Abia ma tarasc pe pista; respiratia se regleaza repede, dar imi obosesc picioarele. Nu-mi place stretchingul, rar ma incalzesc cu adevarat si inca si mai rar fac "racirea".
La castiguri mici in yoga, lungeam mult durata. Au inceput sa se simta efectele adevarate cand am injumatatit brusc sesiunea; acum una dureaza ca la inceput - 8 respiratii pe asana - dar sunt mult mai flexibila si evit contracturile.
Ma gandesc sa fac la fel si cu alergatul; in locul unor curse lungi de 4 ori pe saptamana, mai bine curse jenant de scurte de 2 ori pe zi vreo 4 zile, a 5a zi pauza, a 6a zi o cursa lunga, a 7a zi pauza. Important e sa ajung la totalul saptamanal de asta toamna. In caz ca sar un antrenament, pierderea e mai mica. Iar la distante scurte pot lucra mai bine viteza.

un pic de normalitate

- cand iubita poloneza cu pantofi de papusa a prietenului basc E. imi spune ca mananca ciorba
- cand suedezul care-si termina berea pe strada arunca ambalajul la gunoi
- cand fiecare dintre noi scoate mobilul sa-si calculeze partea din nota de plata
- cand ai mei imi raspund fara sa ma intrebe de ce vreau sa stiu
- probabil c-o fi normal si sa am doruri cretine, or fi de duca, nu reale


Nu, indiferent de culoarea pielii, nu e normal sa fiu intrebata pe strada sau in supermarket daca vorbesc spaniola (de parca ei ar vorbi altceva). Nu e normal nici sa-mi spuna un pacient ca are o servitoare ("sirvienta", nu "empleada" cum zic toti) romanca. Si cu siguranta nu e normal sa ma simt prost sau ciufuta de fiecare data cand ii atrag atentia vreunei colege de apartament ca face mizerie in zonele comune.

"- A veces, cuando me levanto y me miro en el espejo, me parece estar viendo a otra persona. Si no ando con cuidado, esa persona me va a ir dejando atrás.
- ¿No sería mejor que la dejaras pasar delante? - dije.
- Entonces, habiéndome quedado atrás, ¿dónde me metería?
- Si fueran dos o tres días, podrías quedarte en mi casa. Tratándose de ti, que te has perdido tú sola, siempre serás bienvenida."
(H. Murakami - Sputnik, mi amor)

Poate seful, cand ne-a dat temele pentru sesiune, si-a pus in cap sa vada cine pe cine enerveaza mai tare (el pe noi sau invers); azi l-am invins. Se scorojeau peretii de plictiseala, cadeau capetele adormite, io dadeam inainte cu explorarile functionale, imi impleteam parul de nervi si constatam tardiv ca schimbasem gresit ordinea diapozitivelor.
Dupa gramada de critici facute de seful actual si de seful "onorific" si discutiile iscate de marimea literelor, lipsa pozelor (am avut grafice, ei voiau poze) si aprozodie, o multime de colegi de rang mai mic au venit sa ma linisteasca, sa ma bata pe umar, una m-a si imbratisat, "asta ni se intampla tuturor". Sensibilosi oamenii astia! Eram doar obosita, nu incurcata, nici indispusa.

In alta ordine de idei, pentru ca nu vreau sa ajung sa ma porcaiesc pe blogurile altora, spun doar aici ca-mi plac de mor comentariile barbatilor romani referitoare la conationalele care umbla cu straini.

sindromul raducioiu

M-am obisnuit sa nu stiu sa ma exprim, sa trebuiasca sa ma gandesc, sa ma incurc si sa renunt. Presupun ca din cauza asta nu-mi pasa cand nu reusesc sa spun in romana ce vreau. Jumatatea de ora vorbita cu mama o data la cateva zile nu-mi foloseste. Incep sa tac si-n romana, de multe ori tac si in sinea mea, desi acolo pot sa dau backspace si sa sterg greselile, doar ca mi-e lene sa reformulez.

Ne-vini

Cand imparteam zborurile cu compatrioti asteptam imbarcarea la alte porti ca sa nu-i aud vorbind. Acum mi se face sila de mine cand ma vad gandind in sabloanele lor imbecile, cand imi critic gazdele desi eu sunt neica nimeni din fundul balcanilor. Se spune ca asta ar fi faza a 2a a emigrarii; Rushdie vorbea in "Furia" despre ea (si-n "Versete", dar acolo o facea atat de discret incat daca n-ar fi fost vorba despre musulmani, n-as fi sesizat-o), dar n-am retinut nicio etapa ulterioara.

Ne-acasa

Vara pe care o simt si acum, care a dat un rost tuturor anilor care i-au urmat (singurul rost, singura motivatie), la care cu drag ma intorc cand trec poduri peste autostrazi e a lui `85. Am amintiri concrete de umplut doar cateva minute (niste poduri din Budapesta, turnul cu ceas din Praga, o vale plina de tantari, cat de amabili au fost cehii, cum ne ascundeam - eu si fratele meu - sub patura ca sa platim in campinguri pentru 2 persoane in loc de 4, un display circular din nu stiu ce oras, cred ca unul din RDG) si am senzatii de siguranta, de "totul e bine si la locul lui" de fiecare data cand inchid ochii si ascult limbi pe care nu le inteleg.

Cat mai departe, cat mai diferit.

Pana la Stockholm am avut escala in Amsterdam; primul avion a fost plin de spanioli (deja imi pareau "de-acasa") care nu intelegeau boaba din engleza stewardeselor si urcau genti si haine mari ca bagaje de mana. Am stat cu jacheta langa mine si cu geanta sub scaun pentru ca in marea migratie a tiganilor n-aveam loc sa arunc un ac. La Amsterdam ibericii s-au imprastiat prin alte zboruri si am calatorit cu blonzi poligloti, cu borsete sau valize minuscule de mana. Ascultand si neintelegand glumele in olandeza ale pilotului m-am relaxat, fara urma, fara oras de origine, fara vreo legatura intre pasaport si destinatie, gandind, citind si vorbind in lingua franca, ne-acasa, ne-musafir, nimeni, oricine. Toate erau bune si la locul lor.

Noi locuri

... de ars adrenalina.
De obicei erau fata si urechile - pana-n varf. De cand au aparut ochii astia incerti si accentul de Extremadura, simt o pleznitura pe spate.

colectionez ratati

Eu: Nu crezi ca e enervant sa aud aceleasi intrebari idioate de fiecare data cand mananc cu cineva? Eu nu comentez alegerea altora.
Domnul P: Asta-i soarta minoritarilor.


Dupa ce i-am tinut toata seara umbrela pentru ca nu stia s-o foloseasca ("in Spania nu ploua, d-aia nu stim sa mergem cu umbrela pe strada"), ajungem in sfarsit in restaurantul gol pentru care facusem cu grija rezervare.
Domnul P: Nu iese nimeni pe vremea asta din casa.
- Aiurea! Era Paseo del Prado plin de babet.
- Ei da, ies. Dar tinerii nu... Sau ma rog, astia de varsta noastra...
(cum adica sau ma rog??)


Domnul P: Petrec prea mult timp cu colega de apartament fara sa avem o relatie.
- E bine sa te intelegi cu colega de apartament (adanc :) )
- Da, dar nu e niciun interes la mijloc, nicio atractie. Adica da, ma atrage sexual (de parca m-ar fi interesat) pentru ca e frumoasa (confirm), dar atat, nu e nimic intre noi.
- Cred ca te complici.
- Crezi?
- Sigur! (din ciclul "numai prostii au certitudini" - eu am gramada)
Discutia n-a ajuns nicaieri, a repetat ca isi ignora alti prieteni pentru ca petrece prea mult timp cu ea din comoditate.


Domnul P: De ce nu citesti in romana?
- De ce sa citesc in romana?
- Din comoditate.
- Comoditatea tampeste.
(sper c-a inteles multiplele a propos-uri, am gandit-o cu multa furie, am spus-o cat am putut de politicos, dar cred ca-mi iesea fum pe nari)


Domnul P: Deci de San Jose (un weekend prelungit) nimic, pentru ca lucrezi?
(cum adica nimic? lucrez, am 2 garzi in 3 zile)
- Ihim, lucrez.


Domnul P: Am avut o prietena care lucra pentru o companie aeriana. Ne-am despartit pentru ca lucra prea mult.


