O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. O sa-mi treaca si n-o sa lase urme. 

Astronomice

Daca luna noua e pe 27 si azi e abia 22, cum sa fac sa nu-mi plezneasca bunatate de cap pana atunci?

LE: s-ar putea sa fie de la echinoctiu, nu de la luna, sper sa-mi treaca azi, sa pot sa dorm, sa lucrez, sa nu ma mai curentez de toate cele.

Astrologice

Azi planetele s-au asezat stramb. Cei ce lucrati cu "publicul" luati-va concediu sau casca de protectie, a inceput ticneala!
Imi spusesera colegele psihiatre ca exista perioade in care nebunii se decompenseaza. Imi explicase la inceputul stagiului doctorita cu care lucrez ca importante sunt bunele maniere si empatia cu pacientul, de unde am inteles ca auzise de cum imi sarea tandara si mi s-a facut rusine. Asa ca mi-am probat fata zen.
Azi spaniolii astia pasnici si rabdatori au devenit agresivi. Cand in sfarsit s-au terminat pacientii, a inceput sa urle infirmiera. Si cand ar fi trebuit sa fim in metrou spre casa, terapeuta, in loc sa zica merci c-o ajutam pentru ca e tuta si nu se descurca, a facut scandal de nu stiam cum s-o bagam mai repede in lift si sa fugim pe scari.

Vin ploile, ulcerul si nebunii. Nu deschideti usa necunoscutilor.

Pentru ca ma gandesc ca n-oi fi singura care n-a auzit ca exista online, iata aici radio bun de exersat urechea (sunt varza - confund vocile, nu recunosc personajele...) - teatru radiofonic; actori unul si unul. Link gasit la craciun tocmai cand l-a eliminat din blogroll.

Si mai comod - pentru ca poti asculta la orice ora, nu depinzi de emisie - un blog de asemenea teatru.

Cele doua tutore ne-au potrivit asa bine rotatiile, incat niciun rezident de an mare nu e pe sectie acum si trebuie scos dintr-un stagiu specific ca sa faca niste inter-consultatii generale pe care si le-ar putea bine merci imparti intre ele, ca doar sunt niste capabile (mai ales I.)
Pai nu. Azi I. a cerut tuturor rezidentilor mediani si mari sa faca maine interconsultatiile specialistilor in concediu. Eu am zis ca nu pot, pt ca specialista mea o sa fie in sala de operatii. Dupa 5 minute, primul misto: "ce rezident e aici cand tu operezi?" I-am explicat ca trebuie sa fiu in cabinet sa tin locul specialistei si ca nu ma duc la chirurgie agatata de fusta ei.
La pranz, al doilea misto; ii spun secretarei ca daca intreaba un coleg de mine, sunt cu C la oncologie. Tutora I. se baga singura in seama: "iar maine opereaza". Vai, ce-am mai ras.

Mi-au mai ramas 8 luni; poate reusesc sa tac. Ideal ar fi sa ma port ca si cum nimic nu s-ar intampla, dar asta e deja performanta.

Azi am fost intrebata daca e cald la mine in Rwanda.

Homefree

Intr-o zi o sa plec departe tare, unde maica-mea n-o sa ma poata intreba daca domnul tiz a fost insurat, ma-sa n-o sa-i puna perdele cand suntem plecati din oras, iar colegii de serviciu n-or sa fie curiosi si indiscreti. Dar cum in viata reala e imposibil sa dispar pur si simplu, o invat p-aia pe care o las in locul meu cum se porneste centrala, unde se tine cafeaua, cum sa para sociabila, cum sa zambeasca si cand scrasneste din dinti.

Ma vad din ce in ce mai antisociala. Am incercat detasarea, modelul de nimic nu e al meu; bai, dar nici al lor! Singura forma de adaptare care-mi reuseste fara eforturi e a turistului: imi pun fata tampa de "nu vorbesc limba" cand sunt intrebata (asta imi iese cel mai bine), fata inocenta cand fac ce nu trebuie, fata curioasa de "da' de ce asa si nu cum zic eu?" cand mi se dau ordine. Astea nu ma fac sa ma adaptez sau sa scap de furia acumulata, dar deocamdata ma tin pe linia de plutire. Cand s-o duce totul naibii sper sa fiu departe.

Eram doar de cateva luni impreuna cand i-am spus ca Lisabona e ca a doua mea casa.
- Da? Ma bucur sa aud ca te simti ca acasa!

Arghh, perversitatea limbii!

Am fost un copil docil de nevoie - prea fricoasa ca sa ma revolt pe fata, prea anxioasa ca sa incalc regulile pe ascuns. Nu m-am descurcat niciodata la mintit, ma inroseam,ma balbaiam, ma uitam pe pereti, iar la poker eram prea grabita pentru o cacealma.

Am invatat in schimb sa trisez (nu la carti) - sa intorc micile fapte in favoarea mea, sa las semne pe biletelele de tras la sorti; cu cei sugestionabili, am aflat tarziu, pot sa ma descurc fara trucuri.

Minciuna insotitoare partiala imi corupe si-mi dificulteaza trisatul. Vine un moment cand nu mai stapanesc situatia si trucul risca sa se arate. Alteori ma enervez asa tare ca sunt nevoita sa trisez incat o urlu in fata ca un repros.

Pana acum n-am reusit sa nu ma simt vinovata, desi o fac spre binele meu (daca nu am eu grija de mine, atunci cine?), spre [ce cred eu ca e] binele celuilalt ori al amandurora. Alteori justific prea mult "norocul" si se vede de departe intentionalitatea.

Cand incep sa trisez (aici e problema mea) cred ca deja ne merge rau. De cateva ori am incercat sa explic si sa conving inainte de a o face, dar cand n-am reusit am facut ca mine.

Ma viziteaza ai mei; fara graba