Intrebari puse de cine se nimereste; n-am prieteni aici, am cativa colegi apropiati mai descuiati cu care vorbesc (un pic) mai deschis. Intrebarile insirate mai jos de obicei sunt puse de altii, fie colegi de aceeasi varsta, fie specialisti, profi, tutori cu care n-am nimic in comun:
- Ai iubit? (De ce nu?)
- Ai iubit spaniol?
- De ce nu mananci carne?
- Dar peste mananci?
- Ce mananci toata ziua?
- De ce ti-ai pus atata salata?
- De ce te trezesti devreme?
- De ce nu vorbesti?
- Familia ta e vegetariana?
- Si ce mananci cand iesi in oras?
- De ce nu mananci paine?
- Cu cine calatoresti?
- Singuraaaa?? Ai pe cineva acolo?
- De obicei calatoresti singura?
- De ce ai venit in Spania? Ai pe cineva aici?
N-am mai multa imaginatie decat astia care imi pun aceleasi intrebari de zeci de ori, asa ca mai mult de 2 raspunsuri nu stiu sa dau:
- Pentru c-asa vreau eu!
- Alta treaba n-ai?
Variante politicoase n-am gasit, dar am putut sa fiu si mai mitocana de atat: "Crede-ma ca nu ai vrea sa auzi ce am de zis!" dupa care pana si cei care gandeau ca nu vorbesc din timiditate au inteles ca uneori tac ostentativ.
(In lumea de) dincolo nu se uita nimeni in farfuria mea (doar prietena A. cu care vorbeam toata ziua despre mancare), nici mama nu m-a intrebat de ce am ales asa, nici rudele multe care s-au prins la o petrecere in familie, nici gazdele din Cluj care mi-au adus imediat niste varza cu mere grozava, nici sefa cu care faceam garzi. De barbati ma-ntreaba doar prietena maica-mii, dar o las in pace pentru ca stiu ca vrea nepoti si fiica-sa nu are o relatie stabila, o matusa in schimb imi ureaza la fiecare aniversare un baiat bun (saru`mana), iar o alta matusa imi face cadou lenjerie misto :) Ai mei nu m-au intrebat niciodata cu cine calatoresc, cred ca le e evident si uneori s-ar putea sa prefere sa nu stie :D
S-a inventat o tara in care sa fii lasat in pace? Ce limba vorbesc si cum sunt salariile?
marți, 8 decembrie 2009
Etichete:
apat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu