Si traducerea de ieri:
"La dus, picioarele calca fara probleme, dar la intors lucrurile se complica. Urmele pasilor de dus marcheaza drumul celor care-au plecat de foame, de frica sau de indoiala. Cele de intoarcere il deseneaza pe cel al nostalgiei sau al dezolarii. Urmele la dus sunt mai adanci, mai profunde, rezultate ale multor ezitari. Cele ale intoarcerii sunt mai intime, mai biografice. Toate au in comun speranta. La dus, speranta unor brate si imbratisari, toate de departe. La intoarcere, speranta ca memoria nu-ti joaca feste, ca ne asteapta cu ochii de dinainte, cu bratele apropiate, cu strazile dintotdeauna, cu arborii care nu au cazut"

"En la huellas de ida los pies se apoyan sin problema, pero en las de vuelta la cosa se complica. Las de ida trazan el camino de los que se fueron, por hambre, por miedo o por las dudas. Las de vuelta dibujan la senda de la nostalgia o del desconsuelo. Las de ida son màs hondas, más profundas, resultado de muchos cavilaciones. Las de vuelta son más íntimas, besadas por descalzos, más biográficas. En unas y otras el denominador común es la esperanza. En las de ida la esperanza son brazos y abrazos, todos de lejos. En las de vuelta la esperanza es que la memoria no haga trampas, que nos espere con los ojos de antes, los brazos de cerca, las calles de siempre, los árboles que no se derrumbaron" (Benedetti)


Cand trage aer in piept in mijlocul frazei, stiu ca urmeaza o veste proasta, ca o propozitie nepotrivita dupa punct-si-virgula.
Ieri l-au serbat pe N (zi de nastere si de sfant), pe 7 decembrie N ar fi trebuit sa-si sune chirurgul ca sa se opereze de anevrism. Azi dimineata a facut fsss. O ironie de care sper sa rad cu el.

Noaptea orfelinilor (2)

Primul 31 decembrie a venit cu febra si fara oferte de petrecere. Stateam la 15 minute de Sol, m-am dus sa mananc cele 12 boabe spaniole de struguri, n-am auzit nicio bataie, m-am intors acasa ferindu-ma de petardele si rachetele indienilor si a doua zi dimineata s-au bagat in seama cu mine niste italieni cheflii care nu ma credeau ca ma duc la munca (eram de garda).

Al doilea 31 decembrie n-a fost mai bine pregatit. Cinemateca nu rula nimic, nici concerte nu erau, orasul nu oferea absolut nimic. Am vorbit cu cativa colegi sa iesim, nu stiu ce au facut ceilalti, eu am fost in casa unui venezuelean. A gatit fenomenal, am baut amandoi mult, am mancat cele 12 boabe si a doua zi am lucrat.

Cel de anul trecut, al 3lea, l-am petrecut cu tizul in sudul Portugaliei, intr-un restaurant ieftior la care am facut rezervare cu cateva ore inainte. Nimic festiv.

Anul asta mi-am pus in cap sa fie spaniol. Vine tizul aici, Madridul e un oras viu, cu petreceri, cu forfota, gasim noi un locsor undeva, nu? Nu! Madridul e un oras ostil strainilor, de sarbatori lucreaza numai personalul medical, restul "serviciilor" petrec. Gateste-ti singur somonul in casa, mananca-ti boabele de struguri in piata sau in fata televizorului, restaurantele inchid, hai pa, ne vedem cand ne-om trezi din betie.
Ce intelege Spania din turism e sa faca greve de sarbatori si sa oblige strainii sa manance intre anumite ore si sa petreaca in hotel.

Nu caut un restaurant de hotel pentru ca nu vreau sa ma izolez cu alti straini, nu sunt turista in Madrid. Azi am sunat la trei localuri, unul nu a raspuns (era ora siestei, deh), altul mi-a spus ca inchide, al treilea - un angajat cu accent strain - mi-a cerut numarul de telefon in caz ca se hotarasc sa deschida.
Urate sarbatori in tara asta.

Credeam ca n-am sa gasesc inlocuitor umorului romanesc. In ce alta cultura ma mai distrez ca-n aia in care am crescut? Mi se parea extrem de complicat (si de la distanta, si ajunsa aici) si putin probabil indiferent de nivelul de stapanire a limbii.
Eh, m-am linistit. Durduliul asta e pe intelesul meu.

Rezulta ca:

Prietena D., care s-a straduit trei ani sa ajunga la Paris din diverse colturi ale Frantei, dupa un an nu stie cum sa plece mai repede. Si desi era mereu nervos-optimista, acum e deprimata si nehotarata. E medic specialist , vrea cetatenia ca sa-si aduca parintii la tratament si e preocupata de sarcina la peste 35 de ani (inca nu-i are). Era genul care nu se plangea de nimic si cauta mereu solutii. Nu mi-a venit sa cred c-o gasesc asa, nu disimula nici in romana, nici in franceza. 

Prietenei M viata in comuna la o ora de Paris in care s-a mutat i se pare insuficienta. Au o casa mare, gradina micuta, copiii cred firesc sau mai ceva (sunt peste graficele de neuro pe care le-am invatat, dar din asa mama desteapta ce era sa iasa?), m-am simtit extraordinar la ei, dar eu sunt disperata dupa un colt de iarba, o margine de oras, asa ca nu se pune. Stiu ce probleme are, dar pare ca nu se frustreaza. 

Si desi sunt prietenii mei si stiu ce am pe suflet si pe tiz il cunosteau doar de cateva ore, au tinut cu el pana la capat. Ii gaseau motive sa-i scuze inertia, ma trimiteau la Lisabona pe care n-o cunosc si la facut copii. 

O jale la intoarcere ceva de speriat. Oriunde m-as intoarce.

Din Paris

Cucoana din autobuz m-a intrebat daca vin din Spania. Nu stiu daca din cauza pantofilor la 2ºC sau pentru ca i-am lasat (cu nesimtire) in grija valiza cand m-am asezat langa ea.
I-am zis ca da.

***
Grupuri de militari patruland in aeroport si pe strada. Nu vorbesc de politie, jandarmerie, "securité" sau alti d-astia cu pulane. Ci de soldati cu mainile pe arme automate.

***
Care e motivul pentru care niste turci isi deschid in Paris restaurant grecesc la care servesc nu-stiu-ce anatolienne si imam bayildi (mamei ii iese mult mai bun)? N-ar avea clienti daca ar spune de la intrare ca-s turci?

***
La intoarcere, cum altfel, 40 de minute intarziere. Ma enerveaza asa tare Barajasul de los cojones ca uneori (de multe ori) mi se pare un motiv suficient ca sa schimb tara.
Ah, si a castigat PPul. Noi sa fim sanatosi!

Zenul asta nu-mi prea reuseste; vad ca ma mint cu succes, chiar credeam ca imi e mai bine.
Aiurea! Dorm mult, am cosmaruri si ma trezesc plangand cu sughituri. Nu visez orori, doar situatii pe care le stiu depasite in viata de zi cu zi. Cam asa cum visam in urma cu ani ca pic examene sau ca nu ajung la ele, desi in viata reala le luasem.

Post cu linkuri

Din indiscretia feisbucului care-ti spune ce si cine cui ii place si ce prieteni isi face, pornind de la Octavian am aflat ca Iulian Tanase (o descoperire placuta in calculatorul vechi) are un blog pe care tot apare pomenit Mitos Micleusanu.
Cine e domnu' si ce stie sa faca in afara de "avem di tati" (era tot ce stiam despre el pana azi)? Azi am dat peste asta si asta si inca cateva; ceea ce va doresc si voua.

La decolare, pustoaica de pe scaunul din spate a facut un atac de panica. Maica-sa a incercat s-o calmeze, dar cred ca pana la urma i-a trecut cand trebuia sa-i treaca. M-am contagiat si m-am enervat, "macar de ar tacea..." La aterizare a mai facut unul.
Domnul tiz imi vorbeste in continuu de criza. Vai ce salariu mic are (cat mine), ce serviciu de rahat (contract nelimitat, al meu expira in 6 luni), vai ce de bani se duc in fiecare luna pe casa (mai putini decat pe chiria mea), se simte criza, e clar, la birou numai despre asta se vorbeste, lumea e panicata, el incearca sa se pastreze zen (nu-i prea iese). Nici mie cand imi vorbeste el.
Bolnavii (si parintii mei).
Si parintii copiilor bolnavi.

De la toti astia am pretentia sa se stapaneasca pentru ca nu vreau sa ma molipsesc. Dar ce drept am sa ma pierd cu firea cand nu e boala mea, nu-i copilul meu, nu fac eu atacuri de panica? Cine sunt eu sa le cer altora sa nu se lase coplesiti?

Asa ca de azi sunt zen. Da' rau de tot (sau bine de tot).
Am zis? Am zis!

La mijlocul lunii o sa ma duc cateva zile la Paris sa vad niste prietene. Constat ca acolo am mai multi prieteni si colegi pe care i-as vedea decat am in Madrid.
De tinut minte.