Domnul P: Aveam o "prietena culturala" cu care vedeam expozitii si mergeam la concerte. Am racit-o pentru ca se uita dupa chelneri cand ieseam impreuna si ma deranja. I-am zis sa iasa singura daca vrea sa flirteze, nu cu mine.
- Singure merg doar tarfele.
- Hahaha
- Fetele merg cu prietenele la agatat (si-n timp ce ziceam asta imi aminteam cum la 10 minute dupa ce am intrat intr-o discoteca din Ibiza ne-am pierdut una de alta)
- In fine... Si-mi povestea si viata ei sexuala
(moment in care m-am strambat sau l-am intrerupt pentru ca nu ma interesa subiectul si eram satula de indiscretia spaniola sau, cum o numesc ei, "mediteraneeana")


Domnul J: Si relatiile astea au fost bune sau rele?
- Ha? Cum adica bune sau rele? (cuvintele astea le foloseam doar pentru a descrie garzi si filme, nimic altceva) Au fost utile.
(inteleg "malefica", dar nu rea. Intalnirea mea cu J. a fost cu siguranta malefica - cum ziceam, am multe certitudini :) N-am mai gandit in "rau/bun" de cand am inceput sa traiesc in alta limba in care nuantele le dau verbele cu care le folosesti - ser, estar - si pe care nu prea le stapanesc)


Mama: R, fiul V-ei, a divortat si s-a intors din Canada.
- De ce?
- Pentru ca nu si-a gasit rostul acolo.
- Ce nu si-a gasit, ma? Ce-i aia "a-si gasi rostul"?
Asta e tehnica mea de scos prostiile din capul mamei care gandeste ca toti sedentarii romani care se respecta: plecatul din tara e ca dusul dupa merele de aur; daca nu le obtii, esti un ratat.
- Ammm....eehh... Adica na, nu si-a gasit rostul.
- Adica? Nu i-a placut, n-a gasit o slujba buna, nu si-a luat casa?
- Nu s-a adaptat (mama foloseste "neadaptatul" in loc de "ratat")

Deduc de aici ca mi-e bine. Cam cat de bine poate sa-ti fie cand vezi un invalid si-ti dai seama ca esti sanatos. Mi-e un bine neutru, nespectaculos, dar cand ii vad pe altii ce probleme tembele au... Stiu ca pana in urma cu 2 ani imi doaream sa-mi inlocuiesc problemele mele balcanice cu preocuparile viitoarelor gazde ca sa pot trai linistita. Citeam autori spanioli si voiam sa am timp si dispozitie pentru nimicurile lor. Cand ii vad pe proaspetii emigrati mi se face dor de uimirea de la inceput si de speranta pe care o aveam dincolo. Vorbeam in 2009 cu prietena R. din Barcelona, ea traitoare de aproape 2 ani in tarile calde, eu de vreo 10 luni abia. Ne-am trezit ca spunem in acelasi timp ca acum ni se par prostii problemele gazdelor, ca am scapat de complexul fomistului care-si dorea sa-si poata permite griji toante. Le-am schimbat pe ale noastre cu cele locale si ne plictisim teribil :) Nu, niciuna dintre noi nu da dreptate romanasilor care scriu pe forumuri cat de plata si lipsita de provocari e viata in tarile civilizate in care toate merg struna si previzibil.
Sunt o gramada de alte maruntisuri iritante in spatele carora se ascunde marea teama ca nu pot nicaieri scapa.

Se muta amandoua mai central. Pot iarasi sa ma mint (sau sa sper) ca e altfel si ca-i bine sau are tot timpul sa fie.

Dupa o luna de 4 cafele/zi, se arata vreo doua saptamani de ne-alergat ca sa nu-mi vars sufletul pe pista, de infuzii, banane si iaurt pentru o gastrita care ma indoaie de durere. Astept sa vad ce-i dincolo de chiauneala si foame.

LE (6 martie) Ce citeam despre raw - energie, lipsa poftelor, vindecatul dependentei de cafea - se confirma. Da, primele zile sunt criminale, cu frisoane, foame constanta, proasta organizare a cumparaturilor, putine variante de a manca in oras; dar apoi incepe o noua viata uimitor de plina de energie (pana la agitatie).