuresti. Sunt in continuare acolo sau, cum zice ea, sunt "inca" acolo.
In vremurile astea in care ne permitem doar sa supravietuim, putine vesti sunt mai bune.

La 2 zile dupa a tspea despartire, urca pe fb o melodie care in limba lui vorbea despre prima zi din restul vietii. OK imi zic, o atitudine sanatoasa care-mi sta in gat.
Dupa inca vreo 10 zile, un link catre retete rusesti. Aha, bine, bravo, abia astept sa vad cum isi prinde urechile.
Azinoapte pun in sfarsit si eu pe fb un Asaf Avidan, "I don't laugh and I don't cry, I don't think about you all the time, but when I do, I wonder why; you have to go out of my door, leave just like you did before... One day baby we'll be old and think of all the stories that we could have told".
Ma trezesc pe la 5 dimineata cu remuscari, bai, e prea direct, nu-i frumos. Dau sa sterg linkul, dar vad ca prietena O, recent divortata, a zis ca-i place. Cateva ore mai tarziu tizul hop si el cu un like.
N-a mai ramas nimic de spus.

Un roman, un grec si-un spaniol, ca-n bancuri, au pus de-un proiect de biomecanica finantat de comisia europeana si au facut un curs online gratuit pentru 10 medici si un altul pentru ingineri.
Pe 30 septembrie se terminau inscrierile si pe 1 octombrie incepea cursul. Pe 2 ii scriu profului spaniol sa-l intreb ce face cu parola aia de nu mai ajunge. Mi-o trimite pe 2 seara.
Azi e 3 si-a picat situl (gazduit de greci).
Mai bine ne apucam de gradinarit